Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Dialog

Dinspre film spre femeia brodită de natură cu toate darurile frumuseții



Dinspre film spre femeia brodită de natură cu toate darurile frumuseții

Mă uitam la „Andrei Rubliov” al lui Tarkovsky. Fiecare „capitol” are câte-o „scenă”. Când am văzut prima oară filmul, m-a impresionat prima scenă, a zborului. Și memorabilă, scena clopotului. Acum, când îl revăd, m-am oprit la scena sărbătorii păgâne.

Bărbați goi și femei goale cu făclii aleargă de-a lungul râului, intră în râu și se scaldă. Andrei Rubliov îi spune uneia dintre ele: „dragostea trebuie să izvorască din suflet, voi vă iubiți ca animalele”. În primul moment, asta mi se părut că se întâmplă în ziua de azi: tinerii se iubesc ca animalele.



Am identificat starea. Nu-i greu să te pui în poziția favorabilă. Dar noi, în tinerețea noastră? Ne iubeam tot ca animalele? Dar acum, la vârsta asta? Tot ca animalele ne iubim. N-am simțit, nu cred că am simțit vreodată o dragoste creștină.

Aș întreba preoții, pe rând: părinte, ai simțit vreodată dragoste din suflet? Nu ca să condamn, dar aș vrea să știu dacă ea poate fi simțită, ce este și cum este. Dacă sunt oameni capabili să o simtă. O cunoștea Tarkovsky, sau vorbea și el, cum fac și eu uneori, despre lucruri sfinte, fără să le cunoască în inimă, doar pentru că îl fascinează?

Înțeleg dragostea creștină ca iubire pentru „aproapele” prin exemplul Maicii Tereza. Dar mă gândeam la altceva, mai profund, la o dragoste care se află în inima omului, i-aș spune dragoste de toată ființarea sau dragoste de Dumnezeu. La unii vine această dragoste, poate, după ce au fost ca toți oamenii, vine prin "convertire", li se schimba ființa.

Am făcut o paralelă între percepția călugărului (creștin) – din filmul „Andrei Rubliov” – asupra unui ritual numit de noi păgân, pentru a înțelege percepția noastră (creștini și noi) asupra timpului nostru. Însă ritualul păgân este, cu siguranță, altceva decât o „dragoste animalică".



E un ritual ce ține de ciclurile astronomice și de fertilitate, de Dionysos și Apollon. Călugărul nu putea înțelege asta, nu putea accepta, mentalitatea sa croită prin respectarea și practicarea moralității creștine îl umpleau de oroare față de o manifestare orgiastică, ce-i părea a fi „animalică". Austeritatea creștinului condamnă tot ce-i pare erotic. Dar „păgânii" aceia se supuneau unui eros universal, erosul naturii, prin care lumea e fecundă și ființează.

Nu credeau în Dumnezeu, dar credeau într-o Mare Mamă a fecundității eterne, legată de ploaie și apele purtând mâluri fertile ale fluviilor, de noapte și lună și de toate celelalte simboluri feminine ale lumii. Într-o astfel de lume păgână, femeia însăși este hieroglifa fertilității. De aceea, dezlănțuită. În vreme ce în civilizația noastră de sorginte creștină, idealul feminin este cel al femeii supuse și înfrânate (caste). Altfel este „vrăjitoare” (Evul Mediu), „curvă” (modernitate) sau „desfrânată” (contemporaneitate).

Deși sunt creștin, deci impregnat de icon-urile creștinismului, care sunt fundamentul culturii noastre, simt că, dincolo de respectabila moralitate a creștinătății, lumea păgână își cântă adevărurile ei, legate de fecunditatea dezlănțuită și de frumusețea feminină.



Ca scriitor, înveți să apreciezi ceea ce este unic. De pildă, cea mai frumoasă femeie văzută în viața ta. Trebuie să ai noroc ca să vezi o femeie despre care să spui că e "cea mai frumoasă văzută în viața ta". Deși ar părea că, logic, o alegi pe cea mai frumoasă dintre cele văzute, și zici: cutare este! Nu e așa. Poți să trăiești o viață și să nu vezi acea femeie unică, absolut specială. Căreia, dacă ai fi un sentimental, i-ai spune un vers din Shakespeare: de la tine învață lumina strălucirea.

Eu am văzut-o. Dacă nu mă înșel, e mai puțin de un an de atunci. Nu e vorba că e frumoasă din cap în picioare. Sunt și alte femei frumoase din cap în picioare (deși nu ca ea). Dar e minunată în gesturi și-n vorbire. Da, e un noroc să vezi o asemenea femeie, brodită de natură cu toate darurile frumuseții și ale bunei-cuviințe.

De obicei, femeile care arată foarte bine sunt înfumurate. Și ea nu este... Și aici să amintesc de Tolstoi. El spunea că omul este o fracție, între ce este in realitate și ce crede despre el. Cu cât se crede mai mult, cu atât raportul e mai mic. De aceea, ați observat, femeile aratoase care sunt cu nasul pe sus nici nu oferă cu adevarat senzația de frumusețe.

