Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Kontakt



Noi TOȚI trebuie să găsim o sărbătoare comună, un fel de THANKSGIVING DAY, o zi fie de joi, fie de duminică – nu contează - în care să ne mulțumim unii altora că suntem unii lângă ceilalți. Să construim poduri, să ne refacem monumentele istoriei comune, fără minciuni, fără ipocrizie. Când majoritatea românilor și maghiarilor va înțelege lucrul ăsta, când majoritatea va avea același interes – să se apere de ororile directivelor comuniste puse așa bine în practică de creiere spălate, prea multe, când românii și ungurii își vor da mâna – fără ca cineva să-i mai poată cumpăra, unul împotriva altuia – pentru autonomia financiară și prosperitatea locală care nu va mai alimenta puterea evident opusă interesului național de la centrul București, atunci vom mai putea spera la liniștea sufletească pe care ar trebui să ți-o dea o sărbătoare sau alta, un steag sau altul.



Telenovela funcționarului public din Primăria Municipiului Cluj-Napoca care îi detestă pe maghiari și îl admiră pe Ion Antonescu și care, nici mai mult, nici mai puțin a încercat să obțină, în 2015, un loc în Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) revine în atenția opiniei publice clujene. Aflat la Cluj/Kolozsvár/Klausenburg, Radu Ioanid, directorul Programului International de Arhive de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii, a avut, luni, 20 noiembrie 2017, o întrevedere oficială cu primarul Emil Boc, în timpul căreia a ridicat, spun sursele noastre din instituție, problema numirii celui care este considerat antimaghiar, xenofob și simpatizant al Noii Drepte, precum și al Mișcării Legionare, Ionuț Țene, în funcția de șef al Biroului învățământ, cultură, culte, sport, societate din primărie. Conform informațiilor noastre, Ioanid a ridicat și problema atribuirii numelui fostului legionar Radu Gyr, unei străzi din cartierul Mănăștur.



Eu cred că nu e timpul pierdut nici acum, oricum problema frontierelor din spațiul post-sovietic va mai fi discutată de marii actori geopolitici. Dar Rusia va avea sorți de izbândă să i se recunoască încorporarea Crimeii numai dacă va generaliza problema, dacă va condamna regimul sovietic pentru toate crimele, inclusiv pentru trasarea arbitrară a granițelor între republicile sovietice, devenite independente în 1991.



În comparație cu acest exemplu foarte la îndemână, conviețuirea pe care istoria a impus-o românilor și maghiarilor în Transilvania nu poate fi considerată în niciun caz un coșmar al Europei, ci o poveste de succes. Până acum, ținând cont de datele zbuciumate ale istoriei noastre comune, ne putem felicita mai ales pentru că am reușit să depășim sau să evităm ceea ce putea fi mai rău. Frumos ar fi ca, de acum încolo, să și construim ceva împreună, ceva care ar putea însemna mai bine. Trecutul, bun sau rău, nu cred că va fi uitat de cele două comunități. Rămâne de visat și de zidit viitorul…



„Noi suntem români, suntem aici pe veci stăpâni''. Dacă noi suntem stăpânii cineva trebuie să fie supusul. Să înțeleg că acum noi suntem stăpâni, iar maghiarii supuși? Eu nu pot accepta asta. Nu știu alții, dar eu nu sunt stăpân peste nimeni. Prefer să-i consider pe maghiari frați.



Ca român mă bucur că România a devenit mai puternică după Primul Război Mondial, dar regret că nu are înțelepciunea de a se comporta pe măsura puterii ce a dobândit-o și continuă să privească lucrurile din perspectiva celui aflat într-o postură de inferioritate. Marturisesc că mi-e greu, mărturisesc că nu mi-e ușor să știu că, în țara mea, sunt oameni care mă percep ca asupritor. Nu mă interesează în ce măsură au greșit maghiarii înaintea noastră, pentru că ei au plătit cu vârf și îndesat prețul pentru greșelile lor. Sunt trist că nu vrem să învățam noi nimic din greșelile lor, că ținem neapărat să plătim si noi prețul pentru greșelile noastre.



Acei români, care acceptă aceste formulări, sunt primii români care au făcut pasul spre o reconciliere reală. Până acum toate tentativele de reconciliere româno-maghiare au rămas la nivelul entuziasmului, părțile negăsind acel punct zero, de unde ar putea să pornească și să și sosească.




Sus