Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Dialog

DIALOG/SCÂNTEI Béla Ambrus: În câteva decenii populația maghiară din Transilvania nu va mai exista



În câteva decenii populația maghiară din Transilvania nu va mai exista

În ultimele zile pare că Hunor a dat cu proverbiala mămăligă românească în ventilator. Care, chiar dacă n-a explodat propriu-zis, zboară peste tot pe online (si nu numai), românii înjurând declarația făcută despre (ne)sărbătorirea centernarului statului român și orice e suspect că ar fi unguresc. O țară care se respectă, însă, are cetățeni de care nu își bate joc. Pe care îi educă. Cărora le spune adevărul. O țară care se respectă, are cetățeni care cunosc limba acelei țări, o folosesc corect. 

O țară care se respectă are curajul să își asume istoria. O țară care se respectă are tăria să își respecte minoritățile. Și să nu-și mintă nici partenerii externi. E greu de crezut că cineva își poate imagina că o țară poate funcționa cu o populație majoritară dorind moartea celelilalte părți. 

A “bozgorilor”. Pe care îi pălmuieste cu ocazia tuturor alegerilor locale, parlamentare, prezidențiale. Și nu numai. Pe care îi umileste în fiecare an de 15 Martie. Si de 1 Decembrie. Sau când cineva face vreo declarație legată de astfel de evenimente.

Ungurii, după cum spun concetățenii noștri români, sunt un neam migrator, primitiv, au venit aici, pe pământul străbunilor daci – care au construit până și piramidele egiptene – și deși românii sunt iubitori și toleranți, spurcați ce sunt, bozgorii nu iși văd de treaba lor, drept pentru care bozgorii ar trebui alungați din țară. Sau chiar omorâți. Unii o afirmă deschis, fără echivoc. Și nu mai este vorba despre vreun grup restrâns. 

E vocea unei majorități în coagulare. Credeți că SRI nu știe? Eu cred că SRI e exact în spatele acestei mișcări. Vă recomand să citiți – de exemplu – puzderia de comentarii de pe HotNews, Cotidianul, practic oricare publicație românească mai mică sau mai mare, pe extensiile de pe social media, bloguri etc. E la vedere. Ați auzit pe cineva să îndemne măcar la cumpătare? Ați văzut vreun raport SRI unde să se atragă atenția asupra acestui fenomen? Dimpotrivă! SRI găsește ”teroriști” unguri.

Acestui curent i se raliază profesori universitari, preoți, actori, ofițeri cu rang înalt, numeroși “ziariști”, politicieni, reprezentanți ai unor ONG-uri, popor. Practic, societatea românească. Unii din ticăloșie pură, alții pentru că așa au învățat ei istoria de te miri unde și de la te miri cine.

Această societate românească îi resimte pe bozgori ca fiind un corp străin ce trebuie eliminat. Este rezultatul unor lungi decenii de propagandă șovină, ce tinde să ne transforme din marginali în excluși. 
Să vedem unde am ajuns după aproape trei decenii de când suntem reprezentați politic, în principal de UDMR, și de când ni se spune că trăim într-o democrație, iar drepturile noastre cetățenești, teoretic, nu sunt amenițate. Datele sunt de la IRES.

41% din români consideră că Ungaria este o țară dușmană României.
43% din români n-au fost și n-ar merge în Harghita și Covasna (Acest lucru ne arată pur și simplu repulsia pe care o resimt unii, și după cum vedem nu puțini, față de maghiari și cât de mult încearcă să limiteze contactul cu bozgorii).
21% din români nu vor să aibă vecini maghiari .
19% din români nu își doresc prieteni maghiari. (Nu poți fi prieteni cu niște ”trădători”).
27% din români nu ar vrea unguri în familia lor. (Ungurii sunt, nu-I așa, sub-oameni).
13% din români nu ar accepta nici măcar colegi de muncă maghiari. 
23% din români au o părere proastă sau foarte proastă despre unguri. 

