Marţi, 19 Februarie 2019
Marţi, 19 Februarie 2019


Kontakt



8 ianuarie 1849 este un episod negativ din istoria noastră națională. În această zi, de o tristețe deosebită, mai ales pentru aiudeni, s-au produs o mulțime de atrocități, a căror reînviere nu ar face decât să arunce o umbră neagră asupra unui fragment, pe de-o parte controversat, pe de alta, chiar descalificant, al conviețuirii dintre români și maghiari, pe aceste plaiuri minunate. Suntem, mai mult decât datori, în virtutea unor excepționale exemple de bune practici ale coabitării dintre cele două etnii în municipiul Aiud, să încercăm să uităm de această întâmplare dureroasă, care nu ne face deloc cinste.



A fost interesant de urmărit fluxul evenimentelor, cum la început se jucau doar ei doi între ei, după care căutau copiii care vorbeau puțin și limba română, apoi începeau să-și lărgească partenerii de joacă (bineînțeles cu suișuri și coborâșuri), apoi să înțeleagă aproape la perfecțiune limbajul educațional zilnic, și să ajungem, în final, ca să comunice între ei în limba maghiară.



Acesta, iată, publică un articol serios despre Biblioteca Româno-Maghiară Corbii Albi, autorul luându-și osteneala chiar să citească zecile de recenzii scrise de colaboratorii noștri, poposind lung la articolul colegului nostru Cristian Sandache din Iași (Despre Rubedeniile/Rokonok lui Móricz Zsigmond).



Mă gândesc la copiii din încercatul Liceu Catolic Rákóczi Ferenc din Târgu Mureș, care au primit o veste minunată de Crăciun, parlamentul a adoptat o lege care îi permite să se refondeze, stingând astfel un conflict grav interetnic, care a afectat deja și șansele de aderare a României în noile structuri comerciale europene.



Este îndrăgită cu precădere în Ardeal, acolo am auzit-o și eu pentru prima dată, în familia fostului meu logodnic și actual soț), adunată în jurul bradului de Crăciun, cred că în 1986. Atunci nu am înțeles cuvintele, dar anul următor am cântat și eu cu ei. Asta fac și acum Crăciun binecuvântat tuturor!



Ca și concluzie: cei care vor ca cele două națiuni să clădească împreună România, să se implice mult mai activ în dialogurile specifice tematicii, încercând să înțeleagă și partea cealalaltă. Să nu uităm însă că reconcilierea de orice fel și la orice nivel nu este obligatorie. Putem trăi mult și bine unul lângă celălalt, ungurii privind spre Budapesta iar românii spre București.



De la Revoluție încoace nu s-a mai întâmplat să auzi vorbe de genul ”voi șvabii din Satu Mare țineți cu ungurii, dar noi, sașii ținem cu românii”. ”Minoritățile de festival nici nu știu vorbi limba lor maternă”. ”Turcii țin cu românii la fotbal, ungurii nu”. ”Noi... ne simțim bine în România, voi maghiarii nu. Dacă nu vă place, plecați”, ”Sașii vin odată pe an în România, dar și în această singură zi dasează pe muzică populară românească în centrul Sibiului”.




Sus