Miercuri, 22 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019


Dialog

Împreună



Împreună

Nu-mi place să citesc comentariile referitoare la articolele, notele, însemnările postate pe portalul corbiialbi.ro – dar nici alte comentarii – deoarece o bună parte din ele nu se referă la ideile exprimate în postarea cu pricina, aceasta fiind doar un pretext pentru ași face publice persoane cu idei preconcepute.

Idei pe care nu are rost să încerci să le combați, fiindcă o oarecare dispută în scurt timp se transformă în dialogul surzilor.

Nu-mi plac comentariile, dar totuși mai citesc câteva din ele, ca să văd cam ce procent din cititorii noștri care se apucă să scrie câteva cuvinte, fraze ne citesc, fiindcă ne împărtășesc ideile, și care este ponderea celor care aud de unguri, l-i se face părul măciucă, văd negru – sau mai bine zis roșu-alb-verde – în fața ochilor și din anonimitatea spațiului virtual împroșcă în mod vehement idei, convingeri care nu au nicio bază reală.
   

Azi am citit câteva din comentariile postate pe marginea corespondenței despre Zilele Studenților Maghiari din Cluj. Au fost comentarii conform cărora este deplasat ca studenții maghiari să serbeze separat de studenții români.

Această abordare a problemei denotă faptul că unii majoritari nu au încredere în noi, în studenții maghiari, nu văd de ce ținem să avem sărbătorile noastre, școlile noastre, facultățile noastre.

Cine are asemenea opinii este convins că dacă noi ungurii suntem doar între noi, nu ne gîndim la altceva decât cum am putea tăia câte o bucățică mai mică sau mai mare din trupul țării, deci trebuie să fim întotdeauna la vedere, să ne ținem mâinile mereu deasupra plapumei, să vorbim în public numai românește, ca să înțeleagă toată lumea.

Într-o lume normală conviețuirea înseamnă cu totul altceva: înseamnă în primul rând respect reciproc și încredere reciprocă. Să am încrederea că persoana din apropierea mea nu mă pomenește de rău, nu uneltește împotriva mea atunci cînd vorbește cu altcineva pe limba lui, pe limba lor comună.

Deci greșesc cei care consideră că este impolitețe ca doi unguri să vorbească între ei în limba maghiară atunci cînd se află în mijlocul românilor: nu este impolitețea maghiarilor și lipsa de încredere a românilor. Iar cînd lipsește încrederea, lipsește și respectul.

Acolo, unde lipsește încrederea și respctul reciproc, nu se poate vorbi de conviețiure.

 

Conviețuire nu înseamnă să facem totul împreună, înseamnă mai degrabă să nu ne deranjeze faptul că cel de lângă mine vorbește o altă limbă, se roagă în altă biserică, are alte cîntece și dansuri, citește în altă limbă, își duce copii la altă școală, se distrează pe altă muzică.

Și înseamnă că lucrurile noastre comune să le facem în comun, să nu pretindem că noi știm mai bine ce este în folosul celuilalt și ce nu-i priește. Și toate acestea funcționează numai în două direcții, dacă dispare egala proporție, dispare și încrederea. Iar conviețuirea se transformă în cu totul altceva...

Deci Zilele Studenților Maghiari din Cluj este un eveniment al tinerilor maghiari care studiază la Cluj.

Este un șir de evenimente care nu este îndreptat împotriva nimănui, și are menirea ca acești tineri să se simtă bine în orașul studenției lor.

Pe cine deranjează acest fapt, îl deranjează că și altcineva vrea să se simtă bine în acelaș spațiu.

Doar pentru cine?

de Cella Dan - Sfântu Gheorghe


Doar pentru cine?

Nu-mi place când cineva care nu te cunoaște, nu acceptă să îți exprimi opinia cu privire la un subiect. Cu atât mai puțin îmi place când astfel de persoane rămân, cumva, blocate pe niște idei fixe și îi privesc pe ceilalți ca și cum singul lor scop este să le pună piedică altora. Am lansat niște comentarii la un material care se intitula „2000 de participanți la Zilele Studenților Maghiari din Cluj”, care au ajuns la cititori altfel decât mi-aș fi dorit.

Când am văzut titlul m-am întrebat: de ce trebuie să fie „Ziua studenților maghiari din Cluj” și nu „Ziua studenților cu părul lung din Cluj”, sau „Ziua studeților trecuți de 30 de ani din Cluj”.

Adică, supărarea mea nu avea nicio legătură cu maghiarii din context, ci cu faptul că ziua respectivă trebuia să fie a unei anumite categorii de studenți.

     

Studenții maghiari au vreo dizabilitate? De ce simțim nevoia să facem astfel de manifestări separatiste? La fel aș fi reacționat dacă manifestarea se numea „Ziua studenților români din Cluj”.

Nu ar fi fost mai frumos ca acea manifestare să se numească „Ziua studenților din Cluj”, să adune toți studenții la un loc pentru a se sărbători împreună, pentru a se cunoaște?

Am primit un răspuns cum că așa „se crează legături între tinerii români și maghiari”. Pardon! Explicați vă rog, că eu nu înțeleg, unde se crează acea legătură despre care se vorbește? Dacă vom continua să facem activități doar pentru români, sau doar pentru maghiari (că despre cele două vorbim), în care fiecare își sărbătorește doar membrii comunității lor, doar cu tradițiile lor, cântece, dansuri și bucate, unde e puntea, legătura?

Nu are nicio legătură cu încrederea în studenții maghiari. Asta este o lozincă de apărare folosită de minorități (maghiari și români, deopotrivă). Ne victimizăm pentru că așa credem noi că ne percep ceilalți.

A venit în discuție cum că un primar ar fi uitat să salute publicul maghiar în limba natală la un eveniment, că plăcuțele nu sunt bilingve… dacă ne cramponăm la nesfârșit de aceleași probleme nesemnificative, nu vom ajunge nicăieri.

Neîncrederea nu de la studenți pornește, ci de la cei care își schimbă părerile și pozițiile politice după interes, de la cei care scandează ori de câte ori au ocazia că-și vor pământurile înapoi, de la cei care urla sand se simt amenințați „afară cu ungurii din țară”, de la părinții din parc care nu îi încurajează pe copii să se joace împreună „pentru că sunt români/maghiari”, de la proiectele „multiculturale” care se adresează doar unui singur grup etnic, de la atitudinea celor din conducere care aruncă cu noroi ori de câte ori au ocazie, dar și de la nivelul de trai care ne determină să ne retragem în cochiliile noastre și să respingem necunoscutul.

     

Eu am venit în Sfântu Gheorghe de 6 ani, iar de 5 ani sunt îndrăgostită de oraș și de oamenii dragi pe care i-am găsit aici. Sunt mândră că am ocazia să locuiesc într-o zonă cu oameni care dau dovadă de bun simț, de respect și hărnicie. Nu e dată în care să merg acasă la părinți și să le amintesc ce oraș curat și bine îngrijit avem, ce oameni respectuoși sunt aici și ce frumos se ocupă primarul de tot.

Bineînțeles, fiecare pădure are uscăturile ei, dar atitudinea mea față de maghiari s-a schimbat foarte mult de când împart același bloc, aceeași bancă din parc și aceleași idei, și vreau să cred că și fiul meu va înțelege că ceea ce ne face diferiți este doar modul nostru de gândire, nu culoarea pielii, înățimea, numele, religia sau altceva.






Sus