Marţi, 19 Februarie 2019
Marţi, 19 Februarie 2019


Kontakt



Că Antal Árpád e sau nu șovin nu am reușit să aflu până în prezent căci prin comportamentul său nu mi-a demonstrat niciodată că ar fi. Personal, nu am simțit nicicând că ne detestă, pe mine sau pe colegii mei români, pentru vina de a fi de altă etnie decât a sa. Iar dacă știe să își țină în frâu resentimentele în felul în care a făcut-o în decursul multiplelor noastre întâlniri, înlocuind o eventuală ostilitate cu eleganța și deschiderea spre noi, atunci e cu atât mai demn de admirație.



În acest scop, au fost aduși la București 40 de meșteri populari din Secuime și a fost lansată o monografie. De precizat că această monografie a fost rezultatul unei cercetări etnografice ce a fost efectuată în 2015 și „a avut ca scop principal cartografierea obiceiurilor, tradițiilor și a meșteșugurilor secuiești în mediul lor natural”



În ochii oamenilor se citea bucurie, eliberare, entuziasm, iar momentul când artiștii ne-au rugat să cântăm împreună, în română și maghiară, ”Oda bucuriei” s-a produs un moment de o intensitate aparte. Un moment premonitoriu, al unei comunități care înțelege și vrea să se bucure împreună, să cânte în română și maghiară, să celebreze diferența, nu să fie deranjată de ea, să creeze punțile de comunicare pe care doar arta de mare valoare o poate face.



„Patrioții” români sunt întotdeauna ocupați, când românii din Timoc,Voivodina, Ungaria, Transcarpatia, Bucovina de Nord sau Bugeac le cer ceva. Sunt ocupați cu ungurii, care fură Transilvania. Sunt ocupați cu elaborarea unor legi și mai patriotice – super, megapatriotice – esențiale, de exemplu: campionat de făcut drapele uriașe în localități maghiare...



– Ai văzut că proasta nu a scos un cuvânt? Așa te iubește, că a devenit mută. Haha... – Mă, voi ați văzut că urechile de elefant erau roșii, e așa de îndrăgostită de Csaba. Haha... – Stai mă, că nici n-am udat-o... Am uitat... Haha...



M-a cuprins deodată o liniște stranie. A dispărut anxietatea produsă de pierdere lui Riki – un simbol al iubirii care domină marea noastră familie –, și m-am trezit calculând de câte intersecții, sensuri giratorii și treceri de pietoni trebuie să scape vie vagaboanda noastră dragă, ca să ajungă în cartierul din capătul opus al orașului. 10-11 în total... Plus partea când trebuia să meargă între mașini... Nici nu m-am gândit, că nu la mine a pornit. Așteptam miracolul...



Acum e Sâmbata Mare și eu am înțeles în sfârșit cine trebuie să spele vasele de după Cina cea de Taină.




Sus