Luni, 22 Octombrie 2018
Luni, 22 Octombrie 2018


Metalmăcire / TOBIAS SAMMET, NOUL ALBUM AVANTASIA ȘI ROMÂNIA

După cum știm, Tobias Sammet, născut în Germania, este unul dintre cei mai cunoscuți compozitori și cântăreți Power Metal din Europa cu peste 3.5 milioane de albume vândute la nivel global. Și-a format prima trupă „serioasă” (zic asta că se agață de arma secretă a umorului tot timpul dar când vine vorba de muzică, devine un adevărat mastermind), Edguy, la numai 15 ani cu colegii de la școală și de atunci nu s-a mai oprit. Numele Edguy vine de la porecla profesorului lor de mate, și seriozitatea lui Sammet nu s-a potolit deloc de atunci (acesta fiind un lucru pozitiv pentru cei care apreciază umorul de după culise).


În anul 1999, s-a gândit domnu’ Sammet să treacă de la Power Metal-ul european clasic la ceva mai epic și să compună o piesa cu Edguy botezată „Theatre of Salvation”. Această piesă este o adevărată capodoperă metalică și cu durata ei de peste 14 minute, creează o atmosferă neasemuită (si să nu uităm de ultimele două minute de umor melodic pus acolo doar să ne facă să râdem). Muzica lui Sammet, așadar, nu numai că a ajuns pe radarul zeilor Power Metal din Europa ci a început să și dea semne de elemente operatice și orchestrale. Și așa, dragi cititori, a ajuns el să înființeze în același an (1999) supergroup-ul Avantasia – incluzând personaje cunoscute din lumea metaliștilor precum Klaus Meine, Jorn Lande, Marco Hietala, Geoff Tate, Michael Kiske, Eric Martin, Dee Snider, Alice Cooper, Bob Catley, Kai Hansen, Oliver Hartmann, Andre Matos, Amanda Somerville, Roy Khan, etc.

Primele două albume cu Avantasia numite „The Metal Opera Part I” și „The Metal Opera Part II”, lansate în anul 2001 și 2002, au creat valuri de apreciere și de entuziasm nu numai de la fani ci și de la colegi metaliști. Dar ce s-a întâmplat după anul 2002? Nimic. Edguy continua să se dezvolte dar după succesul primelor două albume, Avantasia stagna în „development hell”. Nimeni nu știa nimic și proiectul apărea mort. Dar englezul are o axiomă faină care sună în felul următor: „It’s never over ‘till it’s over”.

În anul 2008, producătorul si chitaristul german Sascha Paeth l-a ajutat pe Sammet să-și reînvie proiectul și așa s-a născut albumul „The Scarecrow”. După succesul sperietorii de ciori, s-a cuvenit deja ca maestrul din spatele Avantasiei să mai producă încă două albume și să continue povestea începută în el. Albumele „The Wicked Symphony” și „Angel of Babylon” au fost lansate aproape back-to-back în anul 2010 și au generat un turneu masiv.


După succesul triumviratului celor trei albume menționate mai sus botezate „The Wicked Trilogy”, Avantasia iarăși a intrat într-un micuț hiatus. În anul 2013, totuși, s-a produs albumul „The Mystery of Time” care a generat și un sequel pe numele „Ghostlights” în 2016. Aceste albume au generat un succes și mai intens domnului Sammet și povestea începuta în „The Mystery of Time” trebuia continuată, să ajungă la o trilogie din nou. Așadar, în 2018, pe rețelele de socializare, Tobias Sammet a anunțat că lucrează pe al optulea album, „Moonglow”.

Luând masivitatea părților corale înregistrate în trecut pe albumele lui Tobias Sammet, putem fi siguri că „Moonglow” va fi un Magnum Opus inegalabil pe tărâmul metalic european. După momentumul curent, albumul va fi lansat în Ianuarie 2019 și Avantasia pornește la turneu chiar în următoarele zile. Pregătiți-vă de un asalt muzical majestic până atunci și luați-vă bilete la concerte, chiar și dacă trebuie să ieșiți din țară pentru evenimentele în cauză! De ce? Haideți că vă zic de ce: pentru că am fost la un concert de-al lor la Budapesta în 2016 (turneul albumului „Ghostlights”) și a ținut 3 ore. 3 ORE, oameni buni, de muzică profesională live fără gafe – și să nu uităm de umorul grupului on-stage!

Tobi a venit cu Avantasia în România în anul 2007, la festivalul Peninsula din Târgu Mureș, și s-a și înfuriat repede. Pe scena cea mare supergroup-ul cânta piesele de pe albumul „The Scarecrow” dar izolarea fonică a fost atât de prost-organizată încât se împleteau concerte și party-uri total separate. În cazul acesta, concertul lui s-a amestecat auditiv cu o petrecere de muzică House. Cacofonia creată de acea petrecere a fost atât de deranjantă încât cântărețul a ținut un monolog înțepător adresat organizatorilor între două piese – având dreptate totală, desigur. Cei care vorbiți limba engleză, puteți urmări videoclipul de mai jos, filmat cu un telefon de către un fan.



Desigur, Tobi nu s-a enervat pe noi, fanii adevărați ai muzicii rock și s-a mai prezentat în țara noastră maiestuoasă și frumoasă cu Edguy. Cei care ați reușit să ajungeți la festivalul ARTmania din Sibiu în anul 2012 să-l vedeți, fac cu ochii la voi! Să vedem dacă turneul „Moonglow” o să ajungă în România sau nu! Până atunci, keep those metal horns up and bang those heads, ar zice englezul!