Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt



Subiectul era simplu: o tânără familie, cu fata unguroaică și băiatul român, era silită să se despartă după un conflict intens apărut între familiile lor, bineînțeles, una de români și una de maghiari. „Spect-actorii” erau puși să rezolve această situație și să încerce să ajungă la un final mai bun, nu neapărat pentru toți cei implicați, dar, măcar pentru tânărul cuplu…



Aici ar trebui să luăm exemplu de la maghiari care știu să își ceară drepturile, ei au o personalitate, o identitate puternică și nu se lasă asimilați. Mulți or să spună că maghiarii la noi practic au autonomie, ba au mai mult decât ar trebui, spre deosebire de românii sau chiar găgăuzii din Găgăuzia spre exemplu.



Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi ca în Canada să se serbeze ziua drapelului canadian in Quebec, că doar e parte a Canadei, ba să-l facă și cel mai lung din Canada, taman in Quebec! Iar în Spania ori Franța să se facă cel mai mare și mai lung drapel tocmai în Țara Bascilor ori Catalunia de preferat în orașe unde cetățenii spanioli ori francezi sunt minoritari. Să le arate si ei cine-i stăpânul…



Când va veni timpul când la problemele identitare maghiare răspunsurile pozitive o să vină nu din Budapesta ci din capitala acelei țări, al cărei cetățeni (și contribuabili) sunt maghiarii din Transilvania, adică București? Sau pur și simplu când se va gândi vreun maghiar din România, că la problemele sale ar putea veni leacuri nu de la Budapesta... ci chiar din București? Mâncându-ne, iată cum ne scufundem acum „noi”, iar mai apoi... și „voi”. Moara demografiei nu iartă nici minoritarii, nici majoritarii. Moara are legile sale grele – grele ca și întrebările puse de pedagogi despre viitorul învățământului maghiar din zonele bilingve.



Așa că maghiari, români, secui sau sași ce vă bucurați de aerul curat al pădurilor din Ardeal, bine ar fi să vă uniți forțele măcar acum, în al doisprezecelea ceas și să opriți acest genocid ecologic al uneia din cele mai nepoluate zone a lumii. Să puneți umărul și tot ce vă stă în putere pentru a reîmpăduri zonele de care și-au bătut joc acești monștri ai despăduririlor cărora nu le pot spune oameni.



Cuvintele din vocabularul de bază, cele utilizate foarte frecvent, sunt înlocuite de cuvinte uneori adaptate fonetic la limba maternă, ceea ce dă naștere unor situații ilare prin absurd. Am auzit o exprimare de genul: „Mă duc acasă să barrez și să pun lavadora că vine mi marido și vreau să găsească ordine.” (barrer – a mătura, lavadora – mașină de spălat, mi marido – soțul meu). Nu e normal, deși mulți așa consideră și chiar se mândresc cu „așa vorbim noi”. Nu e normal să-ți negi originea și limba, nu e normal să ai atitudine ofensivă față de ceea ce vine odată cu tine.



Când vom înțelege acest lucru, atunci vom fi iar un popor normal, tolerant și plin de energie creatoare. Dacă nu vom înțelege, România actuală, nu va mai exista. E crunt ceea ce spun, dar pot să vă asigur că deja România nu mai este o țară, în sensul european al cuvântului. Chiar dacă unii se cred buricul pământului și fac spume la gură în fiecare zi, prin toate ziarele și televiziunile posibile...




Sus