Marţi, 19 Februarie 2019
Marţi, 19 Februarie 2019


Kontakt



În primul rând se dovedește, că localitățile românești din Ungaria (Apateu/ Körösszegapáti) și cele ungurești din România (Vadu Crișului/Rév) pot colabora perfect în accesarea banilor europeni, folosind ca argument forte în concursul de dosare aspectul bilingv/minoritar al proiectelor comune.



Între participanții la conferință, au fost invitați și reprezntanți ai portalului Corbii Albi, iar invitația a fost onorată prin prezența Mirelei Cara la eveniment, unde a făcut o scurtă prezentare a site-ului și a vorbit în câteva cuvinte despre cum arată comentariile cititorilor în funcție de subiectul abordat, dar și despre încercările de promovare a literaturii maghiare în rândul cititorilor români și a celei române în rândul maghiarilor, prin proiectul Biblioteca Româno-Maghiară.



După ce m-am ghiftuit, îl chem pe băiat și-l rog să ne aducă „cafea turcească, grecească, albaneză sau cum o vrea el să-i zică, numa' să fie dată în clocot” ... Băiatul s-a uitat la mine, a schițat un zâmbet discret, după care scuzându-se, mi-a explicat că în acea tavernă n-au decât „cafea internațională”. Deși îmi venea să râd în hohote, m-am mulțumit la rândul meu să zâmbesc și să dau pe gât un espresso scurt, fără să-l mai întreb cu cât îl plătește Soros ...



Tot mai mulți maghiari dau din mână, când vine vorba de referendum, justiție, proteste sau ieșiri în stradă. Desigur, aceste lucruri mă pun și pe mine pe gânduri, jucându-mă cu ideea, cum ar fi reacționat societatea din Ungaria la pătrunderea victorioasă a expresiei de muie (Sugi – Szopsz) în vocabularul patriot al millecentenarului (896 – 1996) maghiar?



România este departe, undeva la capătul cozii europene, care își pierde timpul și energiile pentru a lupta împotriva propriilor cetățeni, care – fără să fie de vină – s-au găsit după războaiele pierdute cu granițele trecute peste cap, când încoace, când încolo și iarăși dincolo.



Cum să ne vindecăm, dacă folosim minciuna sau exagerarea, drept mituri fondatoare? Celebrul alfabet dacic (care este minunat, dacă ar exista), aberația conform căreia, în Evul Mediu ar fi existat conștiință națională (a se vedea: unirea țărilor române de către Mihai Viteazul, ca efect al conștiinței sale naționale, când de fapt, națiunea este o creație a modernității, iar aprigul voievod, nu dorea decât să-și împlinească pofta de a se afirma, așa cum el însuși a recunoscut-o...), ascunderea sub preș a crimelor efectuate de către români asupra ungurilor în anii 1848-1849 (nu doar ei au ucis, ci și noi, cu crăișorul Avram Iancu în frunte), trecerea dintr-o barcă politică în alta, atât în Primul, cât și în al Doilea Război Mondial, Holocaustul , exemplele de mizerabilă delațiune din perioada comunistă...



Istoricii maghiari consideră că nobilimea valahă din Transilvania acelei perioade se regăsea prin unii reprezentanți ai săi, în cadrul corpusului nobiliar maghiar, acesta din urmă fiind doar nominal “maghiar”, atâta timp cât n-ar fi fost vorba despre o identificare cu o realitate etno-rasială. Oricine reușea să acceadă în categoria nobilimii, devenea automat egalul celor aflați deja acolo, indiferent de originea sa etnică.Unii istorici maghiari observau cu maliție faptul că, după dobândirea noului său statut, principatul Transilvaniei nu a devenit un stat ortodox (în pofida existenței unei majorități etnice românești între granițele sale), ci o adevărată citadelă a protestantismului.




Sus