Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018


Ex Katedra / Le Point: România se născuse în urmă cu un secol


Interviu. Istoricul Isabelle Davion, specialist în Europa Centrală, prof de la Univ. Sorbona, ne explică nașterea acestei țări apropiate Franței. 

Le Point: Acest 1 decembrie 2018 întradevăr înseamnă o sută de ani de la crearea României?

Isabelle Davion: Înseamnă exact proclamarea României Mari de către regele Ferdinand, cea care va înlocui Vechiul regat înființat în 1878 după unificarea Valachiei cu Moldova. Acest regat devenit independent de Imperiul Otoman era un regat frustrat, care voia noi teritorii. În 1918 această Românie dublă ca teritoriu și ca număr de populație este considerată fondatoarea actualei țări, a cărei zi națională se sărbătorește pe 1 decembrie.

Ce teritorii noi au fost agregate?

Basarabia, obținută de la Rusia în plină revoluție bolșevică, Bucovina, din 28 noiembrie 1918 Consiliul General al acestei regiuni a votat detașarea de Austria. Banatul, vechi teritoriu unguresc, ce va fi împărțit în februarie 1919 între România și Yugoslavia, alt stat nou creat în aceeași 1 decembrie 1918, astfel că cele două țări apropiate Franței se înțeleg bine, deși România va regreta mereu că n-a obținut tot Banatul. Și în final Transilvania, smulsă Ungariei. De altfel în capitala acestei Transilvanii, la Alba Iulia a fost proclamat regatul României, al cărui teritoriu cu ușoare modificări corespunde celui de azi.

Ce argumente avem de menționat?

Argumente istorice și etnice. Acestea se pot întoarce în acest timp împotriva românilor, pentru că Basarabia a fost rusificată la nivelul de elită, în timp ce Transilvania a fost maghiarizată. Dar România practică politica faptului împlinit, ocupând din noiembrie 1918 aceste două teritorii.

Frumoasă turnură pentru o țară care a intrat în război de partea Puterilor Centrale...

De fapt un tratat de protecție secret a fost semnat în 1914 cu Germania. Dinastia regală era legată de germanii Hohenzollern, exista o simpatie familială, dar această germanofilie era în decalaj cu tropismul intelectualității care a făcut-o să se încline spre Franța și Anglia. România oferă exemplul unei țări, precum Italia sau Grecia, care intră în război pentru scopuri strict teritoriale, o Realpolitică ce o inclină spre Tripla Alianță la sfârșitul anului 1916, spre Franța care i-a promis în mod special câștiguri substanțiale, mai puțin asupra Basarabiei ruse.

De ce joacă Franța harta României?

În primul rând e vorba de a lua Puterile Centrale, înainte , în 1918 de a stabili un coridor spre Est care apără de Rusia devenită bolșevică, un culoar ce urcă până la Polonia. De altfel trebuie întărită și stabilizată o țară care ocupă un loc atât de strategic precum ieșirea pe Dunăre la Marea Neagră.

Totuși, abia intrată în război, România se dovedește a fi un aliat destul de slab

Ea intră într-un moment în care războiul devenit total, este de o intensitate pentru care ea nu a fost câtuși de puțin pregătită. Ea acceptă un armistițiu în decembrie 1917, înainte de a semna tratatul de la București din 7 mai 1918, un tratat care o predă legat fedeleș Puterilor Centrale. Tetxtul tratatului este atât de umilitor încât Franța îl va folosi în propaganda sa pentru a demonstra ce soartă le rezervă Germania celor care capitulează. Manevrele române în noiembrie 1918 și proclamarea regatului au avut ca scop anularea acestui tratat urmând căutarea unor noi teritorii.

Există un francez deosebit de popular în România...

Întradevăr. Geograful Emmanule de Martonne, ginerele lui Vidal de la Blaj, cartograful șef al noului regat român. El cunoaște foarte bine această țară pentru că și-a scris teza la sfârșitul secolului al XIX-lea despre Valachia și l-a câștigat pentru cauza românilor pe celebrul Ernest Lavisse, președintele comitetului experților francezi. Martonne subminează oarecum neutralitatea figurii expertului francez. În România el este considerat unul dintre vestitorii sau chiar părintele națiunii. În 1973 , la centenarul nașterii sale a fost celebrat cu mare fast sub regimul Ceaușescu.





Traducere
© Erika Mărginean





Sus