Miercuri, 21 Februarie 2018
Miercuri, 21 Februarie 2018


Kontakt



Acolo unde, dintr-o ambiție a omului nou, se șterge trecutul, viitorul începe să-și piardă rădăcinile. În Târgu-Mureșul de astăzi există, de fapt, două orașe paralele, două culturi diferite, care rareori se întâlnesc pe picior de egalitate.



„Acești tipi și amicii lor încă din anul 2006 și-au dat arama pe față, urinând în piața Kossuth. (…) Aaaa, despre meci? O echipă simpatică, nemaipomenită a Ungariei a învins o echipă foarte bună romănescă, cu spirit sportiv ridicat. Asta a fost pe teren. Între timp niște căcăcioși lași, îmbrăcați în țoale negre făceau de minune Ungaria, făcându-ne să ne ardă fața de rușine.”



Pentru că asta îi va speria la culme, oameni buni! Gesturile de solidaritate între români și maghiari trebuie să fie multiplicate și amplificate pentru a opri zgomotele disonante ale „dirijorilor desfigurați de ură”.



Astfel eu, născută la Budapesta, cetățean ungar, studiez acum în Cluj-Napoca, ba chiar mi-am găsit locul în societate fiind actualmente reporter la TVR Cluj, vorbind maghiara și engleza – învățând desigur româna.(...) Mă simt acasă la Cluj. Cluj-Kolozsvár a devenit căminul meu.



Vouă vă dedic aceste rânduri! Vouă, celor care credeți în politica struțului: vă băgați capul în pământ și așteptați să treacă problema...Vouă, celor care regretați acum că nu mai puteți pune pumnul în gură celor care se exprimă.



– Coordenez șase miculași (Mikulás=Moș Nicolae) și opt crampuși – mărturisea „șeful miculașilor” –, și nu am treabă ușoară. Numai pe ziua de azi avem 23 de cereri, de a ne prezenta îmbrăcați în costum clasic de miculaș la școli, grădinițe, case particulare, familii, ba chiar și la un bazin de înot. Părinții dau telefoane la centrul de miculași, adică secretariatul Asociației Studenților Maghiari din Cluj-Napoca, și descriu, unde trebuie să trimitem miculașii și care este coreografia.



Astfel, nu mă mai deranjează deloc când publicul român aplaudă în picioare. Mă ridic și eu, dacă simt că vine din suflet acest gest, dacă nu, rămân așezat, cu riscul de a rămâne solitar în manifestarea mea aparent mai ponderată.




Sus