Marţi, 23 Aprilie 2019
Marţi, 23 Aprilie 2019


Kontakt



Coboară omul, vede mașina cu număr de Bucuresti și într-o română dificilă ne întreabă dacă ne poate ajuta. Îi răspundem, explicăm ce s-a întâmplat, înțelegea tot. Scoate o funie, se apucă de tractat mașina până în Albești/Fehéregyháza. Îi spun că de acolo ne descurcăm, că am niște prieteni români la care am mai stat și că e un hotel aproape pentru băieți... Se uită la noi cruciș, aproape amenințător: să nu bem o pălincă cu el după ce ne-a scos de acolo??? nici nu se discută!



Ce scandal ar fi în Ungaria dacă ar citi jurnaliștii maghiari un asemena raport referitor la țara lor! Alertă generală publicistică! Meetinguri, cerere de demisii, pancarde, lanț viu… presă dezlănțuită… Opt localități amintite înseamnă opt anchete... Opt reportaje, opt investigații... Și acum mă întreb. Ce rost are ascunderea adevărului în România? Crede oare cineva cu adevărat, că eternele manipulări nu vor fi observate niciodată? Odată merge, de două-trei ori, patru… cinci… dar adevărul odată tot iese la iveală.



"Români, vă rog să rețineți: maghiarii sunt minoritari în România. Este o realitate. Haideți să-i facem să se simtă bine aici și să încercăm să găsim ÎMPREUNĂ soluțiile cele mai bune la tot ceea ce este în jur. (...) Maghiari, vă rog să rețineți: românii sunt minoritari în Secuime. Este o realitate. Haideți să-i faceți să se simtă bine aici și să încercăm să găsim ÎMPREUNĂ soluțiile cele mai bune la tot ceea ce este în jur.



În 1615 principele Gábor Bethlen, tolerant în probleme religioase, potrivit principiului numerus clausus oferă biserica de pe Calvaria catolicilor și permite reînființarea școlii iezuite. Catolicii însă nu primesc clădirea fostei abații, aflată în acel moment în ruine, astfel, pentru a suplini aceste lipsuri, în 1621 Borbála Galambfalvi Szentpáli a donat prin testament casa din apropiere în care locuia.(...) Din păcate în acest loc unde se forma elita catolică (și nu numai) a Transilvaniei nu există nici măcar o placă memorială. Oare când vom suplini aceste lipsuri?



Denisa Bodeanu este istoric, lucrează la CNSAS în București, se ocupă de minoritățile etnice și religioase, de viața publică în timpul comunismului. A studiat la Cluj în cadrul UBB, Facultatea de Istorie, în anul 2003 și-a terminat studiile de masterat, iar în 2009 și-a terminat studiile de doctorat. (...) „Astăzi, am convingerea că publicarea unei cărți pe marginea dosarului este imperios necesară, deși implică o mare răspundere, mai ales în condițiile în care se așteaptă beatificarea sa. Personalitatea episcopului Márton Áron este atât de copleșitoare și de importantă încât ar fi păcat să nu fie cunoscută atât de către maghiari cât și de către români.”



Se întoarce în trecut, evocând-o pe regina Isabella, pe Martinuzzi... Familiile nobiliare Báthory, Kamuthi, Bánffy, Barcsay, Rákóczi... Se întoarce în aceași timp cu fața spre aceia, care vor să facă ceva pentru ocrotirea și salvarea patrimoniului cultural transilvan. Se întoarce spre aceia, care vor ca tînăra generație să fie educată sub egida iubirii castelelor și parcurilor acestora, a istoriei, a voluntariatului, a activității civile – a responsabilității.



Eu cred că primul pas pe tematica gropilor comune ar fi să recitim ce s-a întîmplat și să depunem o floare la monumentele respective. Maghiarii la Trăsnea, românii la Tărcaia. Sau la altele. Sau toți laolaltă. Sau toți la toate gropile comune. Atunci am vedea, că tematica gropilor comune nu sunt consecințele tragice ale unor evenimente în alb și negru, cu unii îngeri și alții demoni. Atunci am simți, că pentru a înțelege mai bine aceste patimi, trebuie să ne punem în pielea altuia. Atunci am putea da mesajul clar posterității, că noi, oamenii secolului 21 nu ne mai batem pe cadavre, ci ne uităm în viitor.




Sus