Marţi, 22 Octombrie 2019
Marţi, 22 Octombrie 2019


Kontakt



Da, maghiarii au dreptul să-și fluture steagul. Sunt cetățeni români și europeni. Nu trebuie să ceară voie sau scuze că există. Iar cei care aruncă injurii pe aici stau jos pe scara umanității. Atitudinea lor primitivă și plină de ură spune multe despre educația și stima lor de sine.Mă refer la toți cei care, ascunși în spatele anonimatului, aruncă în spațiul virtual cuvinte oribile.



Edictul de la Torda (Turda) – unul care este considerat primul de acest fel din istoria Europei moderne – trăiește viu în amintirea colectivă a maghiarilor, secuilor și sașilor, dezvoltarea socială a acestora fiind în mare parte legată de locurile de origine occidentale ale reformei, Germania, Elveția, Franța.



Sub nici o formă patriotismul nu inseamnă ură față de alte naționalități, față de alți oameni indiferent de etnie, rasă, naționalitate. Imi e greu sa accept că sentimentul de ură față de alte popoare e valoare morală a acesui popor. Un patriot intotdeauna va ști să poarte un dialog civilizat cu oricine.



Tudose reprezintă, din păcate, România si mă face să-mi fie mai rușine decât de faptul că cerșetorii din Nürnberg se vaită și cântă românește, în Zentrum.



Gospodarii români, la rândul lor, au început să caute de-acum legături cu satele maghiare, pentru a se asocia, în speranța obținerii de fonduri sosite de la Budapesta. Guvernul ungar reorganizează și administrează din umbră viața social-politică a regiunilor, respectiv satelor locuite de maghiari, însușindu-și judecata țăranului care știe foarte bine că fără muncă și fără orizonturi, nu numai ogorul și piața, dar și țara se va goli.



8 ianuarie 1849 este un episod negativ din istoria noastră națională. În această zi, de o tristețe deosebită, mai ales pentru aiudeni, s-au produs o mulțime de atrocități, a căror reînviere nu ar face decât să arunce o umbră neagră asupra unui fragment, pe de-o parte controversat, pe de alta, chiar descalificant, al conviețuirii dintre români și maghiari, pe aceste plaiuri minunate. Suntem, mai mult decât datori, în virtutea unor excepționale exemple de bune practici ale coabitării dintre cele două etnii în municipiul Aiud, să încercăm să uităm de această întâmplare dureroasă, care nu ne face deloc cinste.



A fost interesant de urmărit fluxul evenimentelor, cum la început se jucau doar ei doi între ei, după care căutau copiii care vorbeau puțin și limba română, apoi începeau să-și lărgească partenerii de joacă (bineînțeles cu suișuri și coborâșuri), apoi să înțeleagă aproape la perfecțiune limbajul educațional zilnic, și să ajungem, în final, ca să comunice între ei în limba maghiară.




Sus