Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019


Reflektor / Gest frumos din partea maghiarilor de Centenar: cererea transpunerii în legislație a Declarației de la Alba Iulia

Gest frumos din partea maghiarilor de Centenar: cererea transpunerii în legislație a Declarației de la Alba Iulia

Declarația de la Alba Iulia are o semnificație aparte în societatea românească, fiind considerată un document esențial pentru tânăra Românie formată în 1920.

Maghiarii din România au fost acuzați des că ei de fapt nu recunosc Declarația de la Alba Iulia, 1.Decembrie.

Iată aceste suspiciuni dispar acum, când maghiarii – demonstrând loialitatea lor maximă față de România – cer nu mai mult și nu mai puțin decât transpunerea în legislație a referirilor la ”popoarele conlocuitoare”:


Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.


Astfel vor dispărea toate interpretările legate de dreptul maghiarilor de a-și fonda școli (vezi cazul Oradea și Târgu-Mureș), de a se administra (vezi problema autonomiilor teritoriale fondate conform modelelor europene), de a vorbi în limba maghiară în administrație și justiție.


Treabă clară pentru toată lumea. Asta este ceea ce s-a promis, iar cuvântul dat se respectă.

                                                                    
                                                                   ***
 
Care sunt căile prin care se pot realiza aceste probleme?

1.Conștientizarea societății, că minoritățile trebuie protejate, ca să nu-și piardă identitatea și limba. Cu cât mai largă e posibilitatea de a te exprima în societate în limba unei minorități, cu atât scade pericolul erodării majore a limbii, care duce treptat la familii de minoritari care vorbesc limba lor numai la festivaluri gastronomice și folclorice.

2.Conștientizarea societății, că strategia de supraviețuire a unei minorități se face pe baza deciziilor luate de reprezentanții acestora, decizii care sunt doar luate la cunoștință de majoritate.

3.Aplicarea de facto a legilor postdecembriste legate de inscripții, interpretând legea permisiv nu restrictiv, adică nu prin căutarea din start a portițelor care ar obstrucționa aplicarea legii. Deci, dacă maghiarii spun că str. Gheorghe Doja se traduce ca și Dózsa György, atunci nu te apuci să cauți portițe ca să demonstrezi, că de fapt este vorba de altceva. Dacă maghiarii spun că vor să vadă tăblița peste Crișul Repede și în limba maghiară, tu accepți asta, nu începi să explici, că numele unui râu nu este considerat o informație majoră, care trebuie tradusă în numele legii respective.

  

3.Scăderea pragului de bilingvizare la 15 la sută, oferind șansa și maghiarilor de la orașele mari ca să-și vadă limba folosită și în administrație. Clujul de exemplu ar fi trebuit să aibă inscripții bilingve de mult, dar interpretarea restrictivă a făcut din hotărârea respectivă a Consiliului Local un document expirat al anilor 90.
                                                                               
               
                                                                                ***

Repet, este un gest frumos din partea maghiarilor de Centenar: cererea transpunerii în legislație a Declarației de la Alba Iulia.

Ba mai mult: un pas pentru clarificarea lucrurilor odată și pentru totdeauna, lăsând în urmă eternele și ucigătoarele conflicte și stări tensionale, oferind celor două societății din România – cea română și cea maghiară – posibilitatea de a conlucra, folosindu-se din plin de sinergiile eliberate.






Sus