Marţi, 19 Februarie 2019
Marţi, 19 Februarie 2019


Kontakt



Deși merg la o școală cu predarea în limba maghiară, deci intru în contact mai des cu latura maghiară a identității mele, îmi place să mă consider în egală măsură atât româncă, cât și unguroaică.



Nu sunt sigur că este de la sine înțeles pentru toată lumea faptul că apartenența la o confesiune nu este un merit, pentru că nimeni nu ne poate judeca după gândurile și convingerile noastre, ci doar după felul în care le transpunem în fapte. Fapte bune sau rele, unele clamate din toți rărunchii, celelealte ... cosmetizate sau băgate sub preș. Prin firea lor, oamenii, de la vlădică la opincă, au această trăsătură a personalității. Toți suntem tentați să ne comportăm în acest mod, iar dacă faptele vreunuia au importanță pentru urmași, această tendință va fi preluată de posteritate.



Printre maghiari eram „românul”, iar printre români eram „maghiarul”. Era tare greu să-i ascult cum aruncă cu noroi în ceilalți, dat fiind că orice afirmație, adevărată sau nu, mă durea și pe mine. Și pentru că eu visam mereu la mediul acceptant și deschis pe care-l aveam acasă, începea munca de „lămurire”, care consta în a-i explica lu’ Gheorghe că Gyuri nu i-a furat Ardealul așa cum auzise el de la maică-sa.



El sancționează prompt orice exagerare de tip apologetic, orice clișeu excepționalist, care tinde să înlocuiască realitatea. România nu este un stat național unitar, decât din perspective construcției politice și a unui imaginar colectiv, cristalizat din perioada romantică a istoriei sale.



(Cine știe, poate se va înțelege și pe la noi, că a învăța în limba maternă este un lucru pe cât de firesc, cu atât mai frumos. Că locul copiilor maghiari este la secția maghiară. Că fără János Vitéz, Toldi, Baladele lui Arany János și Pianul negru al lui Ady Endre, nu o să înțelegi niciodată ce însemnă cuvântele patrie, națiune, dragoste.)



Elevii Colegiului Reformat Mikó din Sfântu Gheorghe au răspuns cu un gest impresionant la provocările național-centenariste antimaghiare din aceste zile, care au culminat cu obligarea școlii de a demonta înscripția maghiară a școlii.



Pe 4 noiembrie 1956, trupele sovietice au atacat Budapesta, în timp ce un guvern pro-URSS (condus de către Kádár János) fusese deja alcătuit. În pofida disproporției evidente de forțe, luptătorii anticomuniști din capitală au dovedit curaj, dar în cele din urmă au fost zdrobiți. În restul Ungariei, rezistența antisovietică s-a mai prelungit o vreme. Au fost uciși circa 25.000 de maghiari, în vreme ce aproximativ 160.000 s-au refugiat în Occident. Rezistența pasivă maghiară a continuat, chiar și după anihilarea Revoluției.




Sus