Joi, 21 Septembrie 2017
Joi, 21 Septembrie 2017


Dialog

Poveste de dimineață pentru copii, despre steaguri și autonomii teritoriale



Poveste de dimineață pentru copii, despre steaguri și autonomii teritoriale

Bună dimineața, copii! Vom face azi o lecție cu caracter transdisciplinar care vizează în primul rând partea de vocabular, asta pentru că am observat în orele anterioare câteva probleme și confuzii de termeni.

Așadar, să clarificăm mai întâi sensurile unor cuvinte:

1. Autonomia nu este sinonimă cu independența. Ea conferă oarecare independență în relațiile cu puterea centrală, dar nu înseamnă nici stat în stat, nici o țară (teritorial vorbind) în interiorul altei țări. Înseamnă, în primul rând, descentralizare. Poate astfel sună mai acceptabil pentru urechile sensibile.

2. Ceea ce invocați comparativ, referindu-vă la Pais Vasco și Catalunia, e ambiguu, fiindcă acestea sunt deja regiuni autonome, al căror statut și funcționare sunt garantate prin Constituția Statului Spaniol din 1977. Ele au limbă proprie, guvern propriu, steag propriu și administrație financiară parțial autonomă. Ori, nu e cazul la noi, unde este un stat unitar și indivizibil. Deși tare bine ar fi, dar hai să nu trecem la subiectivitate.

3. Steagul secuiesc care face atâta vâlvă și constituie subiect de discuții interminabile nu este un element nou sau revizionist cum se tot încearcă de către unii să se sugereze. Acest steag a fost folosit în timpul bătăliei de la Șelimbăr de către secuii care i-au fost alături lui Mihai Viteazul. El a fost ușor modificat în 2004, la inițiativa Consiliului Național Secuiesc și este simbol al unui grup etnic. Grup etnic însemnând în primul rând spiritualitate, cultură, istorie comună, nu revizionism. Nu iredentism. Nu independență.

4. A arbora înseamnă a înălța un steag, pe un pavilion, pe o clădire, pe un catarg (la sol sau pe o navă), nu a ține un steag în mână, indiferent câte mâini participă. Arborarea este un act oficial. Poza cu un steag este o banalitate care… da, în condițiile iubitorilor de conflicte, poate deschide Cutia Pandorei și poate fi folosit ca argument pentru toate visele și temerile nefondate și nerealiste ale unora. Trebuie și ei să mănânce o pâine, iar unora le place picantă.

5. Ținutul Secuiesc există. Pentru simplul fapt că acolo populația majoritară e copleșitor secuiască. Eu îi zic Secuime. Că nu există recunoaștere oficială? Cum să vă explic eu să înțelegeți? Nici pluralul ”căpșuni” de la ”căpșună” nu exista oficial, dar oamenii îl foloseau dintotdeauna. Cam așa.

Acestea fiind zise, fac o precizare: dacă se presupune că trăim în libertate, fiecare are dreptul măcar să viseze. Să lupte pentru un ideal. Autonomia nu este o bucată de hârtie care să rupă o țară în bucăți, ci este asumarea unei mari responsabilități față de populație, atât din punct de vedere administrativ, dar mai ales din punct de vedere economic.

Poate că Transilvania e pregătită pentru asta. Poate. Dar nu Ținutul Secuiesc. Și chiar dacă ar fi, asta nu înseamnă nici trasare de granițe, nici militari la hotare, ci încercarea de a dezvolta o zonă prin forțe proprii până la un nivel de competitivitate care să aducă locuitorilor calitate de viață. Cine va fi capabil o va face. Dar să vii cu argumente de tipul ”Covasna pământ românesc” și alte aberații ilare prin non-sens, e ridicol.

Pământul e al celor ce locuiesc pe el, își cresc acolo copiii și își țin în el morții.

O zi bună vă doresc!

Poveste de seară pentru copii despre unificarea tuturor maghiarilor

de Csaba Szabó - Cluj Napoca


Poveste de seară pentru copii despre unificarea tuturor maghiarilor

Bună seara copii!

Voi începe cu o poveste. În Cluj a existat în anii ‘90 un director de școală – a murit săracu’ –, care la o întrunire a spus următoarele lucruri:

– Mulțumim lui Funaru, că există. Este cel mai bun maghiar, ne-a ajutat foarte mult. Fără el poate, nu am avea acum școli și instituții proprii.

Dragi copii, puteți să vă dați seama ce gălăgie s-a făcut în sală. “Auzi mă, ce spune Elek, a înnebunit, cică Funar e un cadou ceresc pentru maghiari…”

Directorul de care vorbesc a explicat ce a vrut să spună.

