Joi, 23 Mai 2019
Joi, 23 Mai 2019


Kontakt / Dacă s-ar realiza asta, multe din temerile, fricile, fobiile, dușmăniile, preconcepțiile noastre ar dispărea

Dacă s-ar realiza asta, multe din temerile, fricile, fobiile, dușmăniile, preconcepțiile noastre ar dispărea

Limba pentru mine este în primul rând un instrument de comunicare. În Europa Centrală și de Est oamenii sunt tentați să-i confere un statut profund ideologizat, mai ales când este vorba de limba maternă. Recunosc, nu este nimic în neregulă să-ți iubești limba maternă cu care fiecare dintre noi avem o relație mai specială. Admit că limba maternă are și o semnificație ideologică, sentimentală, este cel mai de preț vector al conștiinței și culturii naționale. Însă limba trebuie să rămână preponderent un instrument de comunicare, care să-i apropie pe oamenii de diferite etnii, și nu un instrument ideologizat, dezbinător.



Scriu asta pentru că la noi în țară naște în continuare suspiciuni faptul că minoritățile, în special cea maghiară, doresc învățământ în limba maternă. În cazul copiilor maghiari, pe bună dreptate se întrebă unii: „Da domnule, dar dacă învață toate materiile în maghiară, cum se vor descurca în viață, neînsușind astfel limba română la un nivel acceptabil care să facă posibilă inserția lor pe piața muncii”. Pe de altă parte, zilele trecute m-a întrebat cineva, că în Ardeal de ce nu se introduce în școli ca materie alternativă predarea limbii maghiare pentru copii români, deoarece însușirea ei, măcar la nivelul lexicului de bază, ar putea fi de real folos acolo unde trăiesc mulți etnici maghiari.

Răspunsul la cele două întrebări este simplu. Apropierea copiilor de o limbă străină poate fi ușurată în primul rând prin metode de predare adecvate. În al doilea rând, ar trebui să fim conștienți de factorul sentimental, și să realizăm, intoleranța societății - de fapt a noastră, a tuturora - față de limba maghiară în cazul românilor, respectiv față de limba română în cazul maghiarilor. Această aversiune, reticență, dezinteres, de cele mai multe ori inconștientă, este preluată automat de copii noștri, pe care astfel îi privăm de posibilitatea de a le deschide un univers cultural, lingvistic care i-ar îmbogăți, și care ar fi la îndemâna lor, însă prin atitudinea noastră intolerantă și neglijentă, impunem o barieră mentală prostească și păguboasă.

În cazul copiilor maghiari este imperios necesar reformarea radicală a modului de predare a limbii române, și recunoașterea faptului că metoda actuală prin care toți copii maghiari, indiferent de regiunea în care trăiesc, sunt nevoiți să învețe limba și literatura română după o programă școlară unică, este cu totul ineficientă. Mai mult, copii maghiari sunt discriminați astfel de un sistem de învățământ învechit care nesocotește situația lor specială.

Copii maghiari nu sunt nici mai proști, nici mai delăsători decât colegii lor români, dar le sunt retezate din start șansele de a se apropia de limba română, fiind obligați la vârstă fragedă să realizeze analize literare complexe, complet inadecvate vârstei lor și cunoștințelor lor lingvistice, în loc să fie învățați să comunice în limba română comună, utilizată de noi toți în viața de zi cu zi. Nu socotesc literatura ca ceva neimportant, dar în cazul copiilor maghiari carul este așezat în fața boilor.



Astfel, o mare parte dintre copii își pierde interesul față de limba română din cauza numeroaselor eșecuri la care sunt expuși fără vina lor. Cel mai mare impediment în recunoașterea acestui lucru este viziunea hiperideologizată asupra limbii oficiale, o viziune naționalistă de care o mare parte a elitei românești nu a reușit să scape încă. Cam tot aici ar trebui căutat și motivul inexistenței predării limbii maghiare în școli la secția română în zonele dens populate de maghiari, unde există cerere pentru așa ceva.

Pe de altă parte, și comunitatea maghiară ar putea să facă mai mult pentru trezirea interesului copiilor față de limba română, respectiv pentru înlesnirea accesului românilor prin programe educative în sfera culturii și limbii maghiare, care este la fel de valoroasă și bogată ca cea română, slovacă, bulgară, cehă sau poloneză.

Dacă schimbările la nivel politic-instituțional se produc mai lent, nădăjduiesc să cred că măcar la nivelul societății civile ar putea fi mai lesne de realizat crearea acelor oportunități educative și culturale prin care noi, românii și maghiarii să ne cunoaștem reciproc mai temeinic. Dacă s-ar realiza asta, multe din temerile, fricile, fobiile, dușmăniile, preconcepțiile noastre ar dispărea.





Sus