Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt



Și acest concurs, mai mult un eveniment al mișcării și al prieteniei, mai are o calitate. Multiculturalitatea lui, care sparge bariere. Etnice, comunicaționale, de steaguri sau religie. Aici limba sau naționalitatea contează mai puțin, pasiunea e cea care unește, lărgește orizonturi și indirect, schimbă mentalități.



Ajunși la fața locului așteptându-ne să găsim ceva ruine, n-am mai găsit nimic. Hotelul Concordia a fost demolat, în locul lui este doar un teren plin de buruieni. Băile cu apă rece și caldă la fel nu mai există. Cabinele, pompele toate au dispărut, rămânând doar o groapă la poalele dealului din care oamenii mai iau apa minerală și azi: din izvorul denumit Lobogó.



Când Transilvania era parte componentă a Austro-Ungariei, în bazinul Mureșului a fost construită în perioada 1912-1914 o cale ferată cu ecartament îngust pentru a conecta centrul regiunii, orașul Târgu Mureș (Marosvásárhely) cu localitățile importante din jur. Existau trei tronsoane: Târgu Mureș - Sovata, Târgu Mureș - Band (Mezőbánd) - Miheșu de Câmpie și respectiv Târgu Mureș – Band – Viile Tecii (Kolozsnagyida). Guvernanții de atunci foloseau aceste linii atât pentru transportul de marfă cât și pentru cel de călători.



S-a intrat în primărie cu steagul pentru a fi predat, unde a fost domnul viceprimar Tischler Ferenc care a explicat motivul pentru care nu se poate arbora azi steagul – lucrările la clădirea primăriei – dar a spus că poate prelua tricolorul pentru a fi arborat când constructorul va preda clădirea, adică după finalizarea lucrărilor. Acum, nu știm exact dacă edilii au amânat intenționat predarea clădirii, în condițiile în care schele și muncitori nu mai sunt pe lângă sau prin primărie de vreo 2-3 luni, dar aș vrea să cred că ne merge mintea tuturor.



Din acest considerent, revin asupra evenimentului recent încheiat în Capitala Transilvaniei și cu gândul la manifestările din Ziua Drapelului, nu pot să nu mă înclin în fața modului elegant în care maghiarii ardeleni au găsit cu cale să-și aniverseze Ziua Nației lor.



Da, secuii. Din Vlăhița, din orășelul acela, minier cândva, aruncat printre dealurile dintre Ciuc și Odorhei. Acolo oamenii știu să fie oameni și sănătatea și dragostea de semeni nu se măsoară nici în locul nașterii, nici în nume, nici în limbă maternă. Se măsoară doar în suflete ce se unesc pentru a face bine altor suflete.



După cum era de așteptat, străzile pline de lume răsunau de vorbă ungurească și cu toate că ți se răspundea politicos pe românește, ori de câte ori întrebai ceva, dacă voiai să pricepi corect ceea ce se întâmpla în jurul tău, erai pus în situața de a scormoni în bagajul lexical pe care orice român ardelean îl poartă în mintea sa, stare de fapt ce constituie unul dintre atributele muticulturalismului.




Sus