– Dacă nu ar exista Funar și această politică antimaghiară bătătoare la ochi, ungurii și-ar fi făcut vreo 5 partide, împrăștiindu-se, urându-se și certându-se. Dar Funaru era o sperietoare. “Dacă nu sunteți uniți și nu vă apucați de refondarea instituțiilor maghiare desființate, iată, vine mumul pădurii, și vă mâncă!”

Da, așa a fost, nu râdeți.

Maghiarii, care vroiau și ei să se grupeze după crezurile lor politice, afiliindu-se partidelor românești, imediat au strigat: “Halt! Stoj! Stop! Păi dacă ne împrăștiem, ce dracu’ facem când vin funarioții pe noi? Hai să rămânem împreună, să clădim o societate paralelă, cu instituțiile noastre, cu școlile noastre și conducătorii noștri."

Și așa a fost.

Maghiarii și-au făcut școli, instituții, facultății, ONG-uri proprii. Maghiarii sunt ajutați de Țara Mamă, Ungaria, care investește miliarde de forinți în comunitățile ungurești – cele compacte și cele împrăștiate între români, numite maghiarime dispersată.

Așa s-a ajuns și la unificarea tuturor maghiarilor din lume cu Țara Mamă prin acordarea cetățeniei maghiare pentru cei care au părinți sau bunici născuți pe teritoriul Ungariei vechi. Astfel eu, care vă țin această oră acum – n-aveți grijă, că imediat sună de ieșire – am pașaportul meu maghiar, am certificatele de naștere ungurești, am jurământul depus că îmi voi ajuta națiunea și nu o voi trăda.

Dacă știu bine, aproape trei sferturi din maghiarii din România sunt cetățeni dubli: cetățeni români și cetățeni maghiari. La consulatele maghiare din România lucrează sute de oameni, care te ajută să te integrezi în societatea universală maghiară, să votezi la alegeri, să participi la referendum. Ungaria – Țara Mamă a maghiarilor din România – prin Constituție își asumă responsibilitatea pentru conaționalii săi rămași în afara graniței după pierderea războiului.

Până noi, maghiarii din Transilvania am clădit o societate maghiară paralelă și absolut autonomă – în scurt timp vor apărea și spitalele maghiare –, societatea română nu știa pe unde să o ia, ce să voteze, unde să ajungă, cu ce țări să facă alianțe. Neavând niciun plan viabil pentru viitor, mulți mulți oameni și-au descărcat neputința prin a invidia ungurii, că ei au curajul să strige când văd nedreptăți și au curajul de a dori o viață mai bună.

Auto-organizarea maghiară devenind tot mai pregnantă – înființare de facultăți maghiare, burse pentru tineri, pentru agricultori, pentru societatea civilă maghiară – a fost tot mai greu să găsești ceva la unguri, să te poți lega de ei.

Atunci a venit la modă steagul secuilor – născut chiar în tabăra lui Mihai Vodă, când secuii l-au chemat să doboare puterea nobiliară maghiară – și acea autonomie teritorială, despre care milioane de români nici nu știu ce înseamnă.

Eh, copiii mei, credeți că acum o să vă vorbesc despre dreptul la autonomie teritorială și promisiunile de mare cu sare de la 1 Decembrie, când s-a promis și auto-administrație maghiarilor.

Pe dracu’.

Vedeți, pe mine nu mă interesează că e arborat steagul secuilor sau nu. Că e oficial, sau nu.

Eu mă bucur pentru absoluta autonomie pe care și-au înfăptuit-o maghiarii după revoluție. Mai avem câteva lucruri simbolice: câteva inscripții și aplicarea legilor românești legate de drepturile noastre.

Uită că sună clopoțelul. Până ieșiți în curte, nenea Csaba vă arată scrisorile primite de primul ministru al Ungariei, rugându-mă să particip la un referendum maghiar. Uite, celelalte plicuri sunt pentru soția mea și copiii mei.



Dacă auziți la radio-tv de autonomie teritorială, că ce halucinant, șocant e asta, să spuneți părinților, că ungurii s-au unit de mult cu Țara Mamă.

Nu maghiarii sunt de vină că acest lucru nu l-au observat patrioții de serviciu, care și acum concep patriotismul nu ca o muncă pe care o depui pentru a-ți ajuta națiunea și țara, ci să urăști ungurii.

Hai, cu toții la culcare, ora de povești s-a terminat.












Sus