Luni, 22 Octombrie 2018
Luni, 22 Octombrie 2018


Kontakt



Dacă România ar implementa Carta europeană a limbilor regionale si minoritare, Conventia cadru pentru protectia minorităților naționale și Tratatul de bună vecinătate si cooperare dintre România și Ungaria – toate semnate si ratificate cu mulți ani în urmă, atunci peisajul relațiilor interetnice din Ardeal ar arăta incomparabil mai bine.



Însă eu am înțeles că Ținutul Secuiesc este doar o provincie din România precum Oltenia, Muntenia, Banat, Maramureș sau Bucovina. Ei bine toate aceste provincii au tradițiile și specificul lor și este normal să aibă dreptul la autonomie pentru a le putea valorifica. Nu cred de pildă că guvernul de la București ar putea să priceapă sentimentele sufletești ale secuilor care cântă Ozosep sau ale oltenilor care cântă M-a făcut muica oltean (repetiția verbului a cânta este intenționată).



Nu, nu sunt fan Tőkés. Are ale lui, bine și rele, ca toți. Însă e incontestabil ceea ce a fost în momentul decembrie '89. Tőkés László de atunci, acela decorat, a fost și rămâne simbolul unui popor care s-a revoltat împotriva unei dictaturi. Nu al maghiarilor, nu al bisericii reformate, nu al revizioniștilor. Al românilor. De acolo a pornit. În caz că s-a uitat, cum se uită totul în funcție de memoria voit selectivă și mizerabilă a unora.



„Dealtfel, azi știm că nu era vorba de nici o provocare a securiștilor. Era inițiativa unui grup de prieteni de la restaurantul Cina, îi știm după nume: Borbély Zoltán, Kovács Tibi, poetul Ion Monoran – el nu mai trăiește – și Daniel Zăgănescu. Acolo, la masa restaurantului Cina, la o bere cei patru au decis: băieți, acum ori niciodată, mergem și transformăm această poveste în manifestație anti-comunistă.”



La un moment dat a apărut în mulțime în fruntea unei delegații primarul Timișoarei. Doreau să vorbească cu Tőkés László. Au luat cu ei câțiva oameni de pe stradă la această discuție, între ei și pe Gazda Árpád, ca după ce se termină tratativele, acești oameni, fiind din mulțime, să transmită credibil despre ce a fost vorba.



Dreptul de a învăța în limba maternă este altminteri garantat de Legea Învățământului, fiind problema exclusivă a României, care însă – într-o eternă surprindere generată de începerea “neașteptată” a școlii în septembrie – nu a reușit să rezolve această problemă. Deși având cheia rezolvării în mână încă din anii 80, România a pasat această cheie – ca la rugby – Ungariei. În final îmi permit să trag și eu concluzii din acest articol: iată Clujul devine țintă de vis iar Budapesta – bună de plată – cheia rezolvării.



Nu se știe dacă are legătură cu acest caz, sau nu, dar în aceste zile fratele Csaba Böjte OFM a primit o donație serioasă din partea unui cântăreț de muzică ușoară din Ungaria: Ákos. Este vorba de 50 de milioane de forinți. “50 de milioane pentru Fundația Sfântul Francisc din Deva, pentru salvarea copiilor nevoiași”.Și iată, așa, încet cu încetul maghiarii din România își direcționează privirile tot mai mult spre Budapesta, constatând că din București nu poate veni nimic bun.




Sus