Miercuri, 26 Iunie 2019
Miercuri, 26 Iunie 2019


Kontakt / Cum de a ajuns Primăria Cluj-Napoca o entitate procesomană?

Cum de a ajuns Primăria Cluj-Napoca o entitate procesomană?

În data de 21.02.2017, Tribunalul a admis solicitarea Asociației Minority Rights și a obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca la amplasarea de indicatoare bilingve (în limba română și maghiară) la intrările și ieșirile din municipiu. Am onoarea de a fi președintele și avocatul asociației reclamante.

Purtătorul de cuvânt al primăriei în momentul aflării rezultatului a declarat că vor ataca sentința cu recurs. Acum, foarte mulți oameni, fără studii juridice, se întreabă de unde o asemenea reacție? Și de ce? Oamenii normali nu cunosc la modul științific problematica, însă bunul simț îi direcționează corect.
Orice justițiabil normal așteaptă sentința motivată, se consultă cu avocatul, abia după aceea va decide dacă atacă hotărârea cu recurs sau nu. Cum de a ajuns Primăria Cluj-Napoca o entitate procesomană? Povestea este lungă și caracterizează toate primăriile.



Totul a început în anii ’90. Primăria s-a opus în câteva procese de obligare a încheierii unor contracte din partea unor cetățeni. Unii cetățeni, după ce au câștigat procesul în prima instanță, doreau să evite judecata în apel și recurs. Și-au întrebat avocații ce salariu are juristul primăriei? Răspuns: „90 de dolari pe lună”. Întrebare: „cât m-ar costa apelul și recursul?” Răspuns: „cam 5-600 de dolari.”

După o zi-două: „domnul avocat puteți scoate sentința, nu se face apel.” „Cât o fost?” Răspuns client: „300 de dolari”.

Super! Toată lumea a ieșit bine. Pentru o simplă omisiune juristul încasează 3 salarii. Clientul nu mai plătește avocatul. Primăria nu va plăti cu titlu de cheltuieli de judecată 5-600 de dolari. Ah, scumpii ani ’90.
Dar, s-a stricat lumea. Ca o umbră neagră, ca Sauron în Stăpânul Inelelor, din întuneric s-a ridicat o putere întunecată și sumbră. O putere care a ucis orice speranță din inima funcționarilor. Curtea de Conturi.

De la nașterea acestei puteri, orice sentință prin care o instituție de stat a pierdut, trebuia apelată și recurată, indiferent de șansele de reușită. Lupta cu cetățeanul a devenit necruțătoare.

Juristule, nu ai apelat, nu ai recurat sentința, plătești, ți se impute întreaga sumă care trebuia să plătească primăria! Când soarta oamenilor părea pecetluită, speranța era pierdută, a apărut un tânăr hobbit, care în campania electorală l-a învins pe Funár Gyuri bácsi!

A arătat cifre concrete cât plătește Primăria Cluj-Napoca în procesele pierdute, fără șanse. Era vorba de sume uriașe, cu care se puteau face multe în Cluj. Dar, după ce a câștigat, inelul i-a otrăvit sufletul, s-a supus lui Sauron, a trecut de partea întunecată a forței, in the dark site of the force.

Când am povestit unui coleg străin, cum stau lucrurile, adică, faptul că primăria trebuie să se judece până la capăt cu cetățeanul (toate primăriile), acesta a crezut, că ori sunt prost, ori am înnebunit și așa mai departe. Oblio în țara dimensiunilor ascuțite…

În orice caz în Occident, la nivelul primăriilor, treaba stă în felul următor: primăria are jurist sau juriști, care sunt specialiști în domeniul dreptului administrativ. Are și avocat/avocați (în funcție de mărime și posibilități) angajați, care consultă cauzele și oferă consultații, dacă merită judecata, dacă se merge mai departe, dacă se va negocia cu cetățeanul reclamant etc.

La noi nu se poate așa ceva?




Sus