Miercuri, 24 Octombrie 2018
Miercuri, 24 Octombrie 2018


Kontakt



Cum să ne vindecăm, dacă folosim minciuna sau exagerarea, drept mituri fondatoare? Celebrul alfabet dacic (care este minunat, dacă ar exista), aberația conform căreia, în Evul Mediu ar fi existat conștiință națională (a se vedea: unirea țărilor române de către Mihai Viteazul, ca efect al conștiinței sale naționale, când de fapt, națiunea este o creație a modernității, iar aprigul voievod, nu dorea decât să-și împlinească pofta de a se afirma, așa cum el însuși a recunoscut-o...), ascunderea sub preș a crimelor efectuate de către români asupra ungurilor în anii 1848-1849 (nu doar ei au ucis, ci și noi, cu crăișorul Avram Iancu în frunte), trecerea dintr-o barcă politică în alta, atât în Primul, cât și în al Doilea Război Mondial, Holocaustul , exemplele de mizerabilă delațiune din perioada comunistă...



Istoricii maghiari consideră că nobilimea valahă din Transilvania acelei perioade se regăsea prin unii reprezentanți ai săi, în cadrul corpusului nobiliar maghiar, acesta din urmă fiind doar nominal “maghiar”, atâta timp cât n-ar fi fost vorba despre o identificare cu o realitate etno-rasială. Oricine reușea să acceadă în categoria nobilimii, devenea automat egalul celor aflați deja acolo, indiferent de originea sa etnică.Unii istorici maghiari observau cu maliție faptul că, după dobândirea noului său statut, principatul Transilvaniei nu a devenit un stat ortodox (în pofida existenței unei majorități etnice românești între granițele sale), ci o adevărată citadelă a protestantismului.



Cu alte cuvinte: molinourile antimaghiare nu pot fi condamnate ca și elemente de sine stătătoare ale unei crizei naționale generalizate , ci se ”tratează” împreună cu sistemul social-politic bolnav românesc. Nimic nu funcționează în jurul nostru, de la cele mărunte la cele mari. Atunci cum am vrea, ca exact această tematică a patriotismului infantilizat să fie cât de cât reglementat? Oricum pe limba cailor sau a măgarilor nu ne vom înțelege niciodată.



Suntem mândri și când vandalizăm plăcuțele bilingve. Suntem mândri când protestăm împotriva unei alte limbi, o limbă a unei minorități etnice. Așa credem noi că ne cinstim limba, înjurând-o pe a vecinului.



Vă întreb acum, doar așa într-o doară: ăsta o fi mult pomenitul multiculturalism? Lămuriți-mă voi, fiindcă eu altceva îmi amintesc din copilăria mea! Zic însă că nu e cazul să ne lăsăm cuprinși de melancolie atâta vreme cât rezolvarea problemei e una simplă, ieftină și ale cărei beneficii ar fi nebănuit de mari. Oare ar fi chiar atât de greu să acceptăm cu toții denumirea istorică, în română și maghiară, măcar a străzii unde, în prezent, ne ghiftuim laolaltă: Ulița Lupului/Farkas utca sau măcar Platea Luporum?



Dupӑ trecerea a 100 de ani de la anul binecuvântat pentru România, maghiarul Szabó Csaba este unul din cei care au luptat pentru ca un grup de români din Ucraina sӑ nu-și piardӑ identitatea!



Maghiarii nu se gândesc deloc la viitorul apropiat, că ce vor face atunci când toate cererile lor vor fi satisfăcute în România, iar românii prea puțin se gândesc la realitatea cruntă, că fără maghiari nu au cum să se integreze în Europa modernă. Mai pe înțelesul tuturor: reconcilierea nu este obligatorie, dar fără maghiari România nu va reuși niciodată.




Sus