Miercuri, 19 Septembrie 2018
Miercuri, 19 Septembrie 2018


Reflektor / Românii și maghiarii de ce nu fac excursii, drumeții și ture împreună?

Am crescut pe strada Mehedinți (rămâi fără dinți) din cartierul Clujean Mănăștur („Până aici democrația. De aici încolo Mănăștur”). Pe lângă numeroasele dezavantaje „oferite” de acest loc rău famat, un avantaj major l-a constituit apropierea de natură: pădurea Făget era la 5-7 metri pe jos. Cu toate că Mănășturul este cel mai populat și poate și cel mai aglomerat cartier din Transilvania, apropierea fizică de pădure m-a ajutat să cresc respirând aer curat și aproape de natură. Plimbările în pădure atât vara cât și iarna erau numeroase, întotdeauna făceam foc, prăjeam ceafă de porc fără os sau pregăteam celebrii mici.


Cu cât creșteam, distanțele parcurse se măreau: terenurile de fotbal de la capătul străzilor Mănăștur și Parâng, pădurea Făget, izvorul Sfântul Ion, Casele Micești, Vârful Peana (Árpád-csúcs), iar mai apoi Vârful Măgura Mică, de unde se vede comuna Ciurila și locul, poate, cel mai propice de a vedea Perseidele în luna august.

Ori de câte ori mergeam în excursie observam că persoanele cu care mă întâlneam erau în marea lor majoritate maghiari. Salutam, aproape de fiecare dată în limba română și maghiară, și mi se răspundea în ultima. Desigur, nu pot să susțin afirmația mea cu argumente științifice, nu pot proba cele scrise cu studii sociologice, este doar o percepție bazată pe experiențe personale.

Mă întrebam, oare de ce minoritarii sunt majoritari când vine vorba de excursii în pădure? Nu am nici astăzi un răspuns concludent.

Scriam nu demult că maghiarii din Transilvania au dezvoltat o societate paralelă, avem, deci, și organizații care promovează protecția mediului, apărarea drepturilor animalelor sau excursiile și turele. Societatea Carpatină Ardeleană (Erdélyi Kárpát Egyesület – EKE), înființată în anul 1891, de exemplu este foarte activă în metropolele din Transilvania, dar și în orașele mai mici din regiunea noastră. Din păcate de-a lungul anilor nu am observat nicio încercare de apropiere cu Clubul Alpin Român, de exemplu. Acum câțiva ani am fost membru activ în Clubul Alpin Român – secția universitară Cluj, am propus ture comune cu cei de la EKE, dar (poate doar cauza lipsei mele de perseverență) nimic nu s-a materializat.

Din fericire am făcut câteva ture împreună cu faimoșii și prietenoșii soți Dogaru (Mihaela și Robert) din Florești, dar de-a lungul anilor nu s-a materializat nimic instituțional.

Un lucru pozitiv, însă: Societatea Carpatină Ardeleană, filiala Cluj publică turele memoriale de anduranță de 30 sau chiar 52 de kilometri (denumite după scriitori/gânditori ca Jókai Mór sau Kós Károly) pe jos și cu bicicleta și în limba română, atrăgând, astfel, și un public din rândul populației majoritare.

Dar oare când o tură comună între maghiari și români pe Vlădeasa, pe Muntele Băișorii sau chiar Piatra Craiului?


(Fotografie realizată de Német Levente cu ocazia turei în Munții Piatra Craiului împreună cu Societatea Carpatină Ardeleană, filiala Târgu Mureș, 14 iulie 2018)





Sus