Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt



2. „Dacă nu vorbiți românește și nu vă convine situația, marș în Ungaria!”. O concluzie interesantă însă total incorectă este următoarea: maghiarii care doresc inscripții în maghiară, vor acest lucru pentru că ei de fapt, nu vorbesc limba română. Un lucru total neadevărat, dacă îmi permiteți. Nu este mai mult decât o generalizare nesănătoasă. Trăind în Cluj, este absolut normal să vorbesc și limba română, și aici nu mă refer doar la faptul că în comunicarea zilnică am nevoie de ea, sau la niște legi care m-ar obliga să fac acest lucru. Nu, este vorba și despre respectul arătat pentru restul de 84% din populația orașului. În plus, cunoașterea mai multor limbi asigură un avantaj clar și pe piața muncii.



Este nevoie de o detensionarea relațiilor interetnice, pentru ca suspiciunea și neîncrederea să nu înfrângă tentativele de colaborare, iar proiectele de conlucrare să nu fie considerate de o parte însemnată al românilor sau al maghiarilor eșuate, „trădătoare” sau în van. Acest pesimism este molipsitor, și are potențial însemnat de a ucide din fașă orice inițiativă progresistă, care depășește cadrul conveițuirii româno-maghiare cu care ne-am obișnuit în ultimii 25 de ani.



M-am născut în sud, iar în arborele meu genealogic sunt adânci rădăcini balcanice, ceea ce mă face să fiu ușor precipitată, să vreau să fac totul repede și bine și să vorbesc corect și rapid atunci când îmi transmit mesajele. Or, limba maghiară te obligă la calm și răbdare. Îmi solicită acel gen de răbdare cu care se cântă o muzică duioasă, lină, cu urcuș uri și coborâșuri fine, abia sesizabile, ca în imnurile religioase. Nu regăsești nimic din zvâcul balcanic în această limbă.



Decizia Parlamentului Ungariei este pe cât de binevenită, pe atât de actuală, deorece și în România există conceptul că a fi maghiar înseamnă ceva legat de județele Mureș, Harghita și Covasna, deși numai în orașul Cluj trăiesc 50 000 de maghiari, aproape mai mulți decât în Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe („reședințele secuiești") împreună.



Domnii colegi ne sfătuiesc, ca să ascultăm muzică bisericească (iar eu mă și conformez cu ocazia sărbătorilor mari, căci biserica aflată la jumătate de kilometru are boxe mai performante decât toate formațiile rock la un loc și nu îi e teamă să le folosească zi și noapte) și să lăsăm rockul deoparte căci este opera diavolului.



13 noiembrie este Ziua Limbii Maghiare. A limbii pe care o vorbesc mulți dintre prietenii mei. A oamenilor în mijlocul cărora am trăit 10 ani din viață și cărora le datorez mare parte din ceea ce sunt astăzi. Oameni care m-au învățat că respectul, onoarea, dragostea de oameni, dreptatea nu au etnie, nu au nume proprii diferite, nu au decât oameni care să le transmită mai departe copiilor și celor de lângă ei. Și deși a fost singura limbă care mi-a fost dificil spre imposibil să o învăț, am ajuns să o iubesc prin oamenii ei. Să-i iubesc muzicalitatea, accentul, intonația. Pentru că asta m-au învățat cei pentru care „szeretlek” a fost primul cuvânt pe care l-au auzit.



Din păcate trebuie să vă spun, că de la aderarea la UE, interesul instituțiilor de stat a scăzut pentru activitatea nostră. Am ajuns la concluzia, că este mai ușor să organizăm un turneu în Zurich sau Bruxelles, decât la Iași, Craiova… Deși copii ar vrea foarte mult să cunoască aceste locuri din România… Și să nu vorbim de oportunitatea de a exersa limba română, deoarece aceste turnee interne sunt totodată și adevărate cursuri de limba română pentru coriști…




Sus