Marţi, 17 Septembrie 2019
Marţi, 17 Septembrie 2019


Kontakt



Iar problema păstrării identității naționale de către minoritățile naționale trebuie să fie și a statului român, nu numai a minorităților respective. Într-o o țară cu un nivel de dezvoltare și civilizație scăzut, cetățenii își îndreaptă frustrările unii contra altora.



Maghiara este co-oficială cu slovena în 30 de sate și 5 municipalități, iar italiana în 25 de sate și 4 municipalități. Până și pașapoartele cetățenilor sloveni de etnie maghiară sau italiană sunt bilingve.



Depunerea pietrei de temelie a avut loc în cadrul unei festivități solemne, la care au participat nu numai procursorii acestui proiect, dar și foști elevi ai liceului. Mesajul evenimentului a fost puternic: maghiarii – deși pare că luptă cu morile de vânt a neputinței și delăsării generale – nu au terminat încă clădirea orașului și a Transilvaniei. Iată, mai e de lucru...



Nimeni nu ne obligă să mergem la o comemorare în care maghiarii își cinstesc eroii care pentru noi au fost asupritori. E însă obligatoriu să le respectăm tradițiile și cultura, dacă vrem că și ale noastre să fie respectate de alții. Nu de frică legii ci din respect. Dacă cineva pune drapelul țării tale lângă drapelul lui doar pentru că e obligat de lege, n-am făcut nimic. E mai greu să-l faci să-l pună acolo pentru că te respectă.



Noi, maghiarii, citim acest text poate cu mai mare emoție ca românii, deoarece soarta minoritară amplifică vrând nevrând sentimentul național – un sentiment care are la bază limba maternă, pe care ai vrea s-o folosești în toată amploarea ei (în administrație), însă din anumite motive aceste lucruri nu sunt realizabile. Astfel, cu fiecare zi mai cade câte-un semn diacritic din limbă, aceasta devenind tot mai săracă, oamenii preluând și folosind expresiile mai rapide, adică cele folosite de comunitatea majoritară. Așa apar cuvinte românești declinate după gramatica maghiară, prevestind apariția unei pături sociale maghiare din Ardeal, care va comunica mai ușor în limba statului, decât pe limba sa maternă.



Fiindcă suntem moștenitorii unei țări "eminamente agricole", ne lipsește spiritul civic, atât de caracteristic vechilor urbe, cum sunt cele transilvane. Demolăm prea ușor și construim anevoie, de la instituții și drumuri, până la educație și mentalități, în patria lui " las-o, mă, că merge-așea".



Problema românului nu e vecinul. Nici măcar liderii politici maghiari care cer autonomie în Ținutul Secuiesc. Problema, în general, nu o reprezintă nici măcar românii sau ungurii verzi. Astea sunt mizilicuri pe lângă dramele care se întâmplă zilnic în țară. Astea sunt copilării, la urma urmei, comparativ cu situația populației. Când o mare parte din oameni nu-și vor mai calcula bruma de bani primită după o lună de spate rupt doar pentru a-și permite să-și cumpere de mâncare și când bunăstarea unei nații nu va mai fi bruiată de o găleată cu făină și ulei, cred că atunci Ion și János vor putea liniștiți să-și dispute „neînțelegerile”.




Sus