Miercuri, 20 Septembrie 2017
Miercuri, 20 Septembrie 2017


Kontakt / Cînd vor protesta românii alături de maghiari pentru respectarea drepturilor minoritare?

Cînd vor protesta românii alături de maghiari pentru respectarea drepturilor minoritare?

Unul dintre cele mai amuzante sloganuri la protestele din București – conform România Liberă – era semnată de un maghiar, de tânărul Bagoly Levente. La întrebările jurnaliștilor Levente a declarat: „am vrut o pancartă care să fie chiar vocea mea, adică ceea ce simt, ceva foarte onest. Mulți oameni au cerut de la mine pancarta ca să-și facă și ei poze cu ea și din asta am înțeles că simțim la fel. Povestea se leagă și de turul 2 al alegerilor prezidențiale, din toamna lui 2014, când am fost supărat din cauza blocării procesului de votare în diaspora. La un moment dat aseară a venit un domn la mine și a cerut pancarta zicând că a făcut poză cu o pancartă asemănătoare în 2014. Amândoi am râs când i-am zis că cel mai probabil s-a întâlnit cu același om supărat. Adică tot cu mine”.

Cazul lui Levente este unul dintre acele mii și mii care dovedește că societatea maghiară din România nu numai că pune umărul la renașterea României, ci este și solidară cu aceia care vor să facă ceva pentru viitorul acesteia.
   
           
        
                                                            Foto:România liberă

Această solidaritate a fost dovedită cu ocazia protestelor anticorupție din România, sugerând lumii că maghiarii și românii din România au același inamic: corupția de diferite forme.

Altminteri datorită acestei corupții generalizate – care are forme infinite de manifestare – au ajuns și relațiile româno-maghiare la nivelul la care sunt, obligând maghiarii din România să-și îndreaptă privirea tot mai mult spre Ungaria, considerând această țară ca fiind singura, care le apără drepturile.

Dacă se respecta legea administrației, legea învățământului, tratatele semnate de România, Charta Limbilor Regionale și Minoritare, maghiarii nu ar mai fi votat de mult pe criterii etnice. S-ar fi integrat organic în societatea politică românească, și nimănui nu i-ar fi venit ideea clădirii unei societăți paralele ungurești, ca și o ultimă formă de rezistență la complicitatea tacită a milioanelor de români la politica antimaghiară a statului.

Desigur, acum, cu valul de simpatie pentru tematica româno-maghiară din România se deschid noi căi de colaborare.

Probabil se va da o mai mare importanță popularizării acelor legi, tratate și carte pe care România nu le respectă, și vom vedea, poate, și solidaritatea românilor în lupta societății maghiare în a-și găsi dreptatea garantată de legile țării.

Este vorba de niște legi care trebuie respectate. Nu e mare lucru, nu trebuie duse lupte, proteste, marșuri pentru schimbarea sau eventual abrogarea lor. Trebuie pur și simplu respectate.

Fie ele legi organice, tratate bilaterale sau internaționale ba chiar promisiunile solemne ale Declarației de la 1 Decembrie, declarația care este un document sfânt pentru societatea românească.

Și cine știe, va veni vremea în care într-una din cotidianele maghiare o să citim și noi articole care au ca titlu: “cel mai amuzant slogan la protestele maghiarilor a fost semnată de un tânăr frumos, român…”

Până ce așteptăm acele vremuri, avem timp să ne întrebăm: Cînd vor protesta românii alături de maghiari pentru respectarea drepturilor minoritare?









Sus