Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt



Închei cu câteva cuvinte referitoare la conceptual Transilvania, fiindcă aici este marea problemă de fapt. Constat cu uimire, după 96 de ani, o frică inexplicabilă că Transilvania s-ar putea desprinde de România, datorită regionalizării și autonomiilor de orice tip ar fi ele. Mă întreb cum ar fi posibil așa ceva, când procentul românilor din Transilvania, Banat și Partium, este de aproape 71%...



Contactul meu cu ura îndreptată către o etnie s-a produs în clasa a XI-a. Studiam Istoria românilor și când am ajuns la Popoarele migratoare, mai precis la huni, am văzut fața profesorului de istorie transformându-se. Nu mai era patriotism. Era un sentiment pe care nu-l cunoșteam, la fel cum nu-i cunoșteam pe cei împotriva cărora era îndreptat. Adică maghiarii.



Ne-am adresat direct Academiei Maghiare pentru a obține informații în legătură cu acest subiect. Ne-a răspuns, prompt dr. Sudár Balázs, însărcinat cu relațiile cu publicul, căruia îi mulțumim și pe această cale. El ne-a declarat că nu putem vorbi încă, despre o nouă teorie. Contrar celor apărute în presă, este vorba despre un set de date, furnizate de arheologul Türk Attila, care a participat la săpături în Rusia



Conviețuirea româno-maghiară reflectată în spectacol nu este una idilică, cum tind foarte mulți s-o descrie, scoțându-i țapi ispășitori pentru conflicte doar pe politicieni. Nelega și Kincses au depășit cu brio acest teritoriu al locurilor comune și au pătruns într-o zonă de disconfort în care și maghiarii, și românii se pot confrunta cu propriile spaime sau idei, mai puțin prezentabile în cadru larg. Spectatorul are ocazia să întâlnească acel eu visceral în varianta română și maghiară, de care nicidecum nu poate fi mândru.



Deodată de afară se aud voci, scandări. Întâi îndepărtate, mai apoi tot mai puternice. Robi crede că este un carnaval de iarnă cu care încep sărbătorile, așa că iese curios pe balcon. Mihai și Rareș în urma lui. Însă în loc de carnaval, în loc de zâmbete și râsete, este întâmpinat cu priviri încruntate pline de ură.



Da, am fost lăsat să plec fără să fiu sancționat doar pentru că sunt maghiar. Vă spun sincer, în momentul acela mi-a fost rușine că sunt maghiar. M-am găndit la faptul că următorul „client” al agentului nu va fi la fel de norocos, dacă uită să-și pună centura de siguranță. Mai ales dacă are mașină cu numere de România, întâmplător îl cheamă Ionescu, Marinescu sau Popescu și nu vorbește limba maghiară.



Cu toate că nu stau în Cluj, eu dacă aș fi român în Cluj, m-aș declara simbolic maghiar pentru a ajuta să se ajungă la cei 20%, și ca semn de solidaritate pentru vecinii, prietenii ori rudele maghiare.




Sus