Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Kontakt / Azi cu maghiarii, mâine cu toată țara

Azi cu maghiarii, mâine cu toată țara

Azi se face cu maghiarii, mâine cu toată țara – scriam în anii trecuți ori de câte ori lumea mă întreba iritată, de ce repet încontinuu ideea, cum că respectarea legilor, chartelor și tratatelor legate de maghiari sunt importante într-un stat de drept.

Felul în care s-a primit formularea mea arăta clar că societatea românească nu s-a occidentalizat încă și nu înțelege în profunzime ce înseamnă un stat de drept sau democrația adevărată. Nu se înțelege că legile există ca să fie aplicate, iar semnăturile au menirea de a sanctifica o înțelegere.
Iar acolo unde trebuie să explici că legea este lege, semnătura este semnătură, este o problemă serioasă.

Azi se face cu maghiarii, mâine cu toată țara – scriam când primăria liberală a Clujului a ales calea justiției pentru a dovedi că maghiarii nu au dreptul la inscripții bilingve, deși problema ca atare nu era nici pe departe atât de dificilă cum ni se pare azi, la nesfârșitele procese.

Clujul liberal, prin această decizie, a dat tonul la relativizarea aplicabilității legilor referitoare la maghiari, punând bazele unui adevărat sistem de pretexte plauzibile care au marcat începutul proceselor din Secuime, continuând cu renaționalizarea unor clădiri retrocedate.



Azi cu maghiarii, mâine cu toată țara – scriam atunci când a apărut curentul conform căruia universitatea maghiară din Târgu-Mureș nu-și mai are rostul sau când bunurile confiscate de comuniști nu s-au retrocedat comunității maghiare, sugerând societății românești că proprietatea privată maghiară este ceva antiromânesc...

Iată, am avut dreptate. A sosit vremea când această semidemocrație – la a cărei instaurare suntem vinovați toți cei ce plătim impozite în România – începe să-și întindă tentaculele și spre masele românești.
Ilegalitățile – în formele sale variate – au otrăvit cu timpul România întreagă, instaurându-se, încetul cu încetul, o atmosferă de delăsare generalizată, caracterizată printr-o societate care ridică din umeri la orice, dacă nu se află direct în sfera sa de interes personal.

Cei care mai aveau încă puterea de a protesta au fost liniștiți de alții, spunând că nu are rost să te zbați, că „așa e românul”, făcând aluzie la studiul profesorului clujean Daniel David, care scrie despre români că au ca trăsături esențiale: neîncrederea în oameni, personalitatea defensivă, comportament nesupus regulilor, conformism crescut.

Păi dacă și psihologia ne spune că nu ne plac regulile și legile – spuneau unii –, de ce să ne zbatem. Mai rău să nu fie…

Așa stăm deci cu respectarea legilor în România.

În fața noastră se formeză însă o nouă majoritate a societății: cei care simt că democrația este altceva decât ceea ce emană politicul și presa.

Cine știe, poate ne vom trezi într-o zi că în Cluj apare pe frontispiciul gării tabla care a sosit deja în anul 2002, cu textul Cluj – Kolozsvár. Poate o să vedem steagurile maghiarilor și secuilor arborate pe lângă cele românești, așa cum se obișnuiește în Ungaria sau Ucraina.

Dar unde suntem noi, oameni buni, în ecuația acestor manifestări de bază ale democrației? La ce distanță de Piața Victoriei sau alte piețe protestatare din orașele României?





Sus