Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt



"Pe urmă, cu care societate vreți să colaborăm? Aia care rânjește când vede cum se iau jos inscripțiile de Városháza în orășelele maghiare? Credeți că această complicitatea a societății românești va fi vreodată uitată? Deci, domnule Csaba, lăsați-ne în pace cu comunicatele în limba română. Nu suntem obligați să dăm comunicate în limba română. Au trecut vremurile când mai credeam în colaborări sincere. O seară bună vă dorim.”



Da, Anna ar fi oriunde în Europa un manager de urbe stimat, o politiciană care are puterea de a mișca spre bine mase mari de oameni. Ar fi curtată peste tot pentru a o convinge să accepte prezidatul asociațiilor internaționale care au ca scop câștigarea de fonduri europene. Un singur loc există în Europa, unde Anna a noastră este considerată inamicul numărul unu al siguranței naționale. Este vorba despre România.



,,Așa că am învățat să dau Bună ziua! în germană, sârbă și maghiară. La bloc, aveam vecini din toate națiile și confesiunile. Nu mi-am pus vreodată o problemă mai mult decât să știu precis în ce limbă salut pe fiecare. Doamnei Mihuț îi spuneam Csókolom care înseamnă Sărut-mâna în maghiară, pe Cica Sava (unchiul Sava), măcelarul sârb din colț cu Zdravo!, iar pe nemți cu Gutten Morgen. Toți vorbeau română, unii cu accent, dar se bucurau să audă un Bună ziua! pe limba lor natală.”



Oricum știrea de azi, conform căreia Budapesta – după Odorheiul Secuiesc – semnează și cu Minsk tratatul de bază a conlucrării la nivel înalt, este o știre mai mult ca interesantă. Și nu pentru că această axă, Budapesta – Odorheiul Secuiesc – Minsk, ar avea cine știe ce rol, ci pentru că demonstrează iresponsabilitatea istorică a României cu care împinge maghiarii guralivi, dar valoroși și loiali, spre sfera de interes a altor țări.



Scopul acestei conferințe a fost schimbul de idei și construirea unor relații între diferitele organizații. Căci în ziua de azi ruptura dintre generații se face simțită din ce în ce mai tare, și mulți tineri se confruntă nu doar cu neînțelegerea familiei, dar și cu neînțelegerea propriei persoane. Aceste organizații s-au înființat cu scopul de a ajuta tinerii să se regăseasă prin ajutarea semenilor, dar și de a învăța să muncească în echipă, de a învăța să-și împartă tot ce au cu ceilalți. Ca reprezentantă a generației Z, aflată la început de drum, consider că această conferință și-a atins scopul, și că sunt pregătită să-mi clădesc și să-mi ajut colegii să-și clădească viitorul pe drumul corect.



Înainte de a încheia, în loc de concluzie, vă voi spune că în mintea mea, nenumăratele steaguri roșu, galben, albastru ce fâlfâie până dincolo de Gyula, loc unde în curând vor fi mai numeroase decât înșiși etnicii români, sunt încă o fațetă a conflictului dintre cele națiuni. Azi e 1 Decembrie și sper să fie o zi liniștită, iar noi românii să fim în stare să medităm asupra faptului că o atitudine ce nu-i minimalizează pe învinși nu face decât să sporească meritul învingătorilor.



În hora naționalismelor intră – spre suprinderea mea – și Ministerul de Externe al Ungariei, care îi sfătuiește diplomații săi să nu participe la nici o manifestație sau întrunire care se leagă de 1 Decembrie, provocând durere românilor și satisfacție maghiarilor. Până ce presa din Ungaria inundă cu ministrul de externe Péter Szijjártó (altminteri un diplomat stimat de mine) sfătuindu-și diplomații să ocolească sărbătoarea românilor (provocând durere românilor), în România președintele Nicolae Iohannis (altminteri un om educat) își continuă discursul ostentativ împotriva maghiarilor prin a folosi expresia inventată de el: „Noi toți suntem români” (o afirmație care nu și-a permis nici Ceaușescu, el folosind „români, maghiari , germani... și alte naționalități”).




Sus