Luni, 18 Iunie 2018
Luni, 18 Iunie 2018


Kontakt



,,Așa că am învățat să dau Bună ziua! în germană, sârbă și maghiară. La bloc, aveam vecini din toate națiile și confesiunile. Nu mi-am pus vreodată o problemă mai mult decât să știu precis în ce limbă salut pe fiecare. Doamnei Mihuț îi spuneam Csókolom care înseamnă Sărut-mâna în maghiară, pe Cica Sava (unchiul Sava), măcelarul sârb din colț cu Zdravo!, iar pe nemți cu Gutten Morgen. Toți vorbeau română, unii cu accent, dar se bucurau să audă un Bună ziua! pe limba lor natală.”



Oricum știrea de azi, conform căreia Budapesta – după Odorheiul Secuiesc – semnează și cu Minsk tratatul de bază a conlucrării la nivel înalt, este o știre mai mult ca interesantă. Și nu pentru că această axă, Budapesta – Odorheiul Secuiesc – Minsk, ar avea cine știe ce rol, ci pentru că demonstrează iresponsabilitatea istorică a României cu care împinge maghiarii guralivi, dar valoroși și loiali, spre sfera de interes a altor țări.



Scopul acestei conferințe a fost schimbul de idei și construirea unor relații între diferitele organizații. Căci în ziua de azi ruptura dintre generații se face simțită din ce în ce mai tare, și mulți tineri se confruntă nu doar cu neînțelegerea familiei, dar și cu neînțelegerea propriei persoane. Aceste organizații s-au înființat cu scopul de a ajuta tinerii să se regăseasă prin ajutarea semenilor, dar și de a învăța să muncească în echipă, de a învăța să-și împartă tot ce au cu ceilalți. Ca reprezentantă a generației Z, aflată la început de drum, consider că această conferință și-a atins scopul, și că sunt pregătită să-mi clădesc și să-mi ajut colegii să-și clădească viitorul pe drumul corect.



Înainte de a încheia, în loc de concluzie, vă voi spune că în mintea mea, nenumăratele steaguri roșu, galben, albastru ce fâlfâie până dincolo de Gyula, loc unde în curând vor fi mai numeroase decât înșiși etnicii români, sunt încă o fațetă a conflictului dintre cele națiuni. Azi e 1 Decembrie și sper să fie o zi liniștită, iar noi românii să fim în stare să medităm asupra faptului că o atitudine ce nu-i minimalizează pe învinși nu face decât să sporească meritul învingătorilor.



În hora naționalismelor intră – spre suprinderea mea – și Ministerul de Externe al Ungariei, care îi sfătuiește diplomații săi să nu participe la nici o manifestație sau întrunire care se leagă de 1 Decembrie, provocând durere românilor și satisfacție maghiarilor. Până ce presa din Ungaria inundă cu ministrul de externe Péter Szijjártó (altminteri un diplomat stimat de mine) sfătuindu-și diplomații să ocolească sărbătoarea românilor (provocând durere românilor), în România președintele Nicolae Iohannis (altminteri un om educat) își continuă discursul ostentativ împotriva maghiarilor prin a folosi expresia inventată de el: „Noi toți suntem români” (o afirmație care nu și-a permis nici Ceaușescu, el folosind „români, maghiari , germani... și alte naționalități”).



Într-o astfel de țară, în ziua de 1 Decembrie, ar trebui să mă îmbrac în ie românească și să îmi pun la piept o panglică tricoloră apoi să ies în stradă la paradă și să mă las pătrunsă de muzica de fanfară într-atât, încât să uit de mizerabila atitudine a politicienilor care acționează coroziv asupra României. Ar trebui să urlu ”Deșteaptă-te, române!” și să aplaud frenetic, recunoscătoare până la lacrimi față de providența care s-a îndurat să mă ”planteze” pe acest pământ al vrednicilor daci. Aș putea să postez pe Facebook mesaje de ”La mulți ani!” însoțite de poze cu frumosul drapel românesc ca să reiasă mândria de româncă pe care o resimt vreme de o zi.



Ne-am împărțit în tabere și luptăm ca fraierii: cei din țară cu cei plecați, românii cu maghiarii, românii cu rromii, toți cu niște stereotipii și granițe ale creierelor... Cine și ce câștigă din asta? Cu siguranță nu populația. Nu oamenii de rând. Cu mâinile lor doar se dezgroapă potcoavele de cai morți și cu gurile lor se lansează provocările ce duc la dezbinarea atât de necesară celor ce dețin controlul absolut al vieților voastre și ale copiilor voștri.




Sus