Luni, 10 Decembrie 2018
Luni, 10 Decembrie 2018


Kontakt



– Comunicarea româno-maghiară șchioapătă pe fondul necunoașterii reciproce, a suspiciunii implantate, datorită educației și nu în ultimul rând al tabuurilor. Noi maghiarii ar trebui să explicăm mai mult și cu mai multă răbdare rolul nostru în clădirea societății din România. Se știu foarte puține lucruri despre noi. Majoriatatea informațiilor despre maghiari sosesc din presă, nemoderate. Să nu uităm că elevii români nu prea învață nimic despre maghiari. Să ne gândim că elevul maghiar începe din clasa a 5-a să învețe despre universul cultural român, ajungând în calasa a 12-să dea examen de Bacaleurat cot la cot cu tinerii români. Tinerii români însă primesc primele informații despre maghairi nu în cadru oficial, moderat de sistemul comunicațional din învățământ, ci pur și simplu din televizor...



– Da, așa este. De multe ori am sentimentul că între maghiari sunt considerat român, iar între români, parțial maghiar. Am avut multe situații în copilărie când m-au durut aceste etichetări care țin mai mult de complexitatea relațiilor româno-maghiare. Țin minte, în Ungaria, pe vremea când eram mic, copiii la școală adesea refuzau jocurile împreună, și ziceau că nu-mi dau mingea pentru că voi fugi cu ea, având în gândire stereotipuri conform cărora toți românii sunt „țigani”, și că aceștia la rândul lor se ocupă numai cu tâlhării. Mi-au spus că pe mine nu mă învață dans popoular maghiar, că sunt copil român. Apoi au urmat etichetările dureroase din România, de genul „bozgor”... când țineam cu echipa Ungariei la fotbal.



Ungaria astfel cheltuiește enorm pentru maghiarii din România pentru a-i ajuta pe calea păstrării identității maghiare, deși acest lucru ar trebui să fie sarcina României, al cărei cetățeni contribuabili sunt și maghiarii din această țară.Din această duplicitate – România dezinteresată și Ungaria superinteresată – provine acel stadiu confuz identitar care caracterizează maghiarii din România. Se zbat între cele două sentimente puternice: cel cetățeneasc (România) și cel național (Ungaria).



2. „Dacă nu vorbiți românește și nu vă convine situația, marș în Ungaria!”. O concluzie interesantă însă total incorectă este următoarea: maghiarii care doresc inscripții în maghiară, vor acest lucru pentru că ei de fapt, nu vorbesc limba română. Un lucru total neadevărat, dacă îmi permiteți. Nu este mai mult decât o generalizare nesănătoasă. Trăind în Cluj, este absolut normal să vorbesc și limba română, și aici nu mă refer doar la faptul că în comunicarea zilnică am nevoie de ea, sau la niște legi care m-ar obliga să fac acest lucru. Nu, este vorba și despre respectul arătat pentru restul de 84% din populația orașului. În plus, cunoașterea mai multor limbi asigură un avantaj clar și pe piața muncii.



Este nevoie de o detensionarea relațiilor interetnice, pentru ca suspiciunea și neîncrederea să nu înfrângă tentativele de colaborare, iar proiectele de conlucrare să nu fie considerate de o parte însemnată al românilor sau al maghiarilor eșuate, „trădătoare” sau în van. Acest pesimism este molipsitor, și are potențial însemnat de a ucide din fașă orice inițiativă progresistă, care depășește cadrul conveițuirii româno-maghiare cu care ne-am obișnuit în ultimii 25 de ani.



M-am născut în sud, iar în arborele meu genealogic sunt adânci rădăcini balcanice, ceea ce mă face să fiu ușor precipitată, să vreau să fac totul repede și bine și să vorbesc corect și rapid atunci când îmi transmit mesajele. Or, limba maghiară te obligă la calm și răbdare. Îmi solicită acel gen de răbdare cu care se cântă o muzică duioasă, lină, cu urcuș uri și coborâșuri fine, abia sesizabile, ca în imnurile religioase. Nu regăsești nimic din zvâcul balcanic în această limbă.



Decizia Parlamentului Ungariei este pe cât de binevenită, pe atât de actuală, deorece și în România există conceptul că a fi maghiar înseamnă ceva legat de județele Mureș, Harghita și Covasna, deși numai în orașul Cluj trăiesc 50 000 de maghiari, aproape mai mulți decât în Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe („reședințele secuiești") împreună.




Sus