Marţi, 19 Septembrie 2017
Marţi, 19 Septembrie 2017


Spooort! / Galeria Sepsi OSK, o gașcă de seducători

Galeria Sepsi OSK, o gașcă de seducători

Ca femeie, aș ști probabil să vorbesc mai bine despre cratiță sau rochii, însă azi aleg să vorbesc despre fotbal. Și fac asta de pe poziția ”calificată” a românului care se pricepe în general la toate, dar cu precădere la politică și la vestitul sport. Nu vă speriați! N-am să intru în detalii tehnice de joc și nici n-am să vă dezvălui secretul ofsaidului sau alte asemenea bazaconii care pun în dificultate mai ales mintea feminină, adesea incapabilă să înțeleagă taina bucuriei unor bărbați de a alerga disperați după o minge. 

Voi aborda, în schimb, un subiect lejer pentru înțelegerea căruia nu e nevoie de prea multe cunoștințe în domeniu. Și, înainte de-a purcede, îmi exprim speranța ca, de dragul textului, să nu se trezeacă voci deștepte care să îmi atragă zgomotos atenția că există și fotbal feminin și că alergatul în grup după balonul rotund nu este o practică sau o plăcere eminamente masculină. Știm și noi și mulțumim cu anticipație numai să fim lăsați să ne vedem de ale noastre.  
                          

                                                 Mirela Cara între suporteri

În fine, ca să nu o mai lungesc atât, vă spun că despre o cu totul altă bucurie intenționez să vorbesc azi, respectiv despre bucuria de a fi suporter. Adică ăla care strigă, transpiră și gesticulează în scopul susținerii celor ce aleargă după minge pe teren. Recunosc că mult timp m-am ferit să merg pe stadion. Auzisem că acolo e un loc unde, dacă nu se lasă cu bătaie, pleci cu siguranță mai bogat. Îți îmbogățești vocabularul la capitolul înjurături. Sudistă fiind, am considerat că nu-s deloc săracă din acest punct de vedere, așa încât am preferat să ocolesc deliberat o astfel de îmbogățire.

Se vede însă treaba că destinul avea cu totul alte planuri. Știți voi, ca-n basme! Eu și fotbalul trebuia să ne întâlnim. Și când zic fotbal, mă refer, desigur, la tot ce implică el, deci și la galerie. Așa se face că, printr-o aliniere binevoitoare a astrelor, vineri seara ”am aterizat” pe Stadionul Tineretului din Brașov. Era ziua în care Sepsi OSK își disputa pe teren propriu (un fel de-a spune!) meciul cu Juventus București. Las la o parte porția de râs pe care-am tras-o când am auzit că există și un Juventus de București. Fără să vreau, m-am gândit la cei ce scot pe piață încălțări sau alte articole vestimentare, gen Adiddos sau Mike. Vă informez mai bine, cât se poate de serios, că Sepsi OSK este echipa de fotbal a orașului Sfântu Gheorghe (Covasna). Șmecheria cu echipa asta e că de curând a devenit echipă de divizia A, ceea ce i-a mirat pe mulți. 


                                                               Hadnagy Attila

Nimerind deci eu pe stadionul cu pricina, mă trezesc în mijlocul unui grup de suporteri pe care i-am îndrăgit din prima. Suporterii echipei Sepsi OSK, de ei zic. Ce să vă spun? O gașcă de seducători. ”Înarmați” cu tobe, purtând tricouri roșii, steaguri și pancarte, toți acești bărbați cu vârste de la 17, la peste 60 de ani m-au șocat în primul rând prin hotărârea lor de a sfida căldura năucitoare a unei după-amiezi de vară în care își puteau arăta entuziasmul și susținerea față de jucătorii proaspăt promovați. 

Ce-i drept, ei le fuseseră alături încă de pe vremea când jucau pe la județene, dar acum entuziasmul era cu mult mai mare. Topiți la propriu de soarele fierbinte, cu transpirația șiroindu-le de pe sub șepci, susținătorii de la Sepsi OSK au cântat neobosit, timp de 90 de minute, fel și fel de cântece melodioase. Țintuită de uimire în mijlocul lor, m-am lăsat și eu pradă soarelui arzător. Cu gura căscată și uscată de sete, am urmărit siderată cum aplaudau și cum își încurajau favoriții din teren, fără pic de ostilitate față de adversari. Cu mult bun-simț și dăruire, dar mai ales cu plăcerea de a demonstra că sunt acolo și acolo vor rămâne indiferent de rezultat, acei bărbați au reușit să mă convingă că formează o galerie adevărată. 


                                                     Bucurie la SEPSI OSK

Melodiile alese, vocile ferme, puterea de-a cânta la unison, toate m-au făcut să-mi placă să rămân între ei. Cuvinte al căror înțeles nu-l pricepeam le răsunau pe buze transmițând energie, devotament, încredere și bucurie. În câteva minute, am devenit părtașă la tot ce se-ntâmpla în jurul meu. Mi-aș fi dorit să știu măcar refrenul unei singure melodii. Nu îl știam – nici n-aveam cum - dar am ales să mă alătur lor printr-o mișcare ritmică a trupului și prin aplauze, atunci când se ivea momentul. E-adevărat că, la un moment dat, un fault din teren a smuls un scurt și firav ”Puie!” de la un om din stânga mea. Cel mai probabil, se încurcase în consoane de când cu mult vehiculatul ”Puie Monta”.

Cârcotașii sau cei mult prea obișnuiți cu stadioanele vor fi tentați să spună că nimic nu e nou sub soare, că acesta este comportamentul tipic al unui susținător și că toate marile echipe se bucură de suporteri inimoși. Nimic mai adevărat! Să nu uităm însă că vorbim de o galerie aparte, care pentru unii este ciumă prin simplul fapt că e formată din maghiari. Pe stadioane românești, ei intonează cântece de susținere în limba maternă, ceea ce probabil zgârie multe urechi de naționaliști convinși, care nu-s prea prieteni cu alteritatea. 

                        

                                           Orbán Viktor cu tricoul Sepsi OSK la Tușnad, 2017

Mie însă mi-a plăcut să fiu între ei. Mi-a plăcut să-i văd bucurându-se, mi-a plăcut să aud cum scandau deopotrivă numele jucătorilor maghiari, români sau de altă naționalitate din lot. M-a impresionat în mod deosebit puterea de a cânta neîntrerupt sub razele neprietenoase ale discului soalr, dar și dorința de-a veni în fața lumii și-a demonstra că sunt acolo doar din dragoste pentru echipa lor - nicidecum din dorința de a se poziționa într-o relație de adversitate față de alții. Dar încă și mai mult mi-a plăcut să-i aud spunându-mi la sfârșit

”Doamnă, știm că vom fi înjurați pe stadioane. Știm ce se va spune despre noi, dar noi nu vom răspunde niciodată la astfel de provocări. Sepsi e echipa orașului nostru. Noi cântăm cântece în maghiară pentru că pe astea le știm și cu astea am susținut-o până acum. Vrem însă să demonstrăm că suntem cea mai civilizată galerie din fotbalul românesc. ”. Pe mine m-au convins. Să vedem ce vor reuși cu alții. 










Sus