Miercuri, 21 Noiembrie 2018
Miercuri, 21 Noiembrie 2018


(H)Orizont / Firuța Sacota: Ungurii sunt patrimoniul nostru

Firuța Sacota: Nu vreau să pierdem maghiarii

V-am spus că la nume ungurești dau accept imediat? Atâta bun simț ca la ei nu mai găsești. Imi amintesc în anii cat am stat in București cum imi explicau mulți sudiști, mie care am crescut cu ei, ce și cum, ridicoli. 

De un ridicol imposibil de descris. Comuna în care m-am născut, Crasna (Sălaj) , pentru că acolo era cel mai apropiat spital (la 2 km de noi) era pe atunci vreo 90% ungurească. Apoi eu, până la aproape 5 ani, am stat la bunici și mergeam cu bunica cu carul la piață, la târg la ei. 

Grădini și zarzavaturi și brânză și animale toți aveam, nu mai țin minte ce făceam prin târg, ce vindeam și ce cumpăram, pentru că mie îmi treceau orele mâncând jemble (un fel de mărgele turtite din turtă dulce colorată roz și galben) și prefăcându-mă că vorbesc ungurește. 

Nu prea era nevoie, vorbeau ei toți românește dar îmi plăcea sunetul, de aia nici nu am fost nevoită să învăț pt ca toți ungurii din copilaria mea vorbeau ungurește între ei dar dacă grupului i se alătura un român, schimbau imediat pe romaneste, asta și mai tarziu la școală. 

     

                                          Crasna, Sălaj: Gospodari și deschiși spre Europa

No și cum mergeam noi cu carul încărcat spre târg, la jumătatea celor două sate numai ce-o auzeai pe bunica, de fiecare dată: cât îs de gospodari ungurii ăștia, au cele mai frumoase vii, grădini (si chiar solare aveau deja pe atunci), la ei toate șanțurile îs curățate și în ordine, mai mare dragul! Nu-i invidia, o spunea cu plăcere, se inspira! 

Toata viața s-a inspirat de la cei mai vrednici și așa era și ea, nu am auzit o singura dată la bunici vorbe de rău. De asta vă spun ca ungurii sunt patrimoniul nostru si nu vă mai luați de ei pentru că păreți idioți total. Sigur că extremiști cu petarde in dos sunt peste tot dar ne apărăm de ei impreuna pentru că ne fac rău tuturor celor care conviețuim de secole frumos. 


Tinere familii maghiare în curtea Consulatuilui Maghiar din Cluj, pentru a prelua coletele simbolice ale solidarității naționale


Eu vreau să își păstreze limba, cultura si tot ce au mai bun, nu vreau să-i pierdem, respectându-i ne vor respecta așa cum se întâmplă in orice lume civilizată care traieste impreuna de secole si ajunge să simtă la unison pentru că suferă și se bucură laolaltă. Pentru ei este foarte greu să își păstreze identitatea dar eu imi doresc să si-o păstreze și să învățam din diferențe asa cum am făcut-o mereu, cel puțin în partea noastră de lume.


Recent botezații copii maghiari primesc primele pachete simbolice ale Statului Maghiar, pentru a nu uita, că fac parte din națiunea maghiară


Diferențele nu despart ci devin resurse. În comunism bunica se spovedea doar la ei (de scârba turnătorilor), făcea rost de cărți și catechisme și a fost un bine, așa am crescut într-un fel de rezistență, văzând o alternativa in care diferențele deveneau punți peste vieți. 

Ce știe unul din Craiova despre asta? Nu mă aștept să stie, mă aștept să își vada lungul nasului și puțin mai mult bun simț. Ne-au dus comuniștii la Ip si Treznea clase după clase, de mânuță, doar-doar s-o prinde ura de noi, se prinde la ăia fără minte ... nu suntem nici unii și nici alții, astăzi, vinovați pentru trecut. Prezentul ne conservă frați și viitorul ni-l construim împreună.





Sus