Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt



Eu cred că această sarcină de gen noblesse oblige îi revine societății clujene românești și ungurești în aceeași măsură. Doctorii și doctoranzii români care îl pomenesc obligatoriu pe Béla Páter în lucrările lor ar putea promova ideea executării unei tăblițe comemorative cu scop educativ având câteva rânduri despre acest savant maghiar. Societatea maghiară din Cluj ar putea – în schimb – să realizeze variantele în limba maghiară a tăblițelor informative botanice existente deja pe această alee. Ar fi un gest vrednic pentru un oraș multicultural și universitar.



La mulți ani! Voi continua să cred în valoarea comunicării și îmi voi purta cu demnitate porecla de Ildikó pe care am primit-o de la prietenii mei români, care au convingerea că „țin cu ungurii“. Dar despre ce naiba o înseamna să ții cu ungurii prefer să vorbesc altădată.



Pentru maghiari este o mare bucurie apariția acestui articol, deoarece este o adevărată piatră de hotar în normalizarea retoricii legate de fenomenele conviețuirii. Vorbesc de retorică și atitudine, deoarece a striga „Afară cu ungurii din țară...” nu este un simplu slogan antimaghiar la care lumea bună spune „asta e, la stadioane se strigă multe”, ci o instigare, care se poate încadra oricând la capitolul „tentativă de epurare etnică” în cadrul legilor internaționale.



Publicarea în Monitorul Oficial din Ungaria a noii legi care privește sprijinirea familiei și a căminului (Családi Otthonteremtési Kedvezmény – CSOK) a devenit în aceste zile principala tema de dezbatere a presei din Ungaria, nu în ultimul rând datorită sumelor neașteptat de mari care pot fi obținute de la stat în cazul cumpărării unei locuințe. Această sumă – la familiile cu trei sau mai mulți copii – ajunge la 10 000 000 de forinți, la care se adaugă posibilitatea unui împrumut de 10 000 000 de forinți cu o dobândă specială.



Mergând săptămânal pe munte am putut observa și atribui cu ușurință câteva din elementele naturale întâlnite conviețuirii româno-maghiare. Acei arbori, aparent în competiție, se străduiesc să mențină acel ecosistem local cât mai divers și mai sănătos. Și loc sub Soare mai e! Să nu uităm de sași sau evrei, spre exemplu. Deși efectivele lor în rândul populației s-au redus dramatic, simțim acut dispatiția lor din toate punctele de vedere. Ecosistemul nostru e mai sărac, mai puțin divers. Asta înseamnă că poate susține mai puține posibilități.



După alți câțiva ani am început să lucrez cu copii mici. O grupă formată din mogâldețe de 4 – 5 ani, cu o curiozitate și o receptivitate extraordinare. Crăciunul din acel an mi-a adus lacrimi în ochi: după numai trei luni de activitate, copiii mei știau să vorbească, să cânte, să spună poezii în limba română. Și eu știam să le spun „kedvesek vagytok”, „nagyon jó”, „Karácsonyfa”, „fél”, „szeretet”, „hó”, „ház”. Ei știau mult mai mult. Unul mi-a spus: „Doamna, sunteți prea mare ca să învățați acum limba maghiară.” Avea dreptate. N-am învățat-o. Cu părinții lor am vorbit în română. Și cred că ne-am îmbrățișat cu emoție bilingvă. Pentru că și emoția are limba ei aparte.



Au trecut mai bine de două milenii de la acele momente. Astăzi, atât printre cei ce văd în Pruncul venit pe lume în vremea lui Irod cel Mare, pe „Fiul Omului” sau Mesia cel vestit de Vechiul Testament – al doilea personaj al Trinității creștine trimis spre a ridica „păcatul strămoșesc” – cât și pentru cei ce se mărginesc în a-L considera fondatorul și figura centrală a creștinismului și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, opinia este unanimă: totul s-a schimbat în modul cel mai profund cu putință, de la trecerea prin lume a omului Isus.




Sus