Duminică, 22 Aprilie 2018
Duminică, 22 Aprilie 2018


Kontakt



Și mai interesantă e atitudinea statului român care în loc să „contracareze” aceste investiții prin proiecte de dezvoltare pentru învățământul maghiar – sugerând lumii, că nu e nevoie de Budapesta, fiindcă București-ul are grijă de contribuabilii săi, inclusiv maghiarii – se aventurează într-o campanie antimaghiară diletantă, lăsând profesori arhicunoscuți să facă grevă japoneză în gerul Crăciunului și să „câștige” procese de renaționalizare ale clădirilor ungurești retrocedate, destinate învățământului maghiar.



În România greu poți să ajungi în politica mare fără să nu semnezi condica antimaghiară. Deși este un fenomen neplăcut la prima vedere, se poate înțelege pe deplin, dacă acceptăm ideea, că în România patriotismul se consumă în mare parte prin gesturi antimaghiare. Cu alte cuvinte: a fi patriot în România nu înseamnă să-ți pui umărul la clădirea noii societăți moderne, care mută încetul cu încetul România de pe penultimul loc al listei sărăciei UE pe locuri mai rezonabile, ci să pui bețe în roata strategiei de supraviețuire a maghiarilor din România, fără motivare.



Este interesant modul în care cultura politică românească a jonglat cu aceste accepțiuni. În acord cu modelul etnic, maghiarii nu sunt considerați o parte a națiunii române. Nici măcar modelul „națiunii socialiste”, din anii comunismului ceaușist, nu îi reunea pe maghiari în sânul națiunii române, preferând să îi cantoneze în tabăra aliată, dar colaterală, a oamenilor muncii de alte naționalități, „înfrățiți” cu națiunea română.



A spune că românii din Harghita nu sunt reprezentați în Parlament, este ca și cum ai spune că UDMR-ul nu este o formațiune politică a acestei țări, că cetățenii români de etnie maghiară nu sunt cetățeni ai acestei țări, dar mai ales că un maghiar nu poate reprezenta un român, cum însă reciproca nu e niciodată valabilă. Dimpotrivă!



Mii de bucureșteni au luat cu asalt în zilele zilele de 11-12 noiembrie 2016 Grădina Verona unde a avut loc o ediție specială a târgului gastro-cultural Ozosep (care este deja o tradiție devenită lunară și pe care bucureștenii o așteaptă cu interes) ce a fost dedicată sărbătorilor de iarnă, iar în acest sens, nu au lipsit: pomul, luminițele și ornamente de Crăciun precum și produsele culinare specifice (cârnați, șuncă, slănină).



Faptul că maghiarii percep această zi drept cea mai mare tragedie ce li s-a întâmplat vreodată este o realitate pe care românii ar fi trebuit s-o priceapă de multă vreme și să se comporte în consecință, nu să răsucească cuțitul în rană. De fapt, știm cu toții care ne sunt punctele nevralgice și tocmai acolo împroșcăm cu venin, care mai de care, doar că românii fiind cei mulți sunt net avantajați. Tot acest circ te duce însă cu gândul la posibilitatea că românii încă se mai tem de maghiari sau după cum se mai zice: „teama de unguri ține România unită”. Interesantă abordare pentru un popor ce în orice altă situație asemănătoare dar care nu are nicio tangență cu ungurii ar gândi că și „calul nărăvaș trage dacă îl lași să joace în ham”.



– În desenul meu domină cuiele, ciocanul și simbolurile asupririi. Jos se vede un înger închis după gratii – explica în primul său interviu dat televiziunii publice, Kallós-Laskay Áron. – Când am auzit de acest concurs, m-am dus acasă și am întrebat părinții, cum a fost în 1956 cu tancurile. M-a emoționat mult ce mi-au povestit despre tancuri și implicarea tinerilor în revoluție – spunea Budai Tímea. – La mine nu sunt tancuri pe desen, sunt bunici care plâng după garduri, pentru libertate – își explica desenul premiat Pető Ágnes.




Sus