Joi, 13 Decembrie 2018
Joi, 13 Decembrie 2018


Kontakt



Este îndrăgită cu precădere în Ardeal, acolo am auzit-o și eu pentru prima dată, în familia fostului meu logodnic și actual soț), adunată în jurul bradului de Crăciun, cred că în 1986. Atunci nu am înțeles cuvintele, dar anul următor am cântat și eu cu ei. Asta fac și acum Crăciun binecuvântat tuturor!



Ca și concluzie: cei care vor ca cele două națiuni să clădească împreună România, să se implice mult mai activ în dialogurile specifice tematicii, încercând să înțeleagă și partea cealalaltă. Să nu uităm însă că reconcilierea de orice fel și la orice nivel nu este obligatorie. Putem trăi mult și bine unul lângă celălalt, ungurii privind spre Budapesta iar românii spre București.



De la Revoluție încoace nu s-a mai întâmplat să auzi vorbe de genul ”voi șvabii din Satu Mare țineți cu ungurii, dar noi, sașii ținem cu românii”. ”Minoritățile de festival nici nu știu vorbi limba lor maternă”. ”Turcii țin cu românii la fotbal, ungurii nu”. ”Noi... ne simțim bine în România, voi maghiarii nu. Dacă nu vă place, plecați”, ”Sașii vin odată pe an în România, dar și în această singură zi dasează pe muzică populară românească în centrul Sibiului”.



Voi, maghiarii, puteți fi un plus deosebit prntru România, dacă veti începe să vorbiți măcar pe sfert cu noi, pe cât o faceti cu alții. Avem istorii turmentate, ne e mai simplu să ne urăm pentru lucruri trecute. Nu ar trebui să le uităm desigur, dar nici nu ar trebui sa ne judecăm după ele.



Republica ne-au adus-o tovarășii. Alt tovarăș ne-a adus funcția de președinte, care i-a revenit fără să facă referendum. I-a ajuns votul formal din Marea Adormire Națională. Regele Mihai a fost forțat de tovarăși și de tavarisci cu tancuri în jurul Palatului Regal să abdice. S-a instaurat republica, fără consultarea poporului. Bunicii noști, părinții noștri, au fost puși în fața faptului împlinit. „Joc de frică bucuros”– îmi sună și acum în minte un cântec pe care l-am auzit cu ani mulți în urmă. Așa au făcut mulți după ce ne-am „împrietenit” cu vecinul cel mare de la est.



Ipocrizie, dacă ar trebui să-ți găsești alt nume, ți s-ar potrivi unul foarte bine: România, dar nu cu spațiul geografic, nu cu oamenii care-și văd de treabă și merg zi de zi la serviciu. Doar cu acea parte de țară care face politică la nivel înalt. Acolo găsești oameni care-l omagiază pe Rege după ce nu mai e. Cât timp a fost în viață, nicio vorbuliță despre schimbarea formei de guvernământ, având în vedere toate faptele bune făcute de Regele Mihai și reamintite azi de cei care au omagiat această mare personalitate a istoriei românilor. Cât timp trăia, era pentru mai înainte pomeniții „fostul rege”. Acum, c-a trecut în eternitate, a devenit din nou „Regele Mihai”. Nici „fostul”, nicl „ex”! Cât timp trăia, reprezenta un pericol, nu?



Géza Jeszenszky evocă încrederea poporului și a armetei române în persoana și puterea de decizie a tânărului rege, care a reușit să colaboreze exemplar cu ofițerii săi de rang înalt în momentul întoarcerii armelor către germani. Acest gest este evocat des de istoricii de specialitate, mai ales atunci, când sunt comparate ordinele date de Regele Mihai pentru insurecție cu tentativa asemănătoare a lui Horthy, ale cărui ordine pentru a trece de partea rușilor a fost sabotată de ofițerii săi de rang înalt.




Sus