Daneliuc, Pița și Pintilie față în față cu erotica lui Jancsó Miklós și Szabó István

de Csaba Szabó - Cluj Napoca


Daneliuc, Pița și Pintilie față în față cu erotica lui Jancsó Miklós și Szabó István

Seara târziu am citit notația de jurnal al lui Dan Perșa, și m-am oprit brusc din d-ale redactării, deoarece stăteam față în față cu un text care îmi apărea ca o continuare, ba chiar un fel de sinteză a unei stări de fină anxietate, care apare în oameni după ce au vizionat un film care face parte din acea familie pe care mulți o numesc colocvial ca stalkeriană. Denumirea provine de la filmul lui Tarkovsky: Călăuza – un film de referință pentru aceeia, care sunt pregătiți sufletește să primească duhul simbolismului adaptat lumii noi, sau – dacă vreți – a neosimbolismului.

Dan Perșa vorbește de „erotica creștină” și „erotica păgână” – o clasificare interesantă, mai ales atunci, dacă găsești în lumea lărgită stalkeriană situații în care cele două se combină.

Unul dintre filmele maghiare titrate, Fényes Szelek (Vânturi luminoase) de Jancsó Miklós – un film care, conform regizorului, este mai degrabă un film despre anii „muncitorești” 1960, decât o luptă cântată între elevii colegiilor populare și colegiul iezuit.



Acest film este realizat pe ideea cântecelor revoluționare și a dansurilor populare revoluționarizate de către sistemul nou instaurat, într-o Ungarie ruptă în două: cei vechi (reprezentați de iezuiți și elevii lor) și cei noi (reprezentați de activiștii de partid, tinerii educați în spirit ateist agresiv, respectiv organele de represiune).

Elevii colegiului muncitoresc, intrând în incinta colegiului iezuit, încearcă să-și impună ideile „revoluționare”, și cu gesturi repetate agresive să intimideze profesorii și elevii iezuiți. Unul dintre actele de înfricoșare este blasfemia fină. Trei fete „muncitorești” îmbracă haine bisericești, chicotind pe coridorul sfânt al mănăstirii.

Când își dau jos hainele sfințite, se poate observa, că fetele sunt goale.

Iată o scenă în care „creștinul” și „păgânul” – ca un fenomen filmat prin prisma erotică – își dau întâlnire profană. Regizorul este conștient de mesajul tulburător al scenei: fetele puteau lua pe ele hainele bisericești fără să-și dea jos lenjeria de corp...

Erotica între sfânt și profan este pentru un regizor din lumea lărgită stalkeriană mai mult o temă de casă specială intimă, decât stil de exprimare. Datorită acestei intimități stânjenitoare subconștiente apar acele multe scene erotice cu mesaje neclare la maeștrii lumii stalkeriene.

Tarkovszky folosește apa curgătoare ca element catartic. La Daneliuc (în Glissando) apa primește directive de polarizare: sunt tămăduitoare și de canalizare în același timp. Iarăși ajungem la cuplul „creștinul” și „păgânul”, numai că aici avem „tămăduirea” și „canalizarea”. La Dan Pița apa lui Tarkovsky (în Concursul) primește conotații de geneză: izvorul găsit de tânărul „stalker român” reprezintă speranța în puritatea umană, în puritatea apei pentru care se bat concurenții, sticla de apă devenind atuul puterii.

La Lucian Pintilie (în filmul Balanța) apa lui Tarkovsky ajunge la o metaforizare maximă: la tentativa de sinucidere a Maiei Morgenstern, din robinet curge apă ruginită și luarea pumnului de medicamente se combină cu băutul apei din vază. La Ciulei și erotica primește conotație agresivă: tentativa de viol... Aici „sfântul” și „profanul” depășește dimensiunile obișnuite. Să ne gândim că, în lumea animală nu există viol...

La regizorul Szabó István (în Mephisto) nu erotica ca atare are rol de liant organic între firele acțiunii, ci nuditatea ca un joc matur, „interzis sub 14 ani”. Scena cu zbenguiala „nudificată” al lui „Mephisto” cu amanta sa de culoare nici până azi nu este codificată total.



 „Mephisto” și amanta în pielea goală, se hârjonesc ca și copii de 10 ani: se joacă de-a roaba, Brandauer ținând de labele picioarelor colega sa de scenă, silind-o să meargă pe mâini. Care o fi mesajul exact al acestei scene erotice? „Sfântă?” „Păgână”? Sau... regresia umană? Dizolvarea totală în preludiul actului sexual? Se pot pune multe întrebări și vizavi de ultima idee al lui Dan Perșa, femeia „cea mai frumoasă văzută în viața ta".

Această tematică este una eseizată la maxim de Daneliuc în Glissando. Această femeie nu are timp, nu are chip decât în portrete agățate pe perete. Această femeie este „compusă” din acele anxietăți din subconștientul nostru, care ne obligă la recunoașterea iubirii ca necesitate umană, ca și apa curgătoare din lumea creată de micul Dumnezeu: Tarkovsky.







Sus