Luni, 17 Iunie 2019
Luni, 17 Iunie 2019


Kontakt



Când va veni timpul când la problemele identitare maghiare răspunsurile pozitive o să vină nu din Budapesta ci din capitala acelei țări, al cărei cetățeni (și contribuabili) sunt maghiarii din Transilvania, adică București? Sau pur și simplu când se va gândi vreun maghiar din România, că la problemele sale ar putea veni leacuri nu de la Budapesta... ci chiar din București? Mâncându-ne, iată cum ne scufundem acum „noi”, iar mai apoi... și „voi”. Moara demografiei nu iartă nici minoritarii, nici majoritarii. Moara are legile sale grele – grele ca și întrebările puse de pedagogi despre viitorul învățământului maghiar din zonele bilingve.



Așa că maghiari, români, secui sau sași ce vă bucurați de aerul curat al pădurilor din Ardeal, bine ar fi să vă uniți forțele măcar acum, în al doisprezecelea ceas și să opriți acest genocid ecologic al uneia din cele mai nepoluate zone a lumii. Să puneți umărul și tot ce vă stă în putere pentru a reîmpăduri zonele de care și-au bătut joc acești monștri ai despăduririlor cărora nu le pot spune oameni.



Cuvintele din vocabularul de bază, cele utilizate foarte frecvent, sunt înlocuite de cuvinte uneori adaptate fonetic la limba maternă, ceea ce dă naștere unor situații ilare prin absurd. Am auzit o exprimare de genul: „Mă duc acasă să barrez și să pun lavadora că vine mi marido și vreau să găsească ordine.” (barrer – a mătura, lavadora – mașină de spălat, mi marido – soțul meu). Nu e normal, deși mulți așa consideră și chiar se mândresc cu „așa vorbim noi”. Nu e normal să-ți negi originea și limba, nu e normal să ai atitudine ofensivă față de ceea ce vine odată cu tine.



Când vom înțelege acest lucru, atunci vom fi iar un popor normal, tolerant și plin de energie creatoare. Dacă nu vom înțelege, România actuală, nu va mai exista. E crunt ceea ce spun, dar pot să vă asigur că deja România nu mai este o țară, în sensul european al cuvântului. Chiar dacă unii se cred buricul pământului și fac spume la gură în fiecare zi, prin toate ziarele și televiziunile posibile...



Sunt sigur că te-ai întrebat și tu, ce înseamnă ăa iei: atitudine! Aici fiecare își cunoaște propriile gânduri, direcții și scopuri în viață, fiecare știe (sau nu) ce vrea de la sine, sau de la cei din jurul său! Eu zic ca totul începe pe plan personal, deci cu tine! Nu ești satitsfăcut cu status-quo-ul situației tale înterioare sau exterioare? Ia atitudine! – adică FĂ CEVA ca acea stare să se schimbe! Aștepți că altcineva să facă ceva pentru tine, pentru familia ta, cariera ta, pentru țara ta?



Și totuși, în ciuda zvârcolirilor de toate felurile, aici ultranaționalismul este marginal. Sigur că mai fac adunări între ei cei câțiva dinozauri care nu suportă alteritatea, cei care se cred „români verzi” sau „maghiari verzi”, de ce nu. Sigur că mai ies câțiva la mitinguri, fie ele împotriva maghiarilor sau împotriva românilor, dar, în ciuda gălăgiei pe care o fac, sunt puțini. Extrem de puțini. Și nereprezentativi.



Stând și desenând împreună cu colegul meu de grădiniță Tamás, eu am desenat steagul românilor și arătându-i i-am zis mândru „Uite! Acesta este steagul nostru!”. Tamás s-a uitat nedumerit la mine, a desenat repede steagul ungurilor și a zis „Nu-i adevărat! Acesta este steagul nostru!”.




Sus