Vedem că există procente ce măsoară intoleranța, și care urcă până pe la 41-43 la suta. Am fi naivi să ne gândim că este vorba despre o pătură needucată. Distribuția îi vizează și pe cei mediu educați, dar și pe cei cu educație superioară. Bărbați și femei, tineri și mai în vârstă. Variațiile, din punctul meu de vedere, sunt nesemnificative. Abia ies din marja de eroare. Asta, ca s-o lămurim în privința unui eventual viitor, cu tineri educați care vor vedea altfel lucrurile. Nu, nu se va schimba nimic de la sine.

Din punctul de vedere al românilor, maghiarii din România și maghiarii din Ungaria sunt același lucru. În proporție de cca. 40 la sută ei cred că dușmani. Dacă te-ai născut la Brașov și ești ungur, e ca și cum te-ai fi născut cu carnet de membru în Jobbik sau în Fidesz. Singurele tale preocupări sunt cele ale guvernanților din țara vecină. ”Uneltești” împotriva României.

Poate că e inexplicabil pentru un maghiar, dar românilor li se pare logic, așa cum se așteaptă, probabil, ca pe cei din Republica Moldova, din Bălți, de exemplu, să îi intereseze strict ce gândește Tudose. 
Hai să vedem ce a făcut, sau și mai bine ce n-a făcut UDMR de când ne reprezintă.

Personal, nu țin minte când anume s-a consultat UDMR cu populația maghiară ca să afle doleanțele maghiarilor, în schimb am auzit diferite păreri că populația este proastă, iar politicienii știu mai bine ce este bine pentru unguri.

La fel, nu cred că maghiarii cunosc conținutul înțelegerilor politice pe care UDMR le-a încheiat cu partidele românești. Nu cred că cineva are habar cine, când, și în ce condiții a acceptat ca UDMR să devină un partid balama, numai și numai pentru a servi unei majorități politice sau alteia din România, antagonizând așadar câte un segment al populației majoritare, în condițiile în care ”nota de plată” cel mai adesea se decontează de cetățeanul maghiar care nu are practic nici o vină. După cum am văzut, ura concetățenilor se varsă paușal asupra tuturor maghiarilor. 

Nu reușesc să înțeleg de ce UDMR-ul, care virtual îi reprezintă pe maghiari, nu ia absolut nici o poziție pentru a-i apăra pe maghiari (exceptând extrem de rare luări de poziție sau câte un marș), atunci când drepturile maghiarilor sunt încălcatre fățiș. Nu înțeleg cum anume UDMR tace atunci când ostilitatea față de maghiari devine politică de stat, căci nu văd cum altfel statul nu ia absolut nici o măsură împotriva celor care propagă sute de mii de mesaje anti-ungurești pe toate canalele posibile, începând cu presa, trecând prin servicii, Parlament, Guvern, organe de urmărire penală etc. Nu înțeleg nici de ce UDMR nu comunică nici cu maghiarii, dar nici cu populația majoritară, de ce nu își explică pozițiile adoptate. 

Pentru că, părerea mea sinceră este că majoritatea habar nu are de problemele minorității! Nu c-ar interesa-o tare mult. Nimeni nu a stat să comunice faptul că maghiarii poate au un set de valori diferit, nimeni nu a stat să combată tezele adesea exagerate ale unor așa-ziși (… ), nimeni nu a luat atitudine împotriva propagandiștilor anti-maghiari, a manualelor aberante, politicienilor cu teme anti-maghiare pronunțate sau a presei anti-maghiare din România. Iar această tăcere prelungă permite oricui dorește să îi batjocorească pe maghiari să o facă deschis și fără a se teme de vreo repercusiune. 

