Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt



8 ianuarie 1849 este un episod negativ din istoria noastră națională. În această zi, de o tristețe deosebită, mai ales pentru aiudeni, s-au produs o mulțime de atrocități, a căror reînviere nu ar face decât să arunce o umbră neagră asupra unui fragment, pe de-o parte controversat, pe de alta, chiar descalificant, al conviețuirii dintre români și maghiari, pe aceste plaiuri minunate. Suntem, mai mult decât datori, în virtutea unor excepționale exemple de bune practici ale coabitării dintre cele două etnii în municipiul Aiud, să încercăm să uităm de această întâmplare dureroasă, care nu ne face deloc cinste.



În încheiere aș mai spune ceva. Este momentul să încetăm a ne acuza unii pe alții, pentru fapte comise de strămoșii noștri, acum 100, 150 sau 500 de ani...Noi cei de azi, avem o singură datorie de onoare. Să învățăm să ne respectăm reciproc, așa cum suntem, cu bune și cu rele. Nu să ne tolerăm, ci să ne respectăm, să fim alături, la bine și la greu.



Protestele au început odată cu contestarea de către jurnaliști a competenței acelor persoane din UDMR care ajung în poziții cheie pe criterii mai mult politice decât profesionale. Aceste proteste, firave însă, nu aveau nici o șansă – marea majoritate a jurnaliștilor maghiari neavând nici timp, nici energie, ori curaj să se lupte cu aceste persoane protejate în felul lor de UDMR –, până când, în cele din urmă, a apărut jurnalistul Sipos Zoltán (Átlátszó Erdély), care a început să pună bazele unei noi forme de jurnalistică în cadrul presei maghiare din România: ancheta serioasă, nemiloasă.



Colaborând în acest fel, cu toate că am fost internată într-o clădire mizerabilă, în partea veche al spitalului, am avut parte într-o atmosferă deosebită de sufletistă unde mi s-a stabilit tratamentul care în căteva zile m-a întors spre bine. Ulterior peste căteva săptămâni, ca tratament susținător, am fost internată la d-șoara Dr. Gáspár Boróka, fizioterapeută, care m-a luat cu foarte multă grijă dar cu pași hotărăți.



Ce departe am ajuns, oameni buni, de la acest tratat, care reașeza legăturile româno-maghiare pe făgașul normalității! Dacă mă gândesc, că în Clujul “liberal” societatea civilă maghiară se luptă de ani de zile pentru aplicarea legii 20 la sută… Că un oraș “liberal” face de minune liberalismul european, așezându-se de partea celor mulți și puternici, pentru a obstrucționa aplicarea legii numai și numai pentru faptul că se referă la maghiari?



„De-aceea am decis să fiu profesoară, ca să fiu lângă copii, lângă sufletele lor. Să mă amestec în nevinovăția lor și să zâmbesc adolescentin de șăgalnic. Mă reprezintă ceea ce fac. Am ales bine de tot și dacă m-ar pune cineva să o iau de la început mi-aș îndrepta toate resursele mele existențiale tot către frumosul trăirii de profesor” – adaugă doamna Pop.



Apoi să ne gândim, ce ar spune elevul care a citit amândouă titluri: „Marea minciună despre Mircea cel Bătrân pe care ai învățat-o la școală” și „Istoria României, falsificată pentru elevii secui în manuale”. Nu ar avea dreptate dacă ar spune: păi dacă totul e minciună în România, de ce să merg pe la școală. Vedeți, oameni buni, ce bine că tinerii noștrii nu citesc de loc!…




Sus