Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt



Așadar, dragi cetățeni vorbitori de limba maghiară, îndrăzniți să ne veniți în ajutor, blând, când greșim, așa cum și noi suntem îngăduitori și vă ajutăm când nu vă găsiți cuvintele sau le greșiți înțelesul. Aveți o limbă tare grea, dar sunt sigură că că până la urmă o vom desluși.



La aceste europene jucătorii echipei României au avut un noroc nebun: chiar în primul meci au prins un arbitru din Ungaria! Din acel moment totul a devenit clar: orice se întâmplă pe teren, dacă echipa pierde, poate exista doar un singur vinovat: Ungurul!



Era foarte interesant să filmez cu Csaba Szabó în fața primăriei din Solotvino (Slatina, Aknaszlatina), unde Csaba dorea ca fundal cele trei steaguri de pe frontispiciul primăriei: cea a românilor, a maghiarilor și a ucrainienilor. „Ce o fi așa interesant în acest fapt? De ce e așa mare lucru pentru Csaba, ceea ce pentru noi este absolut normal, adică identificarea națiunilor prin steagul lor”, aceste întrebări mă preocupau, până filmam interviurile lui Csaba cu primarul român al Slatinei Iurij Ukhal și cu viceprimarul maghiar, Kocserha Janos.



Până când nu vom fi o țară prosperă, ne-o vom lua peste bot tot timpul. Iar dacă nu izbutim să ieșim din zona non-dezvoltarii, nu e cazul să avem pretenții de la străini. Călușarii, ortodoxia, Sfânta Parascheva, strămoșii, neamu', Miorița, Țepes Vodă... nu produc economie. Singurul lucru care se poate face în aceste condiții, e realizarea personală. În România, sau în alte locuri din lume. Cu munca, minte, efort și voință, asta se mai poate. Așa că lăsați tâmpeniile, și încercați chestia asta. Unora chiar le iese. Da' ăia nu prea au nici timp, nici chef de tânguiala noastră națională, veche de la Menumorut încoace.



Ceea ce am descoperit în țara lui Vitalie m-a uluit de-a dreptul. După ce am depășit starea de șoc pe care ți-o creează aspectul orașului, care parcă nu s-a clintit deloc după ’89 încoace, m-am oprit în fața Primăriei orașului Slatina (Solotvino), în Transcarpatia, și am rămas împietrită de uimire. Pe clădirea celei mai importante instituții din localitate, tronau nestingherite trei steaguri: român, maghiar și ucrainean. Și asta pentru că în orășelul de provincie de peste Tisa trăiesc într-o firească armonie maghiari, români și ucraineeni.



Singura voastră problemă sunt ungurii Nu că suntem izolați economic, nu că în curând nu vom mai avea nimic autohton, nu că, deși nu se produce mai nimic, prețurile sunt exagerat de mari. Și astea sunt probleme comune, că nici ungurii nu o duc mai bine. Dacă-i omorâm sau alungăm pe toți, credeți că o ducem mai bine? Știu că nu ne pică bine, dar trebuie să recunoaștem: în timp ce noi umplem sălile la spectacolele de manele, ei umple sala la Filarmonică.



Legendele care circulă de atâta amar de vreme privind cumpăratul pâinii în Harghita sau Covasna, accidentul de mașină ale căror victime nu au primit un pahar cu apă de la localniciii ce le-au închis poarta în nas, răspunsul „nem tudom” (singurele cuvinte, de altfel, care apar peste tot și singurele cunoscute de către toți militanții pentru păstrarea tensiunilor interetnice) primit la orice întrebare adresată pe stradă sunt tot atâtea stereotipii de gândire izvorâte din acel: „am un cunoscut care are un văr care are un prieten căruia i s-a întâmplat”. Atât de multe personaje „reale” au aceste „întâmplări”, încât dacă te-ai pune să le numeri ai ajunge la niște cifre ce ar depăși statisticile turistice din zonă.




Sus