Marţi, 18 Iunie 2019
Marţi, 18 Iunie 2019


Kontakt / Nume de localități – terminații și origini

Nume de localități – terminații și origini


1. -EȘTI

              


Cea mai răspândită terminație a numelor de localități în România, inclusiv capitala, este sufixul „-ești”. Este o formă plurală a sufixului posesiv „-escu”, folosit ca terminație patronimică în trecut (Ionescu, Popescu), la rândul său provenit din latinescul „-iscus”. Se observă o răspândire puternică în zonele de deal ale Olteniei, Munteniei și Moldovei „noastre”, precum și în munții Apuseni (în mod oarecum surprinzător).


2. -ENI/-ANI

                


A doua cea mai răspândită terminație este „-eni”, împreună cu înruditul „-ani”. Ambele sunt forme plurale ale terminației „-an”, provenit din sufixul adjectival latinesc „-anus”. Spre deosebire de „-ești”, „-eni” și „-ani” sunt bine reprezentați și dincolo de Prut.

3. -OV/-OVA/OVCA/-EVCA

               


Urmează o serie de sufixe de origine slavă, înrudite între ele. Terminația posesivă „-ov”, folosită și în patronimice slave, vizibilă în sudul țării, este cel mai probabil de influență bulgărească. Femininul „-ova” pare mai răspândit în zonele de sud vest, probabil sub influență sârbească, și Republica Moldova, sub cea rusească. Tot de influență rusească sunt sufixele „-ovca” și „-evca”, cu terminație diminutivală „-ca”. Spre deosebire de Moldova, în România există o singură localitate cu un astfel de prefix, Jurilovca, populată de ruși lipoveni.

4. -OARA/-IȚA

              


Tot slavon e și sufixul „-ița”, foarte răspândit în nume de localități și cursuri de apă (Bistrița, Reșița, Ialomița).

5. -ĂU/-EU/-OU

        

Terminațiile „-ău” și „-eu” sunt frecvente mai ales în Ardeal datorită faptului că nume de localități ce se termină cu vocală mijlocie (o, ö) au tendința să devină diftongii de mai sus (precum numele Szabó->Sabău). „-ou” pare să aibă altă origine, judecând după distribuție.
Una din teoriile privind originea numelui Chișinău postulează o origine maghiară, asemănătoare cu a localității Chișineu-Criș (din ungurescul Kisjenő).

6. -ANCA/-IȘTE(A)

          


„-iște”, cu forma articulată „-iștea”, este tot un sufix colectiv de origine slavă. Interesant că forma articulată predomină în Regat, pe când cea nearticulată în Ardeal.
Terminația „-anca” e tot slavon, în general apare sub forma „-eanca”, dar există și localități precum „Ianca”.

7. -Ș/-ĂUȚI/-IOL/-OE

         

Patru sufixe puternic regionale. În primul rând se observă concentrația ardelenească a localităților care se termină cu litera „-ș”. E vorba din nou de adaptări ale unor nume ungurești terminate în sufixul adjectival „-s”.

Apoi urmează două sufixe de origine slavă – „-ăuți” prezent în Bucovina (Rădăuți, Cernăuți) și -oe, pe filieră rusească, prezent în Republica Moldova.
„-iol” este de origine turcă, și este transformarea lui „-öl” în română, ca de exemplu „tekirgöl” în „techirghiol”, unde „göl” înseamnă „lac”.


8. -AR(I)

         


Sufixul „-ar”, cu forma plurală „-ari”, este unul care denotă meserii. Probabil multe localități cu acest sufix și-au primit numele de la meseria primilor săi locuitori.

9. -EL/-ȘOR/-UT

       
„-el”, „-șor” și „-ut” sunt sufixe diminutivale, precum slavonescul „-ca” de mai sus.

10. -FALĂU/-TELEC/-CHIU/-HEI

              


Câteva mai rare, tot de origine maghiară:
„falău” de la „falu” („sat”),
„-telec” de la „telek” („parcelă de pământ”),
„-hei” de la „hely” („loc”), de multe ori în formatul „vásárhely” însemnând „(loc de) târg”.

De exemplu „Târgu Mureș” s-a numit mai demult „Mureș-Oșorhei”. Pe lângă asta, numele localității Orhei din Republica Moldova vina tot din ungurește, de la „várhely”, „loc de cetate”.
„-chiu” e probabil de la localități al căror nume se termină în „k” și primesc un sufix adjectival „-i”.


11. SÂN-/SFÂNT-/SFINȚ-

         

Pe lângă sufixe am vrut să văd distribuția prefixelor cu sfinți. Interesant că „Sân-”, moștenit pe filieră latină e folosit aproape exclusiv în Ardeal. „Sfinț” se găsește doar la Sfințești, în Teleorman.

Extra.

Deoarece nu eram sigur dacă multitudinea terminației „-ești” în Apuseni este reală sau se datorează doar faptului că sunt pur și simplu mai multe localități acolo în general, am decis să fac o hartă a frecvenței sufixului.

       



Astfel, în fiecare unitate de suprafață (acel hexagon) am verificat cât % din totalul localităților se termină în „-ești”. Iată rezultatul.

Hărți realizate în QGIS, cu date disponibile on-line (geo-spatial.org și mapcruzin,com pentru localități, diva-gis.org pentru județe/raioane).

Originalul vezi AICI





Sus