Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Reflektor / Maghiarul cu trei iezi – o educație exemplară

Maghiarul cu trei iezi – o educație exemplară

Cum este oare corect să descriu o capră matură, cu doi iezi, în cazul în care unul este mascul și una este femelă? Am ajuns la această problemă în urma unei convorbiri telefonice, povestind cuiva despre caprele mele.



Am o capră cu doi iezi – zic eu.
Îs ieduțe? – mă-ntreabă el.
Da! – îi răspund eu – unu-i mascul și una e femelă.
Deci un ied și o ieduță să-nțeleg? – mă corectează partenerul.
Da, exact, un băiat și o fetiță – îi răspund eu, ca să închei cu problematizarea genurilor.

Dar cum ajunseserăm tocmai la capre, noi, cei care stăm la bloc? Simplu. Încerc să vă povestesc.
 

Am patru copii, două fetițe și doi baieți. Fetele sunt Eszter (Ester) de 9 ani și Jázmin (Iasmin) de 7 ani, iar baieții sunt Marót de 3 ani și Magor de 11 luni. Când fetele erau mai micuțe, se uitau la desene animate cu prințese, vrăjitoare, zâne și printre altele cu ponei miraculoși și dinozauri. De dimineață până seară ascultam povești fermecate.

Fetița mai mică, Jázmin îmi povestea despre grădina ei, unde ținea, chipurile, „kicsi dinókat”, adică micii dinozauri, care de fapt erau foarte mari și periculoși, dar care pe ea o iubeau. Exclusiv pe ea. Pe urmă, cu micii dinozauri, crescuți prea mari și puternici, noi, restul familiei, trebuia să avem grijă ce și cum facem, cum vorbim.
 

Au trecut zile bune, până ce în grădina ei miraculoasă au apărut și ponei cu puteri supranaturale. Acești ponei au trăit în pace și bucurie cu dinozaurii mici, dar crescuți mari. Doar că, la un moment dat, Jázmin vorbea tot mai puțin despre această grădină și tot mai mult despre o grădină reală, unde ea vroia să țină ponei și dinozauri. Pe atunci, umblam destul de mult cu ei pe malul râului Crasna, unde am descoperit bucăți de lemn în descompunere și oase de cal sau de vacă.

Am încropit o poveste, anume că acestea sunt probabil oase de dinozaur, pentru că și aici au trait, pe vremuri... Dar acum nu mai trăiesc! Cred că am reușit să le explic ce doream. Odată, într-o astfel de căutare am descoperit și un proiectil PG-2 neexplodat din al doilea război mondial – dar asta ar ține de o altă poveste.
 

Așadar, fetele au început să-mi ceară tot mai des să le cumpăr ponei, deși a fost clar că la bloc e greu să ținem astfel de animale. Discuția, după câteva luni, a ajuns în punctul culminant, când nu trecea nici măcar o oră fără să vorbim despre grădina noastră cu ponei „privați”.

Am început deci să mă gândesc la o soluție. Un cal părea scump, și prea mare, chiar dacă am fi avut loc unde să-l ținem. Un ponei, deși mai mic, era mai scump și greu de întreținut, mai ales că miracolul și farmecul poneilor ține cam 2-3 zile, până când trebuie curățat grajdul și trebuie cosită iarbă pentru ei.

Eram perfect conștient că aceasta ar fi fost sarcina mea. Motiv pentru care am șters și poneii de pe lista posibilităților. Însă, am combinat visul meu din copilărie, cu poneii, de unde a ieșit: capra. Este mică, în fond e cam cât un ponei, ușor de întreținut, ne mai dă și carne și lapte și multe-multe momente vesele.

    

Am început să lucrez la momeala cu capra, care este aproape ponei, doar că se numește altfel. Nu a durat mult și negocierea a ajuns la un final fericit. Am cumpărat o capră cu un ieduț, și am amenajat un loc pentru ei în curtea din spatele parohiei noastre, nelocuită de mulți ani.

Succesul a fost imediat. Copii nu vroiau să ne intoarcem acasă, păzeau caprele, le dădeau iarbă din mână, culeasă de ei. După câteva zile am mai cumpărat o capră. Ca să nu rămană singură prima, în ziua în care iedul ei o să dispară din curte. Dar dispariția acestui ied este o altă poveste. Poate v-o spun data viitoare. Căci asta s-a întâmplat acum patru ani. Acum, avem o capră matură, o ieduță de anul trecut și doi iezi (sau și mai bine un ied și o ieduță) de anul acesta.

 



Sus