Luni, 22 Octombrie 2018
Luni, 22 Octombrie 2018


Kontakt



După alți câțiva ani am început să lucrez cu copii mici. O grupă formată din mogâldețe de 4 – 5 ani, cu o curiozitate și o receptivitate extraordinare. Crăciunul din acel an mi-a adus lacrimi în ochi: după numai trei luni de activitate, copiii mei știau să vorbească, să cânte, să spună poezii în limba română. Și eu știam să le spun „kedvesek vagytok”, „nagyon jó”, „Karácsonyfa”, „fél”, „szeretet”, „hó”, „ház”. Ei știau mult mai mult. Unul mi-a spus: „Doamna, sunteți prea mare ca să învățați acum limba maghiară.” Avea dreptate. N-am învățat-o. Cu părinții lor am vorbit în română. Și cred că ne-am îmbrățișat cu emoție bilingvă. Pentru că și emoția are limba ei aparte.



Au trecut mai bine de două milenii de la acele momente. Astăzi, atât printre cei ce văd în Pruncul venit pe lume în vremea lui Irod cel Mare, pe „Fiul Omului” sau Mesia cel vestit de Vechiul Testament – al doilea personaj al Trinității creștine trimis spre a ridica „păcatul strămoșesc” – cât și pentru cei ce se mărginesc în a-L considera fondatorul și figura centrală a creștinismului și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, opinia este unanimă: totul s-a schimbat în modul cel mai profund cu putință, de la trecerea prin lume a omului Isus.



– Am învățat limba română pentru soțul meu și pentru că trăiesc aici în România, acum învăț limba maghiară, nu-i ușor, e o limba grea pentru mine, dar știu deja câteva cuvinte, știu și să număr. Nu mă las, am să învăț și maghiara. De ce? E simplu, din respect pentru prietenii mei maghiari – mi-a spus ea zâmbind.



S-a încheiat și cea de a zecea ediție a festivalului de iarnă „Povestea Din Ajun/Karácsony Meséi” desfășurat în Sfântu Gheorghe, Covasna. Ideea festivaluui a pornit din inimile ambițioase a doi tineri din Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Emil Pantelimon și Újvárosi Alexandru și a avut de la bun început inițiativa de a aduce împreună românii și maghiarii cu ocazia sărbătorilor de iarnă.



Poate că o să vă gândiți că a fost plicul gros și de aceea au avut grijă de mine. Șoc! Exclusiv! Bombă! Chiar dacă nu era în vigoare legea șpăgii, nu a existat niciun plic cu nicio atenție. Nici pentru medic, nici pentru asistente. Și totuși, oamenii aceștia (unguri !) s-au comportat cu mine (moldoveancă din Vrancea !) mult mai bine decât aș fi crezut vreodată. Nu o să le pot mulțumi îndeajuns vreodată pentru modul în care m-au ascultat, ajutat și tratat.



În momentul în care tovarășul meu de drum a aflat că sunt maghiar, discuția a continuat pe tema naționalităților. Mi-a explicat că toți extremiștii, indiferent că sunt maghiari sau români, în frunte cu (presupusul) atentator secui, ar trebui trimiși la muncă forțată, deoarece le vin astfel de idei pentru că au prea mult timp liber. El a avut o părere la fel de originală față de cei care comentează toate articolele legate de maghiari: aceștia se cred mari și tari dar se ascund în spatele calculatorului împroșcând ură. Nu ar mai fi așa voioși dacă chiar ar trebui să facă ceea ce scriu în comentarii: cu o armă în mână pe care ar trebui să-o folosească, probabil ar face pe ei.



Transilvania poate să-i mulțumească lui Andrei consolidarea comunității sașilor prin Andreaunumul din 1224. El a fost regele care i-a acordat sașilor drepturile și libertățile care le-au permis dezvoltarea lor economică și culturală de mai târziu. Andrei astfel era catalizatorul civilizației săsești din Ardeal. Istoricii sași au denumit Andreanumul din 1224, goldener Freibrief, adică diploma de aur a libertății. (...) Consider că această cooperare transfrontalieră de la Igriș este o șansă uriașă să depășim vechile bariere intelectuale între români și maghiari prin legarea unor fire care au fost rupte de o viziune romanțată și naționalistă a istoriei.




Sus