Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt



Însă cea mai grea povară creată de această atitudine servilă semigeneralizată este faptul că lumea în așa fel s-a obișnuit cu învățământul prezentat aproape exclusiv prin negativism (bătăile copiilor, profesori beți și educatoare care urlă la săracii de copii) că nici nu se mai interesează de adevăratele fețe ale acestui proces minunat, care se numește învățământ.



În jur de 700 de persoane – profesori, cercetători, jurnaliști – au semnat petiția întitulată „Beszéljünk megoldható problémákról!” adică: „Să vorbim despre probleme care pot fi rezolvate”, o petiție adresată politicienilor maghiari din România. Scopul general al petiției – primită cu sufletul la gură de către societatea maghiară din România –, este de a sparge gheața inerției legate de formularea criticilor reale și publice la adresa politicii UDMR.



Informația pe care s-a bazat Corbii Albi la editarea articolului „Uniți salvăm România! Fără maghiari!” este neadevărată: USR nu s-a opus validării deputaților UDMR.



Un avantaj uriaș al comunei noastre este lipsa problemelor interetnice. Înscripțiile sun în regulă, limba maghiară este folosită conform legii și în administrație. Sinergia conviețuirii se arată pe față. Acolo unde problemele etnice sunt rezolvate, energiile nu se pierd în procese judiciare sau ură. Situațiile win-win – situații care apar în tot mai multe regiuni multietnice ale Partium-ului.



Mă apăsa frumusețea și adevărul cărții, mă apăsa promisiunea mea, mă apăsa neputința mea de a face față acestei avalanșe academice, care mă trimitea zilnic între scrierile din Qumran (1QIsa, 11Q20, 1QS) sau lucrarea pseudo-epigrafică Testamentele celor doisprezece patriarhi . Toate astea mă apăsau – ba mai mult m-au înfricoșat că devin dependent de această lume a cărții profesorului David Flusser. Am propus traducătorului să mă ierte că nu-mi pot onora cuvântul și i-am propus să publicăm numai prima parte, iar după ce mă odihnesc, ne apucăm și de partea a doua. A doua mea promisiune avea ca dead line Crăciunul, 24 decembrie.



Și mai interesantă e atitudinea statului român care în loc să „contracareze” aceste investiții prin proiecte de dezvoltare pentru învățământul maghiar – sugerând lumii, că nu e nevoie de Budapesta, fiindcă București-ul are grijă de contribuabilii săi, inclusiv maghiarii – se aventurează într-o campanie antimaghiară diletantă, lăsând profesori arhicunoscuți să facă grevă japoneză în gerul Crăciunului și să „câștige” procese de renaționalizare ale clădirilor ungurești retrocedate, destinate învățământului maghiar.



În România greu poți să ajungi în politica mare fără să nu semnezi condica antimaghiară. Deși este un fenomen neplăcut la prima vedere, se poate înțelege pe deplin, dacă acceptăm ideea, că în România patriotismul se consumă în mare parte prin gesturi antimaghiare. Cu alte cuvinte: a fi patriot în România nu înseamnă să-ți pui umărul la clădirea noii societăți moderne, care mută încetul cu încetul România de pe penultimul loc al listei sărăciei UE pe locuri mai rezonabile, ci să pui bețe în roata strategiei de supraviețuire a maghiarilor din România, fără motivare.




Sus