Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


(H)Orizont / Problemele maghiarilor din România nu pot fi considerate probleme interne

Problemele maghiarilor din România nu pot fi considerate probleme interne

Dezbaterile finale ale Congresului FUEN (Federal Union of European Nationalities) de la Cluj/Kolozsvár s-au axat pe teme privind încălcarea drepturilor minorităților naționale din Europa de Est.
 

Al 62-lea Congres FUEN s-a încheiat sâmbătă cu lucrările Adunării Generale, la finalul căreia au fost adoptate numeroase rezoluții privind situația minorităților naționale. Forul a adoptat un manifest prin care salută decizia Comisiei Europene privind înregistrarea Inițiativei Minority SafePack Initiative, cunoscut ca și inițiativa civilă „One million signatures for diversity in Europe”, care ar transfera o buna parte a tematicilor legate de minoritățile autohtone în competența UE.



Înregistrarea acestei inițiative a fost inițial respinsă de Comisia Europeană, considerând că problemele minorităților autohtone sunt probleme interne ale statelor membre. Federația a atacat însă decizia, și a câștigat procesul. Deci dacă se va aduna 1 milion de semnături, problemele minorităților naționale autohtone va trece în competența UE.

Maghiarii din România au promis 200 000 de semnături, restul fiind adunat de celelalte minorități din Europa. Maghiarii au și început colectarea semnăturilor în curtea Castelului Bánffy de la Bonțida.



Documentul adoptat la finele congresului de la Cluj arată că situația minorităților naționale din Europa nu poate fi considerată o problemă internă a statelor membre, pentru că sunt necesare standarde europene în acest domeniu, mai ales în ceea ce privește comunitățile naționale mici, dar și cele care nu au o patrie-mamă.

FUEN promovează ideea dialogului cu majoritatea, punerea în practică a bunelor practici europene și contează pe sprijinul financiar, logistic și strategic al organizațiilor membre, al regiunilor și partenerilor, al persoanelor fizice, dar și al instituțiilor interesate de situația minorităților naționale.

Statul Român are rețineri majore pentru FUEN, România având cea mai mare și puternică minoritate din Europa – maghiarii – între granițele sale, și orice tentativă civilă de a obliga România de a-și respecta semnăturile sunt considerate inamice.

                                                                                    ***

Conform observatorilor România a făcut o greșeală enormă înscriindu-se – fără să-i ceară cineva – de partea Comisiei Europene împotriva SafePack Inițiative („One million signatures for diversity in Europe”), care ar transfera o bună parte a tematicilor legate de minoritățile autohtone în competența UE.







Sus