Miercuri, 15 August 2018
Miercuri, 15 August 2018


Kontakt



Ce păcat ar fi fost ca un titan al literaturii universale, precum Sándor Márai, să nu fie redescoperit spre finalul secolului trecut și să nu primească recunoașterea care se impunea. Ce destin interesant pentru acest autoexilat al convingerilor anticomuniste, acest om care a suferit enorm departe de Ungaria, sfârșind în mod tragic, nemaisuportand dezamăgirea.



De ce ne focusăm ura pe unguri și pe bănuiala veșnică că ne furā ceva? Oare pentru că hoțul de furat se teme?



Revenind la momentul Cluj, 22 Decembrie 1918, să ne imaginăm pe acei reprezentanți ai maghiarimii ardelene (undeva, între 12.000-15.000 de oameni – după cele mai multe surse, sau chiar 50.000 – după altele), reprezentând diferite organizații obștești și partide politice, masați în Piața Regelui Matia, pe fundalul steagurilor în culori roșu-alb-verde, alături de care se puteau vedea numeroase steaguri roșii. (Prezența ultimelor nu trebuie să ne mire, atâta timp cât, lumea se radicalizase mult în acea vreme, cu precădere în sensul unui stângism intransigent). Erau oameni nu doar din Ardealul propriu-zis, ci și din Banat, Crișana sau depărtata Câmpie Maghiară, care așteptau cu febrilitate derularea unui miracol. Fanfarele interpretau melodii naționale maghiare, după ce inițial se auzise și Marseilleza.



Pe rețelele de socializare maghiare încep să apară din condeiul unor personalități iubite și stimate din Cluj – Horváth Anna și Gergely Balázs – comentarii așa de amare, încât maghiarii chiar că nu mai știu ce să spună și să creadă despre antimaghiarismul tot mai puternic din România, despre care mulți spun, că este inexistentă.



L-am cunoscut pe Beke István personal. Am fost la el acasă, în Târgu Secuiesc, i-am luat un interviu lung despre faptele și arestul său, în timp ce am băut o cafea făcută de soția lui. Nu am simțit că sunt față în față cu un terorist. Pe Zoltán nu l-am cunoscut. Nu spun prin toate acestea că instanța care a dat decizia finală a greșit. Nu am competența necesară să emit asemenea judecăți.



Așadar: de acord cu orice formulă de autonomie bugetar-financiară, de acord cu menținerea identităților regionale (și apărarea patrimoniului acestora - incluzând simboluri heraldice), de acord cu rediscutarea statutului limbii maghiare în Ardeal, dar categoric împotriva tuturor acelora care susțin teza ruperii Ardealului de România și transformarea acestuia într-un stat independent.



Jocul acesta de-a șoarecele și pisica se desfășoară cam în toate localitățile unde actualmente maghiarii au un procentaj de minimum 20 la sută, deoarece traducerea în sine, ca și activitate intelectuală și creativă nu poate fi subjugată de politică sau alte interese.




Sus