Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Dialog

Cum a ajuns România să aibă o imagine proastă



 
Începând cu Evul Mediu românii au fost priviți dacă nu cu simpatie, atunci măcar de pe o poziție neutră. La un moment s-a produs o ruptură și imaginea românilor s-a degradat masiv, au apărut o mulțime de legende, mituri și clișee (unele cu un sâmbure de adevăr) care ne vopsesc în culori sumbre. Prin 2000 și ceva un studiu privind imaginea României a stabilit că aceasta este legată de următoarele cuvinte cheie: Ceaușescu, Dracula, câini vagabonzi, orfelinate. Între timp orfelinatele au fost înlocuite cu țigani, restul a rămas neschimbat. Nu prea poți face foarte multe cu o astfel de imagine.

În evul mediu principalele teme de discuție în scrierile occidentalilor despre români se refereau la originea latină și religia ortodoxă (situație inexplicabilă!), luptele împotriva turcilor și diversele alianțe regionale. În secolul al XVIII-lea occidentalii observau sărăcia atotcuprinzătoare generată de exploatarea fanariotă și corupția generalizată.

În secolul al XIX-lea se cristalizează o imagine pozitivă a românilor: popor european de origine latină, exotic prin confesiunea ortodoxă, îmbrăcăminte și obiceiuri, însă hotărât să se occidentalizeze, pornit pe reforme și modernizare. După 1918 se produce prima ciobire masivă a imaginii românilor în lumea occidentală. Unirea cu Transilvania și unirea cu Basarabia au declanșat o serie de campanii de presă anti-românești avându-și originile la Budapesta și Moscova. Imaginea României a început să sufere din ce în ce mai mult. Au existat și accidente, precum cazul lui Leon Cotnăreanu, căsătorit cu văduva parfumierului francez Coty, care s-a implicat în afacerile familiei și a stârnit furia fiilor milionarului francez care a declanșat o virulentă campanie de presă anti-românească în cotidianul Le Figaro (episod povestit cu mult umor de Constantin Argetoianu).

Însă prima jumătate a secolului XX a adus alături de creșterea influenței mass-media și o industrializare și structurare a campaniilor de imagine. România încă a mai avut prieteni la Paris și Londra, însă Budapestei și Moscovei i s-a alăturat Berlinul care a instrumentat mai multe campanii de presă anti-românești. După cel de-al Doilea Război Mondial România a intrat într-un con de umbră – din care a ieșit la mijlocul anilor ’60 când în urma ieșirilor anti-sovietice ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu a început să aibă parte de o imagine din ce în ce mai bună în presa occidentală. Ca de exemplu în clipul turistic britanic de mai jos.
 



În a doua parte a anilor ’70 și la începutul anilor ’80 s-au produs două fenomene conjugate. Ceaușescu a intrat în conflict cu occidentalii din motive economice, iar sovieticii au declanșat o operațiune de imagine anti-românească la care au participat toți „aliații” din blocul comunist (operațiune descrisă pe larg de Larry Watts în cartea “Ferește-mă Doamne de prieteni”). Campaniile de presă anti-românești au continuat violent la începutul anilor ’90 și s-au mai potolit oarecum după aderarea la NATO și UE. Au fost reluate cu intensitate din ce în ce mai mare pe tema migrației economice și cea a problemei țiganilor. Ziarul Gândul a demontat câteva astfel de campanii – însă este un demers inutil, britanicii nu citesc ziarul Gândul, iar cauzele noilor campanii anti-românești le-am explicat aici.

Nu m-am referit aici la campaniile de presă care aveau ca temă probleme reale, mă refer la intensitatea cu care au fost duse și la sublinierea permanentă a aspectelor negative. Este o situație asemănătoare cu celebra replică sovietică „… da, dar voi omorâți negri” la orice ar spune un american. Orice ar spune un român primește automat replici de genul: sunteți corupți, sunteți țigani, aveți câini vagabonzi, l-ați avut pe Ceaușescu etc.

Dacă pricepeți mecanismul vă puteți distra și voi cu occidentalii: când întâlniți un german insistați cât mai mult asupra Holocaustului, dacă aveți de-a faceți cu un francez discutați pe larg chestiunea colaboraționismului cu naziștii etc. Toți au schelete în dulap.

Revenind la imaginea României. Chestiunea nu prea are rezolvare. Intervențiile punctuale ale unor ambasadori și cumpărarea de articole publicitare sunt ineficiente. Partea cea mai tristă este că o mare parte dintre români au început să creadă în temele propagandei anti-românești și au început și ei să le promoveze. Îi spui unui om ani de-a rândul că e tâmpit și până la urmă va începe s-o creadă și să se comporte ca atare.
 

Sursa: http://www.george-damian.ro/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-o-imagine-proasta-5854.html

Imaginea țării sau Dracula a fost secui

de Csaba Szabó - Cluj Napoca


 

Nu cred că România are o imagine proastă în lume! Mai bine zis, nu cred că România are o imagine mult mai proastă, decăt fostele țări din lagărul sovietic! Ungaria este cu un pas înaintea noastră, lucru vizibil mai ales la cifrele de afaceri în turism. Aveam un slogan cândva, “nu ne vindem țara”, dar a venit vremea că trebuie să-i vindem imaginea ca să obținem profit!

