Sâmbătă, 18 August 2018
Sâmbătă, 18 August 2018


Kontakt



Singura voastră problemă sunt ungurii Nu că suntem izolați economic, nu că în curând nu vom mai avea nimic autohton, nu că, deși nu se produce mai nimic, prețurile sunt exagerat de mari. Și astea sunt probleme comune, că nici ungurii nu o duc mai bine. Dacă-i omorâm sau alungăm pe toți, credeți că o ducem mai bine? Știu că nu ne pică bine, dar trebuie să recunoaștem: în timp ce noi umplem sălile la spectacolele de manele, ei umple sala la Filarmonică.



Legendele care circulă de atâta amar de vreme privind cumpăratul pâinii în Harghita sau Covasna, accidentul de mașină ale căror victime nu au primit un pahar cu apă de la localniciii ce le-au închis poarta în nas, răspunsul „nem tudom” (singurele cuvinte, de altfel, care apar peste tot și singurele cunoscute de către toți militanții pentru păstrarea tensiunilor interetnice) primit la orice întrebare adresată pe stradă sunt tot atâtea stereotipii de gândire izvorâte din acel: „am un cunoscut care are un văr care are un prieten căruia i s-a întâmplat”. Atât de multe personaje „reale” au aceste „întâmplări”, încât dacă te-ai pune să le numeri ai ajunge la niște cifre ce ar depăși statisticile turistice din zonă.



Tăblița din 1885 a fost acoperită de valuri împreună cu drumul realizat la insistențele lui Széchenyi odată cu ridicarea hidrocentralei de la Porțile de Fier. Tăblița comemorativă al împăratului Traian a fost mutată mai sus de către guvernul sârb, dar cea a lui Széchenyi a fost lăsată acolo unde era de către partea românească. Motivele nu erau de ordin tehnic sau economic, pur și simplu memoria celui care s-a dedicat lucrărilor de care au beneficiat nu numai firmele maghiare s-a dorit a fi uitată. Că la urma urmei era doar un grof maghiar... 



Ideea amplasării unei plăci memoriale dedicată lui Hermann Ottó (1835 – 1914) care 8 ani a fost preparator-cercetător în aceste clădiri, fondându-și în Kolozsvárul de odinioară faima sa în domeniul ornitologiei și arachnologiei – a sosit din partea Ministerului Agriculturii din Ungaria, și a fost primită cu o remarcabilă empatie de conducerea UBB.



... multă vreme, amintirea „parașutiștilor”, zeleoși funcționari ai administrației militare maghiare care s-au distins după 30 august 1940, în nordul Ardealulului, printr-un comportament umilitor față de localnici, inclusiv maghiari, a ars piepturile acestora din urmă… și pe drept cuvânt, pentru că după cum spunea Alain Du Nay, respectivii „n-au contribuit cu nimic la solidarizarea sufletească a populației maghiare din cele două părți de țară”. Pe scurt, în acea vreme, ungurii ardeleni s-au confruntat cu o situație oarecum asemănătoare celei prin care trecuseră românii transilvăneni în 1918, de parcă Patria-Mumă s-ar fi înțeles cu Anyaország asupra tratamentului ce li se cuvenea ardelenilor. Cert este că ambele etnii au rămas cu resentimente față de cei de la care, în sufletele lor, așteptau sprijin.



Fără mari probleme putem observa asemănări între situația românilor din Ucraina și a maghiarilor din România. Și în România se desfășoară cam aceleași lucruri. Populația maghiară este indusă în eroare, fiind bombardată de idei conform cărora ei nu sunt maghiari, ci sunt un fel de români: români de etnie maghiară, români de naționalitate maghiară, români cu origini maghiare, “toți suntem români care trăim în România”.



Maghiarii sunt minoritari prin simplul fapt că alcătuiesc în jur de 5–6% din populația țării. Românii sunt minoritari, fiindcă reprezintă în jur de 15% din populația județului. În consecință, în zonă avem două comunități care se definesc a fi minoritare – și care se și comportă ca atare. Asta înseamnă că nu avem majoritari…




Sus