Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt



La sfârșitul concertului, gardieni mi-au permis să întreb cu voce tare sala: ”Cine vorbește maghiara? Ki beszél magyarul?” În cele din urmă, două doamne au primit acordul penitenciarului – dând declarații personale de acceptare – și au convenit cu www.corbiialbi.ro să se destăinuie.



Cireașa de pe tort a însemnat totuși declarația rectorului UBB, academicianul Ioan Aurel Pop, făcută la Academia Română din București. Iată câteva titluri din ziare care au preluat din această declarație: Ungurii au un departament specializat in defaimarea Romaniei. Ioan Aurel Pop: Se numeste Trianon 100 si pregăteste momentul de apogeu 2020 (așa, fără diacritice, Bună Ziua Cluj), 10 minciuni cu care ungurii vor să ne fure Transilvania (Monitorul de Cluj), Academia Română: Ungaria reîncepe propaganda împotriva României (Antena 3).



Citesc titlul B1: Ungurii vin să ne facă autostradă, și nu pot să mă abțin să izbucnesc în râs. Nu numai felul miticantropist de a oglindi evenimentele și fenomenele Europei mă distrează enorm, dar și realitatea dură din România.



De ce spun "șansă"? Fiindcă a fost una dintre cele mai mari provocări profesionale. Copii cu limba maternă maghiară, care nu aveau contextul social în care să o învețe. Manualele, programa școlară, examenele exact ca pentru copiii români? Ce faci in condițiile în care vorbești de "egalitate de șanse" și Ministerul nu are urechi pentru problemele cu care te confrunți?



Și am ajuns în ziua de astăzi când românii se simt mai senini și ,,mai acasă” la Budapesta decât la București, când ungurii nu mai sunt percepuți ca dușmani de moarte, când a vorbi ,,moldovenește” la Gyula, Szeged sau Budapesta nu este ,,rușinos “ așa cum este la Timișoara sau București unde riști să fii apostrofat și înjurat la fel ca cei care vorbesc ungurește și așa mai departe! Ce a adus ,,marea unire” pentru poporul ,,reîntregit”? Aproape nimic doar ură, dispreț , teamă și dorința de a pleca din țară.



În aceste zile s-au decernat la Budapesta, în cadru festiv, diplomele de excelență acordate anual „Profesorilor anului, a națiunii maghiare”. Fiind cea mai mare distincție care poate fi primită de un pedagog maghiar, încă din noaptea evenimentului am rugat-o pe profesoara Unger Enikő, să ne împărtășească din sentimente.



– Mai în glumă, mai în serios: drumul meu la școala maghiară din Gherla a fost lung, și la propriu și la figurat.. E vorba totuși de 220 de km... Am auzit de această oportunitate de la diriginta mea, care provine din comuna Sic, de lângă Gherla. Părinții mei au început să se gândească la această posibilitate și au ajuns la decizia de a mă înscrie în căminul din Gherla, la Fundația Téka. Am fost curioasă. Am vrut să experimentez lucruri noi, cum e să fi departe de casă, cum e să fi pe cont propriu.




Sus