De unde profit?

În primul rând de la turiștii care își cheltuie banii în țară. Acești turiști, de fapt o armată de agenți publicitari care povestesc apoi ce bine s-au simțit, ce lucruri frumoase au văzut! puneam că Ungaria este cu un pas înaintea noastră la vânzarea imaginii. Acest avantaj s-a creionat încă pe vremea lui Kádár János, care pentru a “liniști” maghiarii răsculați în 1956 a lăsat o portiță pentru micii intreprinzători. În anii ’60 au început să se vândă tot ce se putea vinde, inclusiv muzica ușoară, dar și sentimentele antirusești.

Formațiile de rock ale anilor ’60 au devenit pregătitoarele trecerii de la socialism la capitalism fără vărsare de sânge în anii ’80, iar cabaretul politic al lui Hofi Géza a semnalat clar lumii, că Ungaria face parte doar formal din lagărul socialist, căci altfel comediantul Hofi Géza ar fi fost la pușcărie după primul show anticomunist, iar formațiile de rock, majoritatea cu texte împotriva totalitarismului, nu ar fi putut scoate albume cu acceptul organelor de partid! Acest spirit de întreprinzător s-a transformat cu timpul într-un dor de Occident ridicat la rangul de stil de viață.

Lobby din SUA

Acest trend este valabil și pentru viața politică. Cartea scrisă de jurnalistul polonez Igor Janke despre Orbán Viktor (Napastnik - opowie¶æ o Viktorze Orbánie), intitulată „Hai, ungurii!” (Hajrá, magyarok!) este bine scrisă, și are succes chiar și în rândurile adversarilor săi. Lobby-ul maghiar din SUA e unul de invidiat.

Există cel puțin două grupări, ale senatorilor americani, care reprezintă interesele maghiarilor de pretutindeni. Datorită acestui lobby, Tőkés László a avut mai multe contacte americane la nivel înalt decât toți președinții postdecembriști din România la un loc.

Datorită acestui lobby, problema minorităților maghiare este binecunoscută în senatul american, ba există chiar o instituție (Hungarian Human Rights Foundation - HHRF), care are menirea de a informa la minut congresul american, dacă în lume se întâmplă ceva ce poate fi conceput antimaghiar. Lobby-ul românesc abia în zilele astea s-a format, și are relații firave cu executivul...

Zece rânduri din Stoker

Ai pomenit de Dracula. Eu nu aș considera acestă tematică al lui Dracula un element peiorativ!. Ar fi bine – spun eu – ca cei care se uită la toate prostiile cu vampiri, să rețină măcar zece rânduri din romanul lui Bram Stoker. Din zecile de mii de rânduri, să rețină zece, care se găsesc în capitolul trei (chapter 3), și se referă la Transilvania.

Jonathan Harker in drumul său spre Prundu Bârgăului (jud.Bistrița) nu a trecut prin România de atunci (1897). El a pornit din Cluj ("We left in pretty good time, and came after nightfall to Klausenburgh"), i-a plăcut mâncarea ungurească ("I asked the waiter, and he said it was called “paprika hendl,” and that, as it was a national dish, I should be able to get it anywhere along the Carpathians"), a dormit in Bistrița. și de acolo a urcat spre pasul Tihuța.


                                          Bistritz (Bistrița) în secolul 18.


Patru națiuni distincte

Descrierea lui Stoker despre Transilvania este următoarea: "In the population of Transylvania there are four distinct nationalities: Saxons in the South, and mixed with them the Wallachs, who are the descendants of the Dacians; Magyars in the West, and Szekelys in the East and North. I am going among the latter, who claim to be descended from Attila and the Huns. This may be so, for when the Magyars conquered the country in the eleventh century they found the Huns settled in it. I read that every known superstition in the world is gathered into the horseshoe of the Carpathians, as if it were the centre of some sort of imaginative whirlpool; if so my stay may be very interesting."

Ce bine ar fi, dacă măcar atâta ar ști milioanele de vampirofili despre Transilvania și națiunile sale!

Contele Dracula – cel din romanul irlandezului Bram Stoker – este secui. Un conte secui. În capitolul trei putem citi: “We Szekelys have a right to be proud, for in our veins flows the blood of many brave races who fought as the lion fights, for lordship. Here, in the whirlpool of European races”.

Deci cel mai cunoscut secui din lume, este contele secui Dracula.

Iron Maiden a fost în Transilvania!

Problema e, că secuii nu prea știu de asta, deci nu au cum să exploateze posibilitățile extraordinare ce se găsesc în aceste descrieri, iar românii atât au combinat cu varianta Florescu (Vlad Țepeș) că actualmente în afară de maghiari (secui) și români, cam toată lumea profită de Dracula, și face bani frumoși.

Un exemplu caracteristic, pentru subinformarea generală cu care se confruntă România, a fost observația comentatorului de sport, care auzind de sosirea formației Iron Maiden (via Pászkány Árpád) la Cluj, a menționat: foarte urât, că vine în Transilvania, și nu în România, deși Transilvania este inima României, etc. Ce are oare Iron Maiden cu Transilvania? – se întreba.



Sărmanul comentator nu auzise de piesa Transylvania a trupei Iron Maiden…

Repet: toți profită de valorile care se leagă de Transilvania. În afară de noi…

 











Sus