Joi, 20 Iunie 2019
Joi, 20 Iunie 2019


Kontakt



Am două cazuri cu două doamne, o moldoveancă și o dobrogeancă. Ele ocupă locul unu la prostie. Se plângea data trecută o moldoveancă, cum că a fost la piață în Sfântu Gheorghe, a cerut păpușoi și nu a fost servită. Dobrogeanca și ea a fost în Sfântu Gheorghe (cică) și la nu știu care magazin a cerut ciușcă și povestea ea cu lacrimi de crocodil că nu a fost servită.



Înstrăinarea era de așteptat. Într-o societate unde chiar și în Cluj trebuie să dai în judecată primarul, ca să respecte legile referitoare la inscripționarea bilingvă (conform HCL din 2002, când în Cluj procentul maghiarilor era încă de 23 la sută), nu prea te poți aștepta ca tinerii maghiari să te iubească.



Este tulburător răspunsul dumneavoastră dat solicitării asociației AGFI (Advocacy Group for Freedom of Identity) conform căruia nu veți dispune inscripționarea denumirii Primăriei și Consiliului Local clujene în limba maghiară pe Palatul Primăriei, decât dacă veți fi obligat în acest sens de către instanțele judecătorești.



Mai mare ne-a fost uimirea când am descoperit că nu este vorba de o scrisoare contemporană, ci de una scrisă în anii premergători războiului. Ca o minune, documentul s-a conservat destul de bine, deși avea unele mâzgălituri, era lizibilă. Tot ce-mi mai aduc aminte din conținutul ei, erau primele cuvinte: “Domnule comandant, am găsit soldații...” Mai departe nu-mi amintesc nimic din ceea ce conținea scrisoarea. Desi teoretic documentul trebuia predat muzeului, noi – copii fiind și neștiind acest lucru – am hotărât să-l păstrăm. Unul dintre colegii mei “arheologi” a spus că vrea să ducă scrisoarea acasă, ca s-o transcrie, iar noi, ceilalți, ne-am dat acceptul.



Maghiarii aceștia, pe care unii dintre noi i-ar dori stârpiți pentru totdeauna , sau alungați fie în fundurile Asiei primordiale, fie în Ungaria, sunt frații noștri, oamenii lângă care am străbătut o istorie complicată și tragică, în acest colț de Europă. În ceea ce mă privește, ori de câte ori constat că semeni de-ai mei îi lovesc sau îi calomniază fără nici un fel de temei, îmi amintesc brusc, fie de demnitatea tăcută a stâlpilor funerari secuiești, fie de săgețile bisericilor gotice, fie de miraculoasa arhitectură maghiară din Ardeal.



Vestita petiție Papa Nu are ce căuta în Romania! ajunge în aceste zile la 5000 de semnături. La prima vedere sutele de comentarii legate de tematică par mai mult distractive decât serioase, însă la o analiză mai amplă ies la suprafața mai multe lucruri interesante, care ar trebui să pună pe gânduri societatea cultă. Primul lucru este prezența într-un număr foarte mare a tinerilor în această listă, ceea ce denotă că debulosarea tineretului (vezi simpatiile pentru Securitate) este mai mare decât am credea. Un alt element interesant este prezența în număr mare a timișorenilor și clujenilor, ceea ce arată, că incultura, subinformarea și intoleranța este acasă și în ”părțile occidentalizate” ale României actuale. Iată câteva exemple din aceste comentarii (neredactate):



Vă întind mâna! Aștept să-mi spuneți, când ieșim în stradă pentru folosirea steagului maghiar și secuiesc! Când ieșim în stradă pentru linia maghiară de la UMF Târgu Mureș? Când facem un miting pentru bilingvizarea orașelor locuite de maghiari! Vă întind mâna! Când ieșim în stradă pentru autonomiile cerute de maghiari, care vor să-și facă viitorul nu în Italia, Anglia, Spania ci pe meleagurile natale?




Sus