Luni, 22 Octombrie 2018
Luni, 22 Octombrie 2018


Kontakt



Eu cred că nu e timpul pierdut nici acum, oricum problema frontierelor din spațiul post-sovietic va mai fi discutată de marii actori geopolitici. Dar Rusia va avea sorți de izbândă să i se recunoască încorporarea Crimeii numai dacă va generaliza problema, dacă va condamna regimul sovietic pentru toate crimele, inclusiv pentru trasarea arbitrară a granițelor între republicile sovietice, devenite independente în 1991.



În comparație cu acest exemplu foarte la îndemână, conviețuirea pe care istoria a impus-o românilor și maghiarilor în Transilvania nu poate fi considerată în niciun caz un coșmar al Europei, ci o poveste de succes. Până acum, ținând cont de datele zbuciumate ale istoriei noastre comune, ne putem felicita mai ales pentru că am reușit să depășim sau să evităm ceea ce putea fi mai rău. Frumos ar fi ca, de acum încolo, să și construim ceva împreună, ceva care ar putea însemna mai bine. Trecutul, bun sau rău, nu cred că va fi uitat de cele două comunități. Rămâne de visat și de zidit viitorul…



„Noi suntem români, suntem aici pe veci stăpâni''. Dacă noi suntem stăpânii cineva trebuie să fie supusul. Să înțeleg că acum noi suntem stăpâni, iar maghiarii supuși? Eu nu pot accepta asta. Nu știu alții, dar eu nu sunt stăpân peste nimeni. Prefer să-i consider pe maghiari frați.



Ca român mă bucur că România a devenit mai puternică după Primul Război Mondial, dar regret că nu are înțelepciunea de a se comporta pe măsura puterii ce a dobândit-o și continuă să privească lucrurile din perspectiva celui aflat într-o postură de inferioritate. Marturisesc că mi-e greu, mărturisesc că nu mi-e ușor să știu că, în țara mea, sunt oameni care mă percep ca asupritor. Nu mă interesează în ce măsură au greșit maghiarii înaintea noastră, pentru că ei au plătit cu vârf și îndesat prețul pentru greșelile lor. Sunt trist că nu vrem să învățam noi nimic din greșelile lor, că ținem neapărat să plătim si noi prețul pentru greșelile noastre.



Acei români, care acceptă aceste formulări, sunt primii români care au făcut pasul spre o reconciliere reală. Până acum toate tentativele de reconciliere româno-maghiare au rămas la nivelul entuziasmului, părțile negăsind acel punct zero, de unde ar putea să pornească și să și sosească.



Mutarea sediului unor institutii sau chiar ministere centrale din Bucuresti in alte orase ale tarii, in vederea distribuirii mai echitabile a resurselor umane, a cunostintelor, a resurselor financiare in teritoriu. De exemplu: Ministerul Dezvoltarii Regionale, Institutul National al Patrimoniului, Curtea de Conturi, Inspectoratul de Stat in Constructii, Curtea Constitutionala, Ministerul Economiei, Ministerul Culturii, Agentia pentru Resurse Minerale,



O bună parte a oamenilor educați, care ar trebui să înțeleagă rădăcinile și motivațiile acestor incidente, nu își ridică vocea, ci – în cel mai bun caz – spun în particular un ”noi românii de treabă ne cerem scuze pentru acești imbecili ai noștri, dar...” Și cu acest ”dar”, strică totul. Strică totul, deoarece urmează ideea că și maghiarii fac la fel, încoace și încolo. Urmează o lungă ceartă, despre ce am făcut ”noi” și ce ați făcut ”voi”... la urma urmei ieșind iar scântei.




Sus