Nu în ultimul rând, UDMR-ului pare să îi fie perfect indiferentă existența maghiarilor în această țară, dacă maghiarii sunt asimilați de populația majoritartă sau nu, dacă părăsesc țara sau nu. Se spune că, zilnic, România pierde 200 de cetățeni. Mă îndoiesc. Dar chiar și așa, un procent din aceștia sunt maghiari!

Ceea ce știm sigur este că populația maghiară din Transilvania era de peste 27 la sută în 1918, iar într-un interval de un secol a ajuns la cca. 13-15 la sută. “Ocrotită” fiind de stat. Chiar și considerând condiționalitățile trecute ca fiind definitorii și pentru perioada actuală și cea următoare, ceea ce este desigur fals, ne-am putea aștepta – în consecință - ca într-un alt secol, populația maghiară să ajungă la 7 procente. La fel de “ocrotită” fiind. Numai că, lucrurile par să se fi accelerat. Trăim cu altă viteză. Traim o epocă a migrațiilor, sub amenințarea “societății deschise” cu tot ceea ce înseamnă asta. 

Muma Europa, ușor abulică de la neoliberalismul neomarxist, sau ce tocană politică o mai fi și asta, predică despre drepturile minorităților, însă nu are pârghiile necesare să facă nimic. 

UDMR nu are soluții. A devenit extrem de limpede după ultima cuvântare a lui Hunor, de la Zilele Maghiare de la Cluj. Că-l asculți pe Hunor, că-l asculți pe Boc, discursul e cam tot același. Adică, suntem fericiți că orașul Cluj reprezintă un magnet, că mulți tineri vin încoace (Boc), că mulți tineri maghiari vin încoace (Hunor), viitorul e luminos. Există speranță pentru maghiari să mai trăiască aici. Sigur că da! Mare speranță. 

Mai ales dacă un investitor străin trebuie să dea Primăria în judecată ca aceasta să pună inscripția”Kolozsvár” la intrare. În rest, înțeleg că pe strada Jokai/Napoca, românii se vor simți ca pe Napoca, iar maghiarii, în suflet, vor duce denumirea de Jókai. Ceea ce nu înțeleg deloc este atunci de ce naiba nu sărbătorim cu românii? Nu ne plac micii? Fasolea la cazan? 

Hai, după declarațiile lui Hunor, ne urăsc, în sfârșit, 40 la sută din români, deci ne plimbăm și noi pe Napoca, cu Jókai în suflet? Sau nu e oare mai cinstit (dar la fel de inutil) ce spune Toró T.Tibor, că nu ne dorim asimilarea și soarta sașilor? Ne dorim sau nu, cui îi pasă? Într-acolo mergem.

Deci, să vă fac foaia de parcurs: cam în 20 de ani, vom ajunge 5-6% în Transilvania, după încă un deceniu, prin 2050 vreo 2%. Asta a fost.

Ca să nu fiu greșit interpretat, aceste rânduri le scriu pentru că pur și simplu sunt sătul să nu pot să deschid un ziar sau sa mut pe un canal TV fără să fiu înjurat direct sau indirect. Sunt sătul să mi se ceară explicații pentru declarații emise de Kelemen Hunor sau de politicieni din Ungaria. Sunt foarte sătul să fiu expediat zilnic în pustă sau la Budapesta de tot soiul de analfabeți, să mi se spună că dacă nu îmi convine, să mă car din țara ”lor”. Este și țara mea. Iar cei care vă spun că relațiile dintre români și maghiari, în țara noastră, se rezolvă între cetățenii români și cei cu nimic mai puțin cetățeni – maghiarii, vă mint în față! Dincolo de politica internă dezastruoasă, mai avem și politica externă la fel de dezastruoasă. România nu există izolat, sub un clopot de sticlă. Iar în clipa de față, români și maghiari, asistăm ca mulele la construirea artificială a unei noi minorități islamiste ce va schimba lucrurile radical și definitiv. 
 


DIALOG/SCÂNTEI Csaba Szabó: Nu ungurii, nu rușii, ci ignoranța și lipsa de pretenții a societății

de Csaba Szabó - Cluj Napoca


Nu ungurii, nu rușii, ci ignoranța și lipsa de pretenții a societății

Stimate coleg, editorialul tau, adresat în mod direct mie, ca să-l răspund, m-a tulburat, deoarece mi-a adus aminte de acele săptămâni, când a debutat portalul, și a fost pur și simplu invadat de comentarii șovine bolnăvicioase. Erau zile și nopți, când visam cu portalul, și chiar plângeam în somn datorită descoperirii vieții mele: ura generalizată împotriva maghiarilor.

Ai dreptate în editorial. Amândoi știm, că acesta era mult mai lung, umplut cu și mai multă amărăciune, însă eu te-am sfătuit să-mi permiți a prescurta, și de a ”cenzura” adevărurile tale. Am prescurtat și am ”cenzurat” pentru a nu adânci și mai mult decepția oamenilor. Hai să lăsăm oamenii să mai creadă în miracole...

Ceea ce ne diferențiază însă radical pe noi doi, este viziunea față de viitorul maghiarilor din România. Tu ești convins, că asimilația fățișă se va continua, apăsarea psihică va fi tot mai mare (iată că apar și reflexele securiste: esti obligat să sărbătorești , să dai din palme, că dacă nu, ai probleme), și vom ajunge la 5, apoi la la 2 la sută.

Eu văd altfel lucrurile.

Eu văd o societate autonomă maghiară tot mai puternică și mai serioasă, care își găsește rostul în Transilvania. Dovada acestor lucruri este atitudinea civică tot mai ridicată a maghiarilor, strategia unității națiunii maghiare, steag și imn identitar, legăturile tot mai strânse cu Budapesta.


Această societate este autonomă, pretențioasă și cu tradiții politico-administrative serioase. Mica presă maghiară are ținută, are principii, respectă legile scrise și nescrise ale jurnalismului, că dacă nu ar face acest lucru, nu ar avea cititori.

Durerea ta este faptul, că visata societatea româno-maghiară prosperă nu mai are viitor. Trenul s-a dus. Într-o țară în care acele persoane pe care ai notat tu (și eu i-am scos dint text) și pe cale le adaug eu – vezi Andrei Pleșu – au concepțiile pe care le au vizavi de maghiari... nu mai ai ce aștepta.

Dacă Andrei Pleșu crede, că maghiarii au ceva de sărbătorit de 1 Decembrie... nu mai este speranță. 

Stimate coleg, cei care sunt în scufundare nu maghiarii sunt, care își găsesc rostul pe meleagurile natale, ci românii.



Conform statisticilor zilnic pleacă din România 200 de cetățeni români. Nu trebuie să fi matematician ca să-ți dai seama, unde este pericolul care pândește România.

Nu ungurii, nu rușii, ci ignoranța și lipsa de pretenții a societății.

Iar la aceste capitole nu există leac – eventual metode artificiale de a prelungii agonia.


Stimate coleg, uite-te la pozele cu sutele de copii maghiari, care sunt copii unei generații occidentalizate, neotrăvite de manelism și ignoranță de tipul ”ce să facem”. Tinerii noștri se angajează în toate activitățile civice, condamnă marinărismul și becalismul, râd de patriotismul paiațisto-renegatist.

Însă trebuie să reținem: maghiarii își țin pumnii pentru români, să nu se scufunde, dar ei nu pot trăi și lupta pentru occidentalizare în locul românilor, care mai au în față multe: un Muhi, un Mohács, un 1848, un Trianon, un 1956...

Stimate coleg, noi maghiarii am câștigat de mult această luptă pentru occidentalizare. Am trecut de Muhi, de Mohács, de 1848, de Trianon, de 1956... Și existăm! Oioi, și ce gură avem!  

Hai să vedem și partea asta a lucrurilor.

 






Sus