Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Reflektor / Voluntariat – bucătărese din solidaritate

Voluntariat – bucătărese din solidaritate 

Acțiunea Lasă urme! este organizată pentru a treia oară de către Asociația Caritas Alba Iulia, cu scopul de a pune tinerii în mișcare și de a-i îndruma pe căile voluntariatului. În cadrul acesteia, echipe formate din tineri entuziasmați trebuie să planifice o activitate de voluntariat și să o ducă la bun sfârșit, fiind evaluați la sfârșit de un juriu. Însă pentru cele șapte voluntare de la Cluj-Napoca, această acțiune înseamnă mult mai mult decât o simplă posibilitate de a practica voluntariatul.



Gustând din frumusețea de a-i ajuta pe alții la Târgu Mureș, cele șapte studente au ca scop principal înființarea unui sediu Caritas și la Cluj, pentru asta luptând încă de anul trecut când, participând tot la această acțiune, au câștigat recunoașterea juriului și premiul principal.

Activitatea noastră de anul acesta este specială din mai multe puncte de vedere. Ne-am decis că vrem să facem ceva ce nu se face în fiecare zi, de aceea ne-am adunat pentru o sesiune de gătit și am pregătit mici prăjiturele pe care le-am împărțit cerșetorilor și tuturor oamenilor săraci pe care i-am întâlnit pe stradă. Căci cine a mai văzut șapte fete care să ofere oamenilor străzii câte o prăjitură și un zâmbet? Totodată, structura echipei noastre s-a schimbat foarte mult pe parcurs. Au venit și au plecat oameni, dar cel mai important este că noi suntem și vrem să facem ceva pentru lumea aceasta, pentru săraci și pentru înființarea unui sediu Caritas la Cluj.

Ne-am adunat pe data de 13 mai, sâmbătă, în colegiul uneia dintre participante și ne-am apucat, cu entuziasm, de treabă, deși, până atunci, nici una dintre noi nu mai făcuse așa ceva.



La început, două eram cu capul în rețetă, dând indicațiile precise celorlalte care cocărau cu grijă. Ne-am susținut una pe cealaltă și așa a ieșit ceva unic, condimentat cu dragostea noastră de semeni și bucuria de a face un bine. În timp ce se coceau prăjiturile, am avut timp și să discutăm, să ne cunoaștem mai bine. Deși cu toate eram obosite din cauza alergăturii zilnice din timpul săptămânii, ne-am pus tot sufletul în nu doar ceea ce am pregătit pentru nevoiași, ci și în atenția față una de cealaltă.

Ziua următoare, pe 14 mai, ne-am adunat în centru, echipate cu prăjiturele, cu entuziasm și cu zâmbete strălucitoare pentru a îndeplini acțiunea noastră caritabilă. La început, țintele noastre au fost vânzătoarele de flori care nu conteneau din a ne binecuvânta la văzul prăjiturelelor, dorindu-ne să devenim cu toate directoare. Pe lângă oferirea dulciurilor făcute de noi, am încercat să le dăruim celor de pe stradă și câte un cuvânt de încurajare, reușind chiar, de cele mai multe ori, să-i facem să râdă. A fost o bucurie imensă pentru noi să vedem toate acele zâmbete surprinse și emoționate care au luminat fețele tuturor celor care au auzit întrebarea “Primiți o prăjitură de la noi?”.



Desigur, am întâmpinat un caz în care la întrebarea noastră a venit ca și răspuns tot o întrebare: “Nu aveți 2 lei?”, sau un caz în care domnul respectiv nu a vrut să primească prăjitura noastră. Dar acestea au fost doar două cazuri din cele mai mult de 20.

Unul dintre măturătorii de stradă ne-a urat mult succes la măritiș, pe când un grup de gunoieri ne-a spus că suntem atât de frumoase în tricourile noastre Caritas, ca și cum am fi căzut din cer.

Toate aceste experiențe frumoase ne-au și făcut să uităm că de la mersul pe jos timp de două ore, picioarele noastre s-au îngreunat, pe cale să cedeze. Dar nu înainte de a oferi și ultima prăjitură unei familii de florari, unde mezinul – în vârstă de 6 ani – nu a vrut să ne mulțumească pentru cadou doar după ce a gustat din el, după care ne-a făcut, satisfăcut, cu mâna, spre mulțumirea întregii echipe.

Această zi ne-a rezervat multe învățături. În primul rând, nu toți cerșetorii stau pe stradă pentru a aduna bani destinați consumului de alcool și țigări. Da, se pot bucura și de cele mai mici lucruri, de fiecare cuvânt de încurajare și chiar de simpla prezență a cuiva care îi înțelege.

În al doilea rând, cerșetorii nu sunt periculoși. Sunt persoane care suferă de lipsuri, având nevoie de cineva cu care să își împartă tristețea sau greutățile. Dar să nu ne gândim la faptul că ne atacă imediat, să ne acapareze cu plângerile lor. Ci chiar pot fi foarte eleganți, ascunzându-și tristețile pentru a râde, câteva minute, cu noi. În al treilea rând, vânzarea florilor nu este cea mai ușoară meserie de pe această lume.

Să stai toată ziua în soarele arzător, fără mâncare sau ceva de băut, depinzând de firea romantică a trecătorilor… nu este o profesie de invidiat. Și dacă am sta în fiecare zi la taclale cu o vânzătoare de flori, am avea parte de doza de umor pe acea zi, căci este incredibil câte anecdote ne poate spune aceasta.

Scopul acțiunii noastre a fost să atragem atenția asupra oamenilor retrași, singuratici, în nevoie de pe stradă și asupra noastră, a activității noastre, a mișcării începute de noi. Am învățat foarte multe în acele două ore cât timp am cutreierat străzile Clujului. În primul rând, am învățat că trebuie să fim recunoscători unul pentru celălalt, că suntem aici pentru a ne ajuta reciproc și pentru a fi alături de celălalt la bine și la rău. În al doilea rând, că prejudecățile legate de oamenii străzii sunt doar simple etichete date de pietonii care nu au experimentat suferința sau durerea celor aflați în nevoie.

În al treilea rând, că un zâmbet sau un simplu cuvânt de încurajare înseamnă mult mai mult decât orice bun material. În al patrulea rând, că a fi voluntar nu înseamnă că împart un pic de mâncare și mă reîntorc la viața mea obișnuită, ci că ofer fiecărui om în nevoie o parte din mine, din sufletul meu, din ființa mea. Și, la final, că suntem cu toții egali. Doar soarta ne-a condus diferit firul vieții, dar cu toții suntem, de la ultimul cerșetor care doarme pe pământ, până la politicianul din cea mai înaltă funcție: EGALI.






Sus