Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt



Două mâini ridicate ar fi fost altceva, dovedind că Ungaria și România își apără conaționalii săi rămași din anumite motive în afara graniței, fără a ține cont de gura cancelariilor europene. Mai ales acum, în ajunul centenarului.



Vă implorăm: nu ne lăsați singuri în fața pericolului letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea și ființa etnică. Cernăuțiul l-a dat literaturii naționale și celei universale pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor personalități marcante ale culturii noastre și ar fi un dezastru de neconceput și de neiertat să se întâmple cea ce și-au pus în gând niște oameni fără Dumnezeu, teroriști ai istoriei. Sperăm că vom fi auziți, înțeleși și sprijiniți în lupta noastră vitală pentru limba maternă și păstrarea identității naționale.



Casa Memorială Edgar Allan Poe se găsește într-un cartier destul de rău famat din Baltimore, pe o străduță unde lumea nici nu știe de existența acestui imobil micuț, elegant, cu trei etaje având fiecare o cămăruță.



Komjáthy Ilona, preotul maghiarilor reformați din Pittsburgh are un stră-străbunic în grupul acestor familii de maghiari. Interesant, cum ea își păstrează limba și după 5 generații, ba mai mult, dacă ne gândim la nepoțelul lui, atunci, chiar de 7 generații. Care este oare secretul ei?



În fiecare duminică de la ora 11 se celebrează slujba în "limba maghiară", ceea ce înseamnă de fapt o slujbă în engleză, în cadrul căreia cititul din Sfânta Scriptură se face în maghiară, iar spre sfârșitul slujbei o parte din rugăciuni sunt rostite tot în maghiară. Cam un sfert din cei prezenți la această slujbă sunt maghiari, care vorbesc bine limba maternă.



What is common between a Romanian officer and a Transylvanian Hungarian writer, baron and a literature organizer? I think the answer is easier than we imagine. Both of them wanted to make something for their nation, Mărginean for the Romanians and Kemény for the Hungarians.



Erau vremuri când ambasadorul român la Budapesta, dar și cel ungar din București erau „somați” să meargă, mai corect, erau chemați la ministerul de externe. Des. Se predau note verbale, care sunt, de fapt, scrise, se transmiteau mesaje mai mult sau mai puțin voalate. Unele serioase, altele așa, de ochii lumii. Săracul Oszkár Füzes, fostul ambasador al Ungariei în România știa deja care ușă din ministerul de externe de la București se deschide spre interior și care spre exterior. Acum, jocul s-a mutat la nivelul miniștrilor de externe. Care se văd și discută din ce în ce mai des. Dar au ce, sau sunt aceste întâlniri doar un voal? Pentru ce?




Sus