Vineri, 22 Septembrie 2017
Vineri, 22 Septembrie 2017


Kontakt / Atmosferă de răscoală profesională în presa maghiară din România

Atmosferă de răscoală profesională în presa maghiară din România

Presa maghiară din România este într-o situație aparte. Rolul său este acela de informare a maghiarilor în privința evenimentele din România, editând și prelucrând mai ales știri și tematici care se leagă de comunitatea maghiară. După revoluție s-au fondat și refondat numeroase organe de presă, satisfăcând cererea maghiarilor de a primi informații de toate genurile (inclusiv sportive) în limba maghiară.

Cererea aceasta pentru presa bogată în limba maternă a scăzut cu timpul (la un moment dat au existat chiar și două săptămânale satirice), și încetul cu încetul și presa maghiară – ca și cea română – și-a găsit făgașul dictat de “economia de piață”. Câteva cotidiane, ziare județene, săptămânale, la care se adaugă presa online, foarte bogată și apreciată. S-a rezolvat și problema radioului (și Clujul și Târgu Mureșul având în cadrul Radio România timp maxim de undă) și a televiziunii (în cadrul TVR existând departamente sau redacții maghiare, cu programe conforme cererilor maghiarilor). Dacă la aceste organe adaugăm televiziunile și radiourile private care emit în limba maghiară, putem spune că – cel puțin pe hârtie – informarea maghiarilor, în limba maternă, este rezolvată acceptabil.

Desigur, problema distribuirii lasă deseori un gust amar acestei reușite. Presa scrisă ajunge foarte greu (sau deloc) la cititori, vânzarea la chioșcuri ramâne anevoioasă deoarece maghiarii trăiesc dispersați în orașe dar și în multe regiuni ale Transilvaniei. Chestiunile legate de distribuire nu sunt specifice doar populației maghiare, majoritatea acestor neajunsuri fiind prezente și pentru presa de limbă română.

Problema foarte gravă a presei de limbă maghiară din România este criza profesional-identitară, ceea care are rădăcinile în însuși statusul minoritar. Jurnaliștii maghiari sunt nevoiți să devină de multe ori un soi de contabili și avocați ai maghiarilor, ei fiind singura sursă de informare a lumii despre nedreptățile comise împotriva comunității. Într-un caz antimaghiar de exemplu – nerespectarea unor legi scrise sau nescrise –, presa românească tace de obicei, tăcerea devenind cu timpul izvorul unei atmosfere de complicitate generalizată. Jurnalistul maghiar, pe de altă parte, se vede obligat să relateze des și pe larg despre aceste cazuri, dar cum toate problemele ajung la UDMR pentru rezolvare, între presa maghiară și UDMR apare o relație nefiresc de apropiată.


În majoritatea cazurilor problemele nerezolvate ale maghiarilor obligă presa maghiară să se grupeze – la diferite distanțe – în jurul UDMR, deoarece de altundeva nu are de unde primi ajutor juridic, moral și chiar financiar. Acest fenomen a fost la început cât de cât acceptabil – politicul neamestecându-se foarte mult în politica editorială –, dar odată cu schimbarea de generații la nivelul presei maghiare, dar și din UDMR, această relație de semi-subordonare a devenit tot mai neplăcută. În România nu prea există vreun organ de presă în limba maghiară – cu anumită greutate – care să nu fie legat cumva de UDMR. Această situație de capcană, nu-i convine neapărat nici UDMR-ului, căci astfel dispare controlul presei la adresa politicului, ceea ce într-o comunitatea sănătoasă are rezultate catastrofale.

Odată cu creșterea presiunii statului asupra maghiarilor (nerespectarea legilor, renaționalizarea clădirilor retrocedate, etc.) presa maghiară și UDMR merg mână în mână, deoarece presa românească nu se interesează de facto de aceste probleme văzute ca fiind strict ale maghiarilor.

Anul 2016 a fost primul an când nemulțumirea jurnaliștilor maghiari a atins pragul protestului civic. În căteva luni s-au formulat două petiții legate de acest mariaj din interes între presa maghiară și UDMR.

Protestele au început odată cu contestarea de către jurnaliști a competenței acelor persoane din UDMR care ajung în poziții cheie pe criterii mai mult politice decât profesionale. Aceste proteste, firave însă, nu aveau nici o șansă – marea majoritate a jurnaliștilor maghiari neavând nici timp, nici energie, ori curaj să se lupte cu aceste persoane protejate în felul lor de UDMR –, până când, în cele din urmă, a apărut jurnalistul Sipos Zoltán (Átlátszó Erdély), care a început să pună bazele unei noi forme de jurnalistică în cadrul presei maghiare din România: ancheta serioasă, nemiloasă.

După primele rezultate ale acestor anchete – demisii, demascări –, presa maghiară liberă a primit o gură de oxigen, o parte a membrilor săi încercând se se grupeze, să se informeze, să creeze mici asociații, redacții de protest.

Un nou val de protest s-a declanșat în aceste zile, având ca punct de pornire suspendarea unui portal maghiar, al cărui redactori fac dezvăluiri pe forumuri de socializare despre imixtiunea politicii în activitea jurnalistică.

Atmosfera de revoltă este întărită și de starea generală proastă a presei maghiare, jurnaliștii acuzând UDMR că nu se interesează îndeajuns de situația presei, că nu face pași concreți pentru noi angajări, nu comunică, lăsând redacțiile în limba maghiară din sfera publică să lucreze în condiții foarte grele.

                                                                       ***

Corbii Albi asigură toți colegii din presa maghiară – implicați, vrând sau nevrând, în aceste proteste – de sprijin moral, oferind spațiu pentru publicarea materialelor aferente, redactate în limba română. Corbii Albi nu judecă pe nimeni, având o experiență bogată în fenomenul absolut special al presei minoritare din România. Ceea ce propune Corbii Albi, este inițierea unui fond comun pentru redacțiile maghiare pentru a putea realiza reportaje de teren, deoarece prin aceste deplasări în provincie se deschide o altă poartă a informării – informații care vorbesc de la sine despre probleme. Corbii Albi sunt convinși că odată cu autoreglementarea breslei jurnaliștilor maghiari, multe din problemele enumerate mai sus pot fi rezolvate absolut rezonabil.










Sus