Sâmbătă, 18 August 2018
Sâmbătă, 18 August 2018


Kontakt



Cred că noi, maghiarii de aici suntem mai avantajați prin faptul că de la început învățăm două limbi, având cunoștinta unei limbi în plus față de cele două studiate la școală. În final, în legătură cu învățarea și predarea limbii românești, consider important ca elevul să nu se înstrăineze de ea, să n-o urască și să știe, să simtă că învățarea ei e înspre folosul lui. În predarea limbii românești pentru elevii maghiari, consider importantă o abordare mai practică, jucăușă cu mai multă comunicare. Din păcate sau nu, și pe elevii maghiari îi privește același sistem de cerințe care este făcut pentru elevii de limbă română.



Dacă încălcăm atâtea prevederi, este de mirare că oamenii se opresc în fața acestui panou? Suntem cu toții convinși, că ALȚII sunt de vină pentru această situație jenantă, care abia acum începe să facă furori în presa occidentală? În România întotdeauna alții sunt de vină pentru probleme?



Așadar, dragi cetățeni vorbitori de limba maghiară, îndrăzniți să ne veniți în ajutor, blând, când greșim, așa cum și noi suntem îngăduitori și vă ajutăm când nu vă găsiți cuvintele sau le greșiți înțelesul. Aveți o limbă tare grea, dar sunt sigură că că până la urmă o vom desluși.



La aceste europene jucătorii echipei României au avut un noroc nebun: chiar în primul meci au prins un arbitru din Ungaria! Din acel moment totul a devenit clar: orice se întâmplă pe teren, dacă echipa pierde, poate exista doar un singur vinovat: Ungurul!



Era foarte interesant să filmez cu Csaba Szabó în fața primăriei din Solotvino (Slatina, Aknaszlatina), unde Csaba dorea ca fundal cele trei steaguri de pe frontispiciul primăriei: cea a românilor, a maghiarilor și a ucrainienilor. „Ce o fi așa interesant în acest fapt? De ce e așa mare lucru pentru Csaba, ceea ce pentru noi este absolut normal, adică identificarea națiunilor prin steagul lor”, aceste întrebări mă preocupau, până filmam interviurile lui Csaba cu primarul român al Slatinei Iurij Ukhal și cu viceprimarul maghiar, Kocserha Janos.



Până când nu vom fi o țară prosperă, ne-o vom lua peste bot tot timpul. Iar dacă nu izbutim să ieșim din zona non-dezvoltarii, nu e cazul să avem pretenții de la străini. Călușarii, ortodoxia, Sfânta Parascheva, strămoșii, neamu', Miorița, Țepes Vodă... nu produc economie. Singurul lucru care se poate face în aceste condiții, e realizarea personală. În România, sau în alte locuri din lume. Cu munca, minte, efort și voință, asta se mai poate. Așa că lăsați tâmpeniile, și încercați chestia asta. Unora chiar le iese. Da' ăia nu prea au nici timp, nici chef de tânguiala noastră națională, veche de la Menumorut încoace.



Ceea ce am descoperit în țara lui Vitalie m-a uluit de-a dreptul. După ce am depășit starea de șoc pe care ți-o creează aspectul orașului, care parcă nu s-a clintit deloc după ’89 încoace, m-am oprit în fața Primăriei orașului Slatina (Solotvino), în Transcarpatia, și am rămas împietrită de uimire. Pe clădirea celei mai importante instituții din localitate, tronau nestingherite trei steaguri: român, maghiar și ucrainean. Și asta pentru că în orășelul de provincie de peste Tisa trăiesc într-o firească armonie maghiari, români și ucraineeni.




Sus