Marţi, 23 Aprilie 2019
Marţi, 23 Aprilie 2019


Kontakt



Jonathan Harker in drumul său spre Prundu Bârgăului (jud.Bistrița) nu a trecut prin România de atunci (1897). El a pornit din Cluj ("We left in pretty good time, and came after nightfall to Klausenburgh"), i-a plăcut mâncarea ungurească ("I asked the waiter, and he said it was called “paprika hendl,” and that, as it was a national dish, I should be able to get it anywhere along the Carpathians"), a dormit in Bistrița. și de acolo a urcat spre pasul Tihuța.



Stimate domnule George Soros, vă invităm să vizitați această regiune ori prin directorii Dvs., ori personal – așa cum a făcut și atașatului politic al Ambasadei SUA Matthew B. Jones anul trecut, purtând discuții cu conducătorii comunităților –, și să sprijiniți acele ONG-uri și asociații civile, care înotând împotriva curentului încearcă să deschidă ochii oamenilor – români și maghiari – spre o societate deschisă, unde toți avem un loc sub Soare, comunicând, creând locuri de muncă și realizând proiecte comune pe tema conviețuirii.



Eu cred că această sarcină de gen noblesse oblige îi revine societății clujene românești și ungurești în aceeași măsură. Doctorii și doctoranzii români care îl pomenesc obligatoriu pe Béla Páter în lucrările lor ar putea promova ideea executării unei tăblițe comemorative cu scop educativ având câteva rânduri despre acest savant maghiar. Societatea maghiară din Cluj ar putea – în schimb – să realizeze variantele în limba maghiară a tăblițelor informative botanice existente deja pe această alee. Ar fi un gest vrednic pentru un oraș multicultural și universitar.



La mulți ani! Voi continua să cred în valoarea comunicării și îmi voi purta cu demnitate porecla de Ildikó pe care am primit-o de la prietenii mei români, care au convingerea că „țin cu ungurii“. Dar despre ce naiba o înseamna să ții cu ungurii prefer să vorbesc altădată.



Pentru maghiari este o mare bucurie apariția acestui articol, deoarece este o adevărată piatră de hotar în normalizarea retoricii legate de fenomenele conviețuirii. Vorbesc de retorică și atitudine, deoarece a striga „Afară cu ungurii din țară...” nu este un simplu slogan antimaghiar la care lumea bună spune „asta e, la stadioane se strigă multe”, ci o instigare, care se poate încadra oricând la capitolul „tentativă de epurare etnică” în cadrul legilor internaționale.



Publicarea în Monitorul Oficial din Ungaria a noii legi care privește sprijinirea familiei și a căminului (Családi Otthonteremtési Kedvezmény – CSOK) a devenit în aceste zile principala tema de dezbatere a presei din Ungaria, nu în ultimul rând datorită sumelor neașteptat de mari care pot fi obținute de la stat în cazul cumpărării unei locuințe. Această sumă – la familiile cu trei sau mai mulți copii – ajunge la 10 000 000 de forinți, la care se adaugă posibilitatea unui împrumut de 10 000 000 de forinți cu o dobândă specială.



Mergând săptămânal pe munte am putut observa și atribui cu ușurință câteva din elementele naturale întâlnite conviețuirii româno-maghiare. Acei arbori, aparent în competiție, se străduiesc să mențină acel ecosistem local cât mai divers și mai sănătos. Și loc sub Soare mai e! Să nu uităm de sași sau evrei, spre exemplu. Deși efectivele lor în rândul populației s-au redus dramatic, simțim acut dispatiția lor din toate punctele de vedere. Ecosistemul nostru e mai sărac, mai puțin divers. Asta înseamnă că poate susține mai puține posibilități